monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reuniune la Cluj dedicată integrării absolvenţilor pe piaţa muncii

Reprezentanţi din 22 de Centre universitare de orientare şi consiliere în carieră din întreaga ţară participă, începând de joi, timp de trei zile, la o masă rotundă la Universitatea 'Babeş-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca, în care vor discuta despre elaborarea unor strategii comune menite să crească gradul de angajare a absolvenţilor cu studii superioare pe piaţa muncii.

Reuniunea aflată la cea de-a şasea ediţie este organizată pentru prima dată la Cluj-Napoca de Centrul de Carieră al UBB împreună cu Asociaţia Link Education and Practice (LEAP) şi îşi propune să contribuie la crearea unui dialog real între organismele cu acest profil din universităţile din România. Evenimentul include o sesiune de schimburi de bune practici, precum şi proiecte între centrele universitare prezente, la care vor participa şi studenţi ai UBB. În cadrul întâlnirii se va stabili un plan de lucru comun până la următoarea ediţie a acestui eveniment, care va avea loc în luna septembrie. Partenerul oficial al acestei ediţii este compania Microsoft România.