monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cordos ii cauta pe marii evazionisti

Senatorul social-democrat Alexandru Cordos vrea sa stie de la premierul Emil Boc în ce stadiu se afla masurile de diminuare a evaziunii fiscale. „Cu cîteva luni în urma, în acordul stabilit cu Fondul Monetar International ati inclus pentru prima data si un pachet de masuri de diminuare a evaziunii fiscale. Care este stadiul aplicarii acestui pachet de masuri, care la momentul respectiv era prezentat într-un ambalaj deosebit de ambitios? Conform declaratiilor dumneavoastra, banii recuperati de la marii evazionisti, bani multi, desigur, ar fi urmat sa fie dirijati catre investitii în infrastructura, educatie, sanatate, salarii si pensii“, a aratat Alexandru Cordos. El a mai subliniat însa ca rezultatele se lasa în continuare asteptate, iar veniturile colectate în România au ramas la 32% din PIB, în timp ce în Bulgaria se apropie de 40%. „Domnul ministru Ialomitianu ne spune ca au fost descoperite persoane care nu si-au declarat veniturile, dar care au primit ilegal ajutoare sociale. Oare aici se ascundea economia subterana cea mult trîmbitata? Domnule prim-ministru, oare aceste persoane traind din ajutoare sociale, la limita saraciei, sînt marii evazionisti ai României? Nu cumva lipsa de vointa politica a guvernului si sistemul corupt pe care îl patronati fac ca statul sa fie incapabil sa stîrpeasca evaziunea fiscala si sa aduca la suprafata economia subterana?“, mai întreaba Cordos.    M. O.

Legile votate gresit, retrimise la Parlament

Presedintele Traian Basescu a declarat ca va trimite marti Parlamentului spre reexaminare legile privind reducerea TVA la alimentele de baza la 5% si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. „În cursul zilei de astazi le voi retrimite la Parlament celebrele legi votate din greseala. Da, le voi trimite la Parlament pentru o reexaminare si pentru punere în concordanta cu angajamentele internationale ale României si cu nevoia de predictibilitate în fiscalitate“, a spus Basescu.

Centru de rebuturi electrice la Alba Iulia

 Primul centru de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice din judet va fi infiintat in curind la Alba Iulia. Este vorba despre o initiativa a Asociatiei Romane pentru Reciclare (RoRec) imbratisata de administratia locala albaiuliana care a decis transformarea fostei Centrale Termice nr. 17 intr-un centru de acest gen, care va avea ca obiect de activitate refolosirea si revalorificarea aparatelor electrice si electrocasnice scoase din uz. Cladirea va fi data in folosinta gratuita RoRec pe o perioada de 15 ani, timp in care asociatia se obliga sa asigure toate mijloacele privind transportarea de la domiciliile albaiulienilor la centru a echipamentelor electrice si electronice scoase din uz. Primaria va trebui la rindul ei sa colecteze anual in medie o cantitate de 268 de tone de astfel de deseuri prin organizarea periodica a unor actiuni de tipul “marea debarasare”.

O victima a ?cutitarului? din Mihalt a murit la spital

 Una dintre victimele “cutitarului” din Mihalt care a injunghiat zilele trecute trei persoane a decedat la spital. În urma cercetarilor efectuate s-a stabilit faptul ca, în timpul conflictului I.S., l-a lovit cu o scindura în zona capului R.D., care, folosindu-se de un cutit pe care îl avea asupra sa le-a lovit pe celelalte 3 persoane implicate în conflict, cauzindu-le plagi înjunghiate. Urmare a leziunilor suferite, toate cele 4 persoane au fost transportate la Spitalul Judetean Alba unde au fost internate în vederea acordarii de îngrijiri medicale. In data de 01.11.2010 C.V., care a suferit mai multe plagi înjunghiate în zona toracica si la umarului sting, a decedat. În urma efectuarii necropsiei cadavrului de catre medicul legist din cadrul SML Alba, acesta a concluzionat ca moartea victimei a fost violenta, ea s-a datorat socului hemoragic cauzat de plagile înjunghiate de la nivelul corpului. În urma cercetarilor efectuate si a concluziilor medico – legale, Parchetul de pe linga Tribunalul Alba a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva lui R. D. pentru savirsirea infractiunilor de ‘’omor calificat’’, si ‘’port ilegal de arma alba în public’’, acesta fiind prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventiva. Instanta de judecata si-a însusit propunerea facuta de catre Parchet si a dispus arestarea preventiva a lui R.D. pe o perioada de 30 zile, acesta fiind depus în Centrul de Retinere si Arest Preventiv al IPJ Alba.                         

Victorie liberala in Consiliul Local

 Reprezentantii PNL nu au reusit sa isi promoveze proiectul de hotarire dorit, insa au avut cistig de cauza deoarece solicitarea lor a fost una legala si indreptatita. Liberalii din administratia locala au introdus pe ordinea de zi un proiect de hotarire prin care sa obtina un raport complet al investitiilor si activitatilor derulate in cadrul parteneriatului dintre administratia locala si societatea care administreaza o parte dintre spatiile istorice din zona cetatii Vauban. Chiar daca proiectul a fost respins la vot, acest raport va ajunge in fata consilierilor locali, fiind de fapt o obligatie contractuala a investitorului. DemersuriDemersurile liberale privind transparenta contractului dintre administratia locala si societatea care administreaza zona cunoscuta sub denumirea de “Traseul Celor Trei Fortificatii” continua. Dupa ce au cerut informatii referitoare la relatia dintre cele doua parti, liberalii au solicitat acum si un raport complet al cheltuielilor, investitiilor si proiectelor viitoare. “Normal ca nu putem solicita date despre investitiile private. Pe noi ne intereseaza doar un bilant al sumelor publice. Este vorba despre banii europeni, banii guvernamentali si cei care provin din bugetul local sau judetean, felul in care au fost cheltuite aceste sume si proiectele care s-au derulat. Consider ca este o solicitare normala si nu una exagerata”, a explicat consilierul Gabriel Plesa. Colegii sai au incercat sa rezolve situatia. “O astfel de informare este prevazuta in contract. Este posibil ca in timp sa nu se fi respectat aceasta conditie, insa nu este nevoie de o hotarire a consiliului local in acest sens. Deciziile consilierilor sint puse in aplicare de catre primar, iar primarul nu cred ca are vreo treaba in aceasta situatie. Nu trebuie decit sa solicitam compartimentelor de specialitate sa realizeze impreuna cu partenerul privat o astfel de informare si sa stabilim eventual o data la care sa fie adus si prezentat acest raport in plen”, i-au explicat ceilalti alesi. Liberalii au insistat insa ca proiectul de hotarire sa fie votat. Din pacate pentru ei, doar 6 consilieri au fost in favoarea unei astfel de decizii. Totusi, in procesul verbal a fost consemnata solicitarea consilierilor, astfel ca raportul respectiv va fi realizat pentru sedinta din luna noiembrie.

Se schimba legea somajului

Modul in care va fi acordat ajutorul de somaj va suferi unele schimbari, o modificare legislativa fiind deja initiata de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca. Anuntul a fost facut, la Alba Iulia, de catre presedintele ANOFM, Silviu Bian. Vor avea de “suferit” cei care invatasera sa foloseasca legea in forma actuala pentru a munci doar trei luni pe an, in rest fiind someri indemnizati. “Guvernele, de-a lungul timpului, au incercat sa vina in sprijinul celor aflati in dificultate privind locul de munca. Una dintre masuri era posibilitatea de a se asigura in sistemul de asigurari de stat pentru somaj si a beneficia, dupa o perioada, de somaj. Foarte multi baieti destepti, le zic eu, care erau in dificultate au folosit asta ca o oportunitate de a ne frauda pe toti, pentru ca noi contribuim impreuna, toti cei care sint angajati la bugetul acesta. Am modificat aceasta lege, in sensul ca cei care au beneficiat o data de stagiu, nu mai pot beneficia a doua oara. Practic, la noua luni, isi mai faceau un contract si ii luam din nou stagiu de la capat. Acum daca a beneficiat o data de stagiu a doua oara nu mai poate, decit daca se duce si munceste sau daca contribuie cu bani proprii la bugetul asigurarilor sociale pentru somaj, pentru ca bugetul acesta este ca orice buget de asigurari sociale, trebuie sa vina cineva sa contribuie ca sa poata beneficia cei care sint in dificultate”, a declarat presedintele ANOFM.Bian a aratat ca, in ultima vreme, a fost imbunatatit sistemul informatic al institutiei, astfel ca acum baza de date este mult mai completa. “Facind verificari incrucisate am gasit si foarte multi oameni care au fraudat bugetul nostru, bugetul de stat, beneficiind de asistenta”, a aratat Bian, fara a preciza insa ce se va intimpla cu acestia. Odata cu modificarea legislatiei, nu vor mai putea beneficia de somaj decit cei care au contribuit cel putin un an la fondul de somaj. “In lege spune ca cine a contribuit, in ultimele 24 de luni, 12 luni beneficiaza. Unii beneficiau de mai multe ori, adica, beneficiau noua luni, dupa aceea se angajau, la trei luni iar veneau in somaj si luau stagiul de noua luni care l-au stat in somaj, pentru ca il consideram cotizat. Acum nu-l mai consideram. Trebuie sa aiba un an lucrat si cotizat”, a mai explicat Silviu Bian.

Protesteaza prin oprirea lucrului!

Presedintele SIA, Ioan Stanca, a precizat ca intre orele 12 si 16 nu se vor desfasura activitati didactice, dar profesorii vor supraveghea elevii in clase pentru a asigura siguranta acestora. De asemenea, pe durata intregii zile, profesorii sint indemnati sa poarte banderole albe pe mina. “Speram un verdict de neconstitutionalitate privind asumarea de catre Guvern a Legii Educatiei Nationale. De asemenea, protestam impotriva masurilor de austeritate”, a aratat Ioan Stanca. Frica de repercusiuni !?Dorinta liderilor de sindicat de la nivel central nu este lege la Alba Iulia. Cel putin in ceea ce ii priveste pe sindicalistii din cadrul administratiei locale. Acestia nu vor participa la masura prin care angajatii din sistemul bugetar vor sa opreasca lucrul in mod voluntar pentru citeva ore in cursul zilei de astazi. Totusi, neoficial, sindicalistii din Alba Iulia spun ca oricine poate sa se alature protestului, chiar daca este sau nu parte a miscarii sindicale sau daca, de frica repercusiunilor a anuntat ca nu o va face. Situatia este oarecum similara in sistemul sanitar din Alba. Desi nu am reusit sa il contactam pe liderul SANITAS Alba, Marius Sepi, am reusit sa aflam ca sindicalistii au fost solicitati sa se alature protestului. Unii dintre ei au incercat sa isi convinga si colegii care nu au aderat la sindicat, insa, pina la urma numarul celor care vor opri lucrul nu se stie cu exactitate. Asta pentru ca intre ei, sindicalistii au discutat si despre repercursiunile unei astfel de miscari, iar unii tind sa cedeze in fata fricii de conducere. Apel comunApelul de intrerupere voluntara a lucrului a fost dealtfel transmis tuturor cetatenilor nemultumiti de masurile actualului Guvern, printr-un apel comun semnat de liderii Confederatiei Nationale Sindicale “Cartel ALFA”, Blocului National Sindical, Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania - “Fratia”, Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania si Confederatiei Sindicale Nationale “Meridian”. Cele cinci confederatii au anuntat ca sint “decise sa continue actiunile de protest si reiau apelul adresat tuturor cetatenilor nemultumiti de masurile absurde ale Executivului sa se solidarizeze intr-o noua actiune de protest menita a determina Guvernul sa renunte la impunerea unor masuri absurde”, acuzind Guvernul Boc ca “refuza cu obstinatie dialogul social”. “Din pacate, senatorii si deputatii puterii nu au inteles sa respecte solicitarile cetatenilor. Drept urmare, au preferat sa fuga de raspundere si sa se subordoneze indicatiilor de sus, raminind in banci si refuzind sa-si exercite dreptul la vot in ciuda multimilor care au cerut in fata Parlamentului dreptul la viata decenta. Regretam gestul lor! Procedind astfel, si-au calcat propriile convingeri in picioare si, din pacate, au lasat inca o data sa se piarda oportunitatea unei schimbari in bine pentru cetateni, ajutindu-i cuminti si docili pe potentatii zilei sa continue a-si exercita puterea in mod despotic, autoritar”, se mai arata in apelul confederatiilor sindicale. Finantistii stau cuminti in asteptarea stimulentelorLiderul Sindicatului Liber “Finante” Alba, Nicolae Iordache, a aratat ca functionarii din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Alba nu vor participa astazi la protestul initiat de sindicalistii din invatamint, sanatate si administratie. Aceeasi sursa a precizat ca finantistii vor lucra astazi la program normal, aducind ca argument faptul ca la nivelul institutiei sint operatiuni speciale ale caror intrerupere ar putea produce blocaje in sistemul bugetar. Angajatii DGFP nu mai sint atit de inversunati ca acum circa doua saptamini cind au intrerupt lucrul, si asta pentru ca in aceste zile se analizeaza la Bucuresti situatia acordarii stimulentelor aferente lunii septembie.                                                       C.F.

Meciul secolului pentru CFR

CFR va juca in aceasta seara un meci cu o importanta deosebita. Bayern Munchen este cel mai titrat club de fotbal care a trecut vreodata prin Cluj. In cazul unui rezultat pozitiv, „feroviarii“ isi vor creste considerabil sansele de a ajunge in „primavara europeana“, fie in Liga Campionilor, fie in Europa League. Victoria din etapa trecuta a celor de la Basel in deplasare la AS Roma a complicat calculele echipei din Gruia, care isi vedea deja ca acontat locul trei in grupa. Elevii lui Cirtu vor incerca sa profite de faptul ca Bayern este aproape calificata, avind 9 puncte dupa primele trei etape, si sa forteze victoria sau macar un egal. Bavarezii nu trec printr-o perioada prea buna, avind, asemenea ardelenilor, probleme in campionatul intern.    Germanii, molipsiti de optimismAntrenorul Luis van Gaal este putin ingrijorat din pricina faptului ca nu se poate baza pe 9 dintre componentii lotului lui Bayern, care sint accidentati, formatia germana facind deplasarea la Cluj cu doar 15 jucatori. „Sint foarte mindru ca, in ciuda accidentarilor, echipa are rezultate. Stiu ca nici Clujul nu e in mare forma, avind in vedere schimbarile de antrenori. Pornesc cu mare incredere in echipa si in jucatori. Sint la fel de optimist ca jucatorii mei, care au spus ca sint siguri ca vor cistiga. De la mine s-au molipsit de optimism. Stiu ca nu am pierdut niciodata in fata echipelor romanesti. In fotbal, traditia e importanta, dar niciodata decisiva“, a declarat Luis van Gaal, antrenorul lui Bayern Munchen. Tehnicianul olandez a mai spus ca nu se teme de Traore, intrucit are mare incredere in Van Buyten si Demichelis, fundasii centrali ai formatiei bavareze.    Cirtu: „Bayern va fi mai tare“Antrenorul campionilor de la CFR, Sorin Cirtu, a declarat inaintea partidei din aceasta seara cu Bayern Munchen ca formatia germana va fi mai puternica in acest meci decit in tur.      „Bayern va fi mai tare in aceasta seara, pentru ca au vazut si ce putem noi. Ei pornesc ca favoriti pentru ca reusesc sa-si impuna stilul de joc si au intotdeauna o posesie foarte buna. Sansa va avea un rol important in acest meci, sper sa fie cu noi, intrucit la Munchen ne-a lipsit cu desavirsire“, a declarat antrenorul „feroviarilor“.      Fundasul Cristian Panin are incredere ca CFR va obtine un rezultat pozitiv si crede ca echipa va fi ajutata si de suporteri. „Avem un avantaj ca de aceasta data vom juca acasa, in fata suporterilor nostri. Sper sa reusim un rezultat bun, sa nu-i dezamagim. Un meci in Liga Campionilor este aparte, ne motiveaza altfel“, a spus jucatorul „feroviar“.     Meciul CFR Cluj – Bayern Munchen, din cadrul etapei a patra a grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.45, si va fi transmis in direct de TVR 1. In celalalt meci al grupei, FC Basel va primi vizita lui AS Roma, la care portarul roman Bogdan Lobont este titular.

Sotia presedintelui, Maria Basescu, a impartit ajutoare la Serbauti

Sotia sefului statului, Maria Basescu, a împartit, marti, ajutoare celor sapte familii sinistrate, din comuna suceveana Serbauti, carora le-au fost reconstruite casele distruse la inundatiile din vara acestui an.     Ajutoarele au constat în paturi, saltele, lenjerie de pat si paturi.     Maria Basescu a declarat ca ajutoarele donate la Serbauti au fost achizitionate din banii fiicei sale, Ioana Basescu.     Sotia presedintelui tarii se afla pentru a doua oara la Serbauti, prima data venind în luna iulie cu un convoi format din cinci tiruri cu materiale de constructii.     Aceasta a precizat ca a ales comuna Serbauti din motive personale, având în vedere ca în perioada razboiului bunicii acesteia s-au refugiat în aceasta zona.La Serbauti a fost finalizata o singura casa, alte sase fiind la rosu.

Cetatenii romani, sfatuiti sa evite zonele aglomerate sau cele cu sedii ale ambasadelor in Grecia

Cetatenii români care doresc sa calatoreasca în perioada urmatoare în Grecia sau care deja se afla pe teritoriul acestui stat sunt sfatuiti sa evite deplasarile în zonele aglomerate sau în zonele în care se afla sedii ale misiunilor diplomatice, anunta Ministerul Afacerilor Externe.     Atentionarea a fost emisa în urma situatiei generate de atentatele cu colete capcana de la Atena.     MAE informeaza ca, în prezent, activitatea Sectiei consulare din cadrul Ambasadei României la Atena se desfasoara în conditii normale, fara a fi înregistrate incidente care sa puna în pericol siguranta persoanelor.     Ministerul de Externe recomanda cetatenilor români sa acceseze periodic pagina de internet a MAE, rubrica Sfaturi de calatorie - Atentionari de calatorie, pentru a obtine, în timp real, informatii actualizate privind situatia de securitate din acest stat.

Iraniana condamnata la moarte ar putea fi executata miercuri

Sakineh Mohammadi Ashtiani, iraniana condamnata la moarte prin lapidare pentru adulter si pe care comunitatea internationala încearca sa o salveze, ar putea fi executata miercuri, a anuntat Comitetul international împotriva lapidarii.     Sakineh Mohammadi-Ashtiani a fost condamnata la moarte în 2006 pentru adulter. Un complet de judecata a condamnat-o la spânzuratoare pentru implicarea ei în uciderea sotului, iar într-un alt dosar a decis executia prin lapidare a iranienei pentru adulter. Prima sentinta a fost comutata în apel la zece ani de închisoare, condamnarea la lapidare fiind confirmata.     Supus unor presiuni continue din partea comunitatii internationale, Iranul, care a introdus executia prin lapidare dupa victoria Revolutiei Islamice din 1979, a decis amânarea aplicarii sentintei, reafirmând constant ca aceasta ramâne valabila.

"Giri" face ravagii in Myanmar

Cel putin 45 de persoane si-au pierdut viata, 10 sunt date disparute, 75 au fost ranite si aproximativ 81.000 de oameni au ramas fara locuinta în vestul Republicii Myanmar, dupa trecerea ciclonului Giri, a anuntat marti purtatorul de cuvânt al Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU, Elisabeth Byrs, într-o conferinta de presa la Geneva.     Giri s-a abatut la 22 octombrie asupra vestului Myanmar, afectând peste 200.000 de persoane, care au nevoie de ajutor alimentar, conform informatiilor obtinute pe teren de o echipa de evaluare a ONU.     O multime de insule si sate din zona sinistrata si-au epuizat rezervele de apa potabila, a explicat la rândul sau purtatorul de cuvânt al Fondului Natiunilor Unite pentru Copii /UNICEF/, Marixie Mercado.     Ciclonul, însotit de furtuni puternice cu viteze ale vântului de pâna la 193 de kilometri pe ora, a distrus 15.000 de case, cladiri oficiale si poduri, precum si majoritatea culturilor de orez.

Basescu: Rapoartele MCV creeaza probleme la aderarea la Spatiul Schengen

Presedintele Traian Basescu a mentionat, la consultarile cu partidele de la Putere, ca România întâmpina probleme în aderarea la Spatiul Schengen ca urmare a rapoartelor nesatisfacatoare privind Mecanismul de Cooperare si Verificare pe justitie instituit de Comisia Europeana asupra Bucurestiului.     La finalul consultarilor cu presedintele, liderul Grupului parlamentar al minoritatilor nationale altele decât cea maghiara, Varujan Pambuccian, a declarat ca diplomatia româna ar trebui sa se implice extrem de activ în schimbarea perceptiei unor state europene asupra României, în vederea aderarii la Spatiul Schengen în martie 2011.     Pambuccian a subliniat ca în Consiliul European deciziile se iau în unanimitate si "exista cel putin un stat care nu vrea si care nu este unul dintre statele - sa spunem - foarte mari ca populatie si ca economie".

Valeriu Steriu (UNPR): Adevarata miza a motiunii de cenzura din 27 octombrie a fost statutul de prim-lider al opozitiei

Adevarata miza a motiunii de cenzura din 27 octombrie a fost statutul de prim-lider al opozitiei, statut pe care si-l disputa de aproape un an liderii celor doua partide - PSD si PNL, a declarat, marti, vicepresedintele UNPR, Valeriu Steriu, dupa sedinta Biroului Politic Permanent National al formatiunii.     Potrivit acestuia, UNPR considera ca motiunea de cenzura a opozitiei nu a avut niciun moment sanse reale de a fi adoptata, spunând ca ''jocul PSD si PNL'' este unul de imagine.     El a afirmat ca la motiunea de cenzura din 27 octombrie s-a vazut cine sunt ''samsarii de voturi'' si cine sunt cei care ''îsi bat joc de încrederea si de sperantele oamenilor''.     Steriu a facut apel, totodata, la toti oamenii politici ''sa nu se lase antrenati în jocuri ce ameninta în mod direct interesul national''.

Cehia si-a exprimat sustinerea pentru aderarea Romania la Schengen, fara alte conditionari

Cehia si-a exprimat sustinerea pentru aderarea României la Spatiul Schengen, în termenul preconizat - martie 2011 -, fara orice alte conditionari, potrivit discutiilor purtate, marti, de secretarul de stat pentru afaceri europene în Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, si oficialii de la Praga.     Bogdan Aurescu a avut, marti, la Praga, consultari bilaterale cu partea ceha pe problematica europeana si de securitate.     Oficialul român a avut întrevederi cu Jiri Schneider, prim adjunct al ministrului afacerilor externe, cu Jan Fullik, adjunct al ministrului apararii pentru relatii internationale, si cu Michal Sedlacek, ministru adjunct pentru afaceri europene în cadrul Oficiului Guvernului de la Praga.     Cei doi oficiali din ministerele de externe au aratat ca tarile lor sustin o  dinamica sporita a Parteneriatului Estic, subliniind mai ales sprijinul pentru continuarea parcursului democratic pro-european al R. Moldova.

Presedintele Basescu trimite la reexaminare majorarea plafonului neimpozabil asupra venitului din pensii

Presedintele Traian Basescu a trimis marti Parlamentului cererea de reexaminare a legii pentru modificarea si completarea Codului Fiscal care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, a anuntat Administratia Prezidentiala.     Seful statului considera ca stabilirea plafonului neimpozabil asupra venitului din pensii la 2.000 lei, fata de 1.000 de lei cât este în prezent, nu este, în contextul economic actual, o masura oportuna si nici recomandata, ducând la scaderi si dezechilibre la nivelul veniturilor bugetare si generând majorarea deficitului bugetar, se arata în cererea de reexaminare.     Traian Basescu a anuntat marti ca va trimite spre reexaminare acest act normativ, votat "din greseala" în Parlament, alaturi de reducerea TVA la alimentele de baza, pentru a fi pus în concordanta cu angajamentele internationale ale României si cu nevoia de predictibilitate în fiscalitate.

Simbolistica astrelor

 Da, pozitia planetelor Marte si Venus în zodii dau indicii despre modul cum va implicati în plan sentimental, felul cum iubiti si ce asteptati de la sexul opus. Pentru un barbat * Din punct de vedere afectiv-erotic sînteti descris de Marte pe astrograma dv. natala. Studiati pozitia lui Marte în zodii pentru a face un portret complet al modului în care priviti latura emotional-sentimentala a vietii. Pentru o femeie * Din punct de vedere afectiv-erotic, sînteti descrisa de Venus pe astrograma dv. natala. Studiati pozitia lui Venus în zodii pentru a face un portret complet al modului în care priviti latura emotional-sentimentala a vietii. Balanta * Aceasta persoana atrage multa popularitate si simpatie din partea sexului opus, are un farmec aparte care va atrage întotdeauna privirile asupra sa. Are mereu nevoie de cineva alaturi, chiar daca nu-l iubeste. Nu suporta conflictul de nici un fel, nu face fata tensiunii, de aceea se simte bine numai în relatii pasnice, armonioase. Îsi manifesta sentimentele foarte teatral, snob chiar, zîmbind în continuu, încercînd sa placa. Nu pune accent neaparat pe actul iubirii, ci doar pe partener, sa aiba pe cineva alaturi orice ar fi. Este mai mult un partener prieten, cultivat, sociabil, atras de viata mondena si arte. Riscuri: poate fi superficial în amor, poate iubi numai pentru fatada, pentru ce spune lumea. Avantaje: este un partener placut, simpatic, linistit, ce formeaza o imagine buna în societate. Poate fi un partener de viata ideal.Scorpion * Aceasta persoana se angajeaza total cînd iubeste. E pasionat, face dragoste cu patima, deci sexul este foarte important. Este dominator cu partenerul, pretinde extrem de mult de la el si daca nu primeste ceea ce cere, poate fi foarte dur. Este critic sau cinic cu partenerul, iar cînd este tradat, este capabil de razbunari periculoase.. Are uneori tendinta de a-si risipi viata amoroasa în viciu si placeri excesive. Nu stie sa-si controleze reactiile, asa ca uneori va da cu batul în balta exact cînd nu trebuie. Pentru el dragostea se desfasoara dupa principiul: totul sau nimic. Riscuri: este posesiv, gelos, agresiv, capabil de sentimente extreme, ajungînd de la iubire imensa la o groaznica ura de la o zi la alta. Avantaje: iubeste profund, cu sufletul si trupul deopotriva. Sagetator * Acestei persoane îi place sa uimeasca prin istetime, umor si forta de seductie, fiind înclinat spre flirt si aventura. Desi este prietenos, uneori da impresia ca nu trateaza dragostea cu prea multa seriozitate, ci ia totul în joaca. Are o mare nevoie de a-si pastra libertatea, de aceea îi este foarte greu sa se rezume la o singura relatie pe viata, cu responsabilitati casnice. Poate fi interesat de relatii întîmplatoare, de scurta durata, în care nu e constrîns de limite. Priveste dragostea mai mult ca o relatie de prietenie. Este partenerul ideal pentru cei fara prejudecati, deschisi sa îl accepte asa cum e, care îi vor respecta felul de a fi si mai ales nevoia de spatiu. Îi place sa iasa, sa calatoreasca, îi place societatea, nu suporta sa stea în casa, constrîns de problemele casnice. Poate avea iubiri cu persoane din strainatate. Riscuri: poate fi un aventurier notoriu, mereu atras de o alta prada, se plictiseste repede dupa ce a cucerit. Avantaje: este sincer, deci cînd iubeste, o face cu adevarat.

Nu cadeti in plasa impostorilor!

 Directorul Crucii Rosii Române Filiala Alba, Adrian Dusa atentioneaza locuitorii judetului Alba în legatura cu existenta unor persoane care se dau drept reprezentanti ai filialei cu scopul de a obtine bani, în baza unor cazuri fictive. Aceeasi sursa a precizat ca Crucea Rosie Filiala Alba nu realizeaza colecte stradale în vederea obtinerii de fonduri pentru beneficiarii sai si nu agaseaza oamenii sub nici o forma.“Voluntarii Crucii Rosii pot fi usor identificati prin echipamentul specific, de culoare rosie personalizat cu emblema Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania, sau în baza legitimatiei vizate, care atesta apartenenta la organizatia noastra. Rugam populatia sa nu ofere bani acestor impostori si sa anunte organele de ordine sau sa ne contacteze apelind numarul de telefon 0258.812.257”, a precizat Adrian Dusa.                

Medicii de familie risca penalizari

 Directia de Sanatate Publica din Alba intentioneaza sa ii penalizeze pe medicii de familie care refuza administrarea vaccinului antigripal. Reprezentantii institutiei locale monitorizeaza strict campania inceputa in urma cu doua zile si cer populatiei sa anunte orice opozitie din partea personalului medical. Asta pentru ca vaccinarea impotriva gripei cu tulpini de A/H1N1 se efectueaza in toate cabinetele medicilor de familie, care au obligatia sa administreze vaccinul, indiferent de statutul persoanei, fie ca aceasta beneficiaza sau nu de asigurare medicala.Totul este gratuitEste important de stiut ca vaccinul precum si injectarea acestuia de catre personalul autorizat, consultul medical programat inaintea acestei operatiuni si supravegherea pacientilor post vaccinare sint lucruri gratuite, accesibile tuturor persoanelor care se inscriu in categoria celor expuse riscului. Tocmai de aceea, reclamatiile trebuiesc facute imediat dupa eventualul refuz al medicilor de familie, in scris, si adresate Directiei de Sanatate Publica. Pe baza acestor sesizari, autoritatile locale spun ca vor aplica masurile legale care se impun. La nivel national, pentru campania din aceasta toamna au fost achizitionate 1,3 milioane de doze de vaccin, din care aproape 30.000 au ajuns in judetul Alba. Prioritatea la vaccinare o au persoanele cu virsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli renale sau diabet zaharat, copiii si batrinii institutionalizati, dar si personalul medico-sanitar.

Thriller de nota 10 la poalele Draganei

  CSO: Nicolae Ifrim, Marius Clapan, Alin Chirila, Cosmin Suvaina, Liviu Goronea, Daniel Grozav, Adrian Dan (capitan), Dragos Tudor, Alin Suteu, Andrei Iovanescu, Valentin Mihu. Rezerve: Mihai Jurj, Razvan Sandru, Radu Isac, Adrian Stoinea, Constantin Costin.  Schimbari: min 64 Grozav - Sandru, min 73 Mihu - Isac, min 90 Tudor - Stoinea. Staff: Catalin Pascanu - antrenor, Adrian Mihai - presedinte, Bogdan Petric - delegat. Oamenii meciului- Andrei Iovanescu, Radu Isac. O zi insorita, o atmosfera foarte frumoasa si un optimism crescut domneau pe arena echipei CSO Cugir. Dupa victoria categorica din derby-ul local cu FC Cugir toata lumea astepta o victorie la pas impotriva motilor din Apuseni. Chiar si inceputul partidei intarea aceasta stare, Suteu nereusind sa deschida scorul dupa 2 ocazii uriase: in minutul 1 cind portarul oaspetilor a reusit sa respinga si in minutul 3 cind bara s-a opus deschiderii scorului. Contrar asteptarilor in minutul 21 s-a lasat tacerea pe arena din Cugir cind Tibaila a deschis scorul pentru Ariesul Apuseni. Era 1-0, insa atmosfera era linistita atit pe banca, cit si in tribune. In minutul 34 Suteu patrunde in careu si este faultat. Penalty si Daniel Grozav aduce egalarea (gol dedicat fratelui Ovidiu decedat cu citeva zile in urma). Pauza nu a fost din nou un sfetnic bun pentru elevii lui Catalin Pascanu si in minutul 57 Ariesul Apuseni a demonstrat faptul ca nu a venit in excursie la Cugir; scor 2-1. Gluma se ingrosa, jocul nu mergea, era nevoie de o sclipire. Asta s-a si intimplat. Iovanescu a coborit din pozitia de atacant la mijlocul terenului a cistigat numeroase baloane, a crosetat apararea adversa, iar in minutul 63 a adus egalarea. 5 minute mai tirziu Suteu reuseste sa marcheze, iar gazdele erau pentru prima data in avantaj. Scorul era 3-2 si parca totul intrase sub un fagas normal. Isac intrat in a 2-a repriza rateaza o ocazie uriasa in minutul 75, iar cum in fotbal ocaziile se razbuna in minutul 83 parca cerul a cazut peste stadion. Suteu a marcat, insa era Suteu din Apuseni. Scor 3-3 si toata lumea credea ca se repeta scenariul horror din meciul cu Europa Alba Iulia. Numai ca peste 5 minute Isac reuseste sa marcheze golul de 4-3; era golul victoriei, gol care pe linga cele 3 puncte a adus o bucurie uriasa in rindul staffului si a sustinatorilor echipei. 4-3 rezultat final, o victorie muncita, iar CSO - ul reuseste sa ramina la 3 puncte de lider. Victoria a fost dedicata fratelui jucatorului Daniel Grozav, Ovidiu, care de acum va sustine echipa CSO din cer. De notat schimbarile inspirate facute de antrenorul gazdelor Catalin Pascanu, respectiv, mutarea lui Iovanescu la mijlocul terenului, introducerea lui Isac, jocul foarte bun facut de Iovanescu precum si eficacitatea lui Isac.

Campioane nationale la cros

Simbata, 30 octombrie, la Baile Felix s-au desfasurat finalele Campionatelor Nationale de Cros, competitie la care judetul Alba a aliniat la start un numar de 16 atleti in intrecerea individuala si trei echipe in competitia cluburilor. In competitia senioarelor, echipa CS Unirea Alba Iulia (foto) a aliniat la start 5 sportive, Barna Andreea (antrenor Man Cristina), Boholtan Alina si Rodean Ana (antrenor Avram Gabriel), Istrate Madalina si Suciu Simona (antrenor Bucerzan Mariana), care prin clasari individuale constant bune au reusit sa cistige titlul de campioane nationale si sa cucereasca medaliile de aur la echipe. La junioare sportivele de la AC Mica Roma Blaj, pregatite de catre antrenoarea Man Cristina, s-au impus categoric in intrecerea pe echipe devenind campioane nationale si au reusit sa cucereasca si doua medalii in intrecerea individuala prin Bunea Anca (medalie de argint) si Loghin Dana (medalie de bronz). Celelalte componente ale echipei campioane nationale au fost Stoica Gabriela, Biris Madalina si Marean Maria. In intrecerea juniorilor echipa LPS Alba Iulia (antrenor Emil Stanila) s-a clasat pe locul 11 la categoria cu cei mai multi participanti la start. Componentii echipei au fost Barbonie Fabian, Gurgui Cosmin, Lataianu Daniel, Morar Daniel si Moldovan Danut, toti elevi ai Colegiului Militar ''Mihai Viteazul'' din Alba Iulia. Daca in intrecerea junioarelor exista traditie prin performantele la inalt nivel realizate in anii precedenti, in intrecerea senioarelor este pentru prima oara cind se reuseste participarea cu o echipa completa la aceasta competitie, titlul national fiind astfel cu atit mai important constituind si el o premiera. ''Speram sa redam aripi atletismului judetean si asteptam pe linga autoritatile locale si eventuali agenti economici care doresc sa sprijine performerii judetului. Un prim pas in aceasta directie este facut de catre CS Universitatea Alba Iulia care doreste sa se implice activ in pricipalul sport olimpic si sa ofere sustinere si conditii de pregatire pentru atletii de valoare", a declarat Marius Anghel, director CS Unirea Alba Iulia.  

O noua functie pentru fostul director Anghel Bogin

 Purtatorul de cuvint al Directiei Generale a Finantelor Publice Alba, Iulia Mirestean a aratat ca in baza unui ordin semnat de presedintele ANAF, Sorin Bejenar, incepind de ieri, 1 noiembrie, fostul director Stefan Anghel Bogin a fost împuternicit sa indeplineasca prerogativele functiei de sef al Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Alba. Anghel Bogin o inlocuieste pe Florina Mirela Botas care a detinut aceasta functie pina in prezent.   

Expozitie de pictura

 Muzeul National al Unirii din Alba Iulia “recidiveaza” cu o noua expozitie de pictura, al carei vernisaj este programat pentru astazi, la ora 17. Sub numele “4ARTAB” vor fi prezentate lucrari de pictura, grafica si ilustratie realizate de artistii albaiulieni: Lucian Popa, Silviu Strajan, Dacian Hopirtean, Mihai Mirza si Gabor Antonio Luca.Expozitia va putea fi vizitata pina in data de 21 noiembrie.

Iarna mai asteapta

 Desi se anunta o iarna grabita, anul 2010 are o luna noiembrie mai calda decit in mod obisnuit. Cel putin in primele sale zile, astfel ca pina la mijlocul acestei saptamini maximele termice vor fi cu 3 pina la 7 grade peste mediile lunii noiembrie. Astfel, in centrul tarii se vor inregistra temperaturi de pina la 17 grade Celsius.                   

?Tratatul de la Lisabona?, la Prefectura Alba

 Institutia Prefectului judetul Alba, Guvernul României – Departamentul pentru Afaceri Europene, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative - Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana si Clubul Academic de Studii Europene organizeaza joi, 4 noiembrie, la sediul Institutiei Prefectului judetului Alba conferinta ‘’Tratatul de la Lisabona si rolul României în procesul de aprofundare a integrarii europene’’. Evenimentul face parte dintr-o serie de conferinte regionale si îsi propune sa prezinte diverselor grupuri-tinta principalele informatii privind modificarile aduse de Tratatul de la Lisabona. Aceasta conferinta vizeaza, ca public tinta, reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale, sindicate si patronate, reprezentanti ai mass-media si ai organizatiilor neguvernamentale, cadre didactice universitare si cercetatori. ‘’Este important si este firesc sa ne preocupe problematica europeana. România a aderat la Uniunea Europeana, dar procesul integrarii nu este înca finalizat. Prin aceasta conferinta dorim <<sa provocam>> publicul din judetul Alba, indiferent de domeniul în care activeaza, sa dezbata si sa se implice din ce în ce mai mult în acest proces de integrare. Ca cetateni europeni nu avem doar obligatii, ci avem si foarte multe drepturi si posibilitati reale pe care nu stim înca sa le fructificam întru-totul”, a declarat prefectul Stefan Bardan.                    

Continua scanarea carnetelor de munca

 Casa Judeteana de Pensii Alba desfasoara in aceasta perioada activitatea de scanare a datelor din carnetele de munca, referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat anterior datei de 1 aprilie 2001 pentru persoanele active din cadrul administratiei publice locale, societati comerciale, regii autonome cu capital majoritar de stat precum si persoanelor fizice care au lucrat si ale caror carnete de munca sint detinute de catre acestea. În acest sens, Casa de Pensii Alba aduce în atentia tuturor persoanelor fizice si juridice, ale caror carnete de munca nu au parcurs procedura de scanare, indexare si arhivare electronica urmatoarele: data limita pentru prelucrarea carnetelor de munca în vederea prelucrarii a fost 30. 09. 2010; termenul limita pentru activitatea de scanare este 30.11. 2010. Carnetele de munca nu pot intra în procesul de scanare daca nu au fost prelucrate. “Pentru aceasta persoanele interesate trebuie sa contacteze de urgenta Casa de Pensii Alba la telefon 0258/813092, interior 137, sau pe adresa de e-mail: marius. sufana@cnpas.org. Precizam ca persoanele deja pensionate cu orice fel de pensie, nu fac obiectul scanarii si preluarii carnetelor de munca”, au aratat reprezentantii CJP Alba. 

Un singur domeniu POR mai are bani

 Ieri, a fost suspendat la nivelul Regiunii Centru procesul de depunere a cererilor de finantare pentru centre de afaceri. Practic, numai domeniul destinat reabilitarii siturilor industriale, a ramas deschis finantarii prin Programul Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, dupa cum au precizat reprezentantii ADR Centru. Pentru toate celelalte domenii, fondurile alocate regiunii Centru pina in anul 2013 s-au terminat. Pe domeniul major de interventie 4.1 - “Dezvoltarea durabila a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanta regionala si locala”, suspedat oficial ieri, au fost depuse 31 de proiecte pentru accesarea celor aproape 30 milioane euro fonduri nerambursabile disponibile prin programul Regio. “Odata cu suspendarea acestui domeniu, mai avem deschis spre finantare doar domeniul destinat reabilitarii siturilor industriale. Celelalte domenii, destinate dezvoltarii microintreprinderilor, reabilitarii infrastructurii de turism, rutiere sau sociale au fost suspendate, deoarece fondurile alocate au fost depasite chiar si cu 150%, prin cererile de finantare depuse. Domeniul 4.1 a fost destinat crearii unor centre de afaceri, centre necesare pentru revitalizarea economiei locale si regionale,” a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru. Pentru domeniul 4.1, bugetul alocat a fost de 29,31 milioane euro, iar cele 31 de proiecte depuse solicita spre finantare aproape de 123 milioane euro fonduri nerambursabile. “Pe acest domeniu major de interventie a fost contractat un singur proiect in valoare de 11,03 milioane euro si alte cinci proiecte, ce solicita 10,1 milioane euro fonduri nerambursabile, se afla in prezent in etapa de precontractare, urmind sa semneze in curind contractele de finantare. Un numar de noua proiecte au mai ramas, la data suspendarii domeniului, in evaluare, alte 16 proiecte fiind respinse. Cele 9 proiecte ramase in prezent in evaluare solicita spre finantare peste 43 milioane euro fonduri nerambursabile”, au precizat reprezentantii ADR Centru.

Accident grav la Blandiana

 Traficul pe DN 7, între Sebes si Orastie, blocat ieri, în jurul orei 12.30, în urma unui accident soldat cu doi morti si doi raniti grav, a fost reluat pe ambele sensuri dupa aproximativ doua ore, potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al judetului Alba. O femeie si un barbat au murit pe loc, iar soferita autoturismului implicat în accident a fost transportata cu un elicopter SMURD la Tîrgu Mures. Un alt barbat a suferit rani grave, fiind internat la un spital din Alba. Cauza probabila a accidentului este o depasire neregulamentara sau neasigurarea la schimbarea directiei de mers, urmind sa fie stabilita cu exactitate în urma anchetei demarate de politisti. Cele patru victime se aflau într-un autoturism, fiind, se pare, doua cupluri. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitara. Accidentul a avut loc pe raza localitatii Blandiana, între Vintu de Jos si Sibot.                   A. P.

Un cutitar si trei victime

 Lucratorii Postului de Politie Mihalt au fost sesizati duminica la ora 19.20 prin SNUAU 112, cu privire la faptul ca, la un bar din localitatea Mihalt s-a produs un scandal în care erau implicate mai multe persoane din comuna. Din primele cercetari s-a stabilit ca, în urma unui conflict spontan produs pe fondul consumului de bauturi alcoolice, I. S., de 44 de ani, l-a lovit cu o scindura, în zona capului, pe D. R., de 45 de ani. În acest conflict au intervenit C.V. de 39 de ani, si minorul C.R.D., de 14 ani, iar în imbrinceala produsa, D. R. a folosit un cutit pe care îl avea asupra sa provocindu-le mai multe leziuni celorlalte 3 persoane implicate în conflict. Cele patru persoane au fost transportate la Spitalul Judetean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauza cercetarile sint continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurarilor în a avut loc evenimentul, încadrarea juridica a faptelor urmind a fi facuta în functie de concluziile medico – legale si de numarul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor.                       

Prinsi la furat de ?papusoi?

 Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat duminica pe soseaua de centura a municipiului Alba Iulia si a surprins în flagrant 4 persoane care încercau sa sustraga porumb. În jurul orei 15.00, un cetatean care are în arenda o parcela de teren în zona agricola cunoscuta ca ‘’ILF’’ a observat trei barbati si o femeie care culegeau porumbul pe care el l-a cultivat si-l încarcau într-o caruta. Drept urmare, printr-un apel telefonic la numarul unic de urgente 112, a solicitat interventia fortelor de ordine. Un echipaj de jandarmerie a reusit sa-i prinda în flagrant pe cei patru, iar cele peste 200 de kg de porumb care fusesera deja încarcate în caruta si care urmau sa-si schimbe proprietarul, au fost restituite partii vatamate. Cei patru au fost identificati ca fiind B.Dan, B. Constantin, B. Ilie si S. Dana, cu virste cuprinse între 24 si 35 de ani, domiciliati în Alba Iulia, iar pe numele lor au fost întocmite actele premergatoare începerii urmaririi penale, fiind susceptibili de savirsirea infractiunii de furt calificat. Totodata, atelajul hipo folosit la savirsirea faptei a fost ridicat în vederea confiscarii.                      

Noutati importante de la Casa de Pensii Alba

 Conducerea Casei Judetene de Pensii Alba a venit la finele saptaminii trecute cu unele precizari importante pentru populatie in ce priveste completarea contributiilor personale pentru a putea beneficia de pensie. Este vorba de adoptarea unui act normativ ce va da posibilitatea persoanelor care nu au calitatea de pensionar sa efectueze plata contributiei de asigurari sociale în baza unui contract de asigurare, pentru a putea beneficia de pensie. ‘’O persoana care nu a avut contract de asigurat poate încheia un asemenea contract cu Casa de Pensii si plateste o suma egala cu nivelul contributiilor în fiecare an, actualizat cu indicele de inflatie. Perioada maxima pentru care poate fi platita retroactiv aceasta suma este de cinci ani, dar se pot încheia contracte de asigurat si pe perioade mai mici’’, au aratat reprezentantii CJP Alba. Conform noii Ordonante de urgenta, persoanele interesate sa intre în sistemul public de pensii sau sa-si completeze stagiul de cotizare si sa beneficieze de pensie pot încheia un contract de asigurare sociala pina la data de 31 decembrie 2010, potrivit actului normativ. Stagiul minim de cotizare este, în prezent, de 12 ani si 10 luni si va creste la 15 ani pina în 2014. “Contributia de asigurari sociale datorata se calculeaza prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul, care are cel putin valoarea unui salariu de baza minim brut pe tara garantat în plata, a cotei contributiei de asigurari sociale, corespunzatoare conditiilor normale de munca”, au explicat aceleasi surse. Contributii...Astfel, contributia de asigurari sociale datorata pe ultimii cinci ani în raport cu salariul minim de baza se calculeaza astfel:Pentru anul 2005 (octombrie – decembrie), se va datora o contributie de asigurari sociale de 31,5% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 310 lei;Pentru anul 2006, se va datora o contributie de asigurari sociale de 29,15% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 330 lei;Pentru anul 2007, se va datora o contributie de asigurari sociale de 29% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 390 lei;Pentru perioada ianuarie – septembrie 2008, inclusiv, se va datora o contributie de asigurari sociale de 29% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 500 lei;Pentru perioada octombrie - noiembrie 2008, inclusiv, se va datora o contributie de asigurari sociale de 29% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 540 lei;Pentru decembrie 2008, se va datora o contributie de asigurari sociale de 27,5% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 540 lei;Pentru ianuarie 2009, se va datora o contributie de asigurari sociale de 28% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 600 lei;Pentru perioada februarie – decembrie 2009, inclusiv, se va datora o contributie de asigurari sociale de 31,3% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 600 lei;Pentru anul 2010, se va datora o contributie de asigurari sociale de 31,3% aplicata bazei lunare de calcul de cel putin 600 lei.                              

Romstrade a ?cistigat? la CNSC licitatia pentru pista de 3.500 m

Foto Radu PadureanAdministratia judeteana va respecta decizia CNSC si va merge mai departe cu procedurile pentru executia noii piste a aeroportului clujean, a spus vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu BicaConsiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a admis contestatia formulata de firma Romstrade impotriva deciziei Consiliului Judetean de respingere a ofertei depuse la licitatia pentru pista de 3.500 de metri a aeroportului si a dispus continuarea procedurii de atribuire.      Presedintele comisiei de licitatie si, totodata, vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica, a precizat ieri ca, desi nu a primit inca o motivare de la CNSC, administratia judeteana va respecta decizia acestui for si va merge mai departe cu licitatia pentru executia noii piste a aeroportului clujean.      „Daca CNSC a decis ca trebuie sa continuam cu licitatia, nu avem ce face si vom respecta decizia, chiar daca nu am primit inca si motivarea lor. Pasul urmator va fi sa analizam oferta tehnica si oferta financiara si sa cerem lamuriri de la Romstrade. Decizia finala ar putea fi luata in maximum 20 de zile, dar totul depinde de cit de repede vom primi clarificarile cerute“, a declarat Radu Bica.    Oferta Romstrade, initial inacceptabilaVa reamintim ca la mijlocul lunii trecute comisia de evaluare a Consiliului Judetean a considerat oferta depusa de Romstrade ca fiind inacceptabila, intrucit nu a indeplinit toate cerintele de clarificare stabilite prin documentatia de atribuire si fisa de date.      „Evaluarea ofertei ne-a pus in situatia de a o respinge. Oferta a fost calificata ca fiind inacceptabila urmare a faptului ca la Situatia economico-financiara (pct. IV.3), precum si cerintele de la Capacitatea Tehnica si Profesionala (cap. IV, 4.4) din fisele de date ofertantul nu a prezentat documentele solicitate. Ca urmare, in conformitate cu art. 81 din HG 925/2006, comisia a respins oferta ca fiind inacceptabila“, a explicat la vremea respectiva oficialii Consiliului Judetean.      Deschiderea ofertelor in cazul licitatiei pentru executia pistei de decolare-aterizare de 3.500 de metri a Aeroportului International Cluj-Napoca a avut loc in data de 5 octombrie, singura oferta depusa fiind cea a firmei Romstrade SRL, desi in jur de 75 de societati au ridicat documentatia de atribuire.     113,6 milioane de euro este oferta RomstradeRomstrade a oferit suma de 113,6 milioane de euro, fara finantare si fara TVA, mai mica cu aproximativ 6,4 milioane de euro fata de estimarea initiala a Consiliului Judetean, care ajungea la 120 de milioane de euro. Suma acopera constructia intregii piste, care a fost impartita pe mai multe etape si care include, printre altele, si sistemul de balizaj, bretele de legatura, cale de rulare si plaforme. Durata pentru realizarea lucrarii complete este de 4 ani, insa Romstrade a propus un termen de 9 luni pentru primul contract subsecvent, care presupune finalizarea pistei pina la lungimea de 2.100 de metri. In total, contractul presupune incheierea a sapte contracte subsecvente pentru etapele de lucrari, oferta financiara fiind formulata pentru toata lucrarea. Romstrade a venit cu o propunere de 12,2% privind dobinda anuala efectiva pe care Consiliul Judetean trebuie sa o achite. Durata creditului furnizor este de 12 ani, fiind stipulata si o perioada de gratie de 2 ani. Astfel, administratia judeteana ar trebui sa plateasca in termen de 14 ani atit suma propusa pentru lucrare, cit si dobinda si TVA-ul.    Cine este Romstrade?Firma Romstrade este detinuta de patronul companiei aeriene low-cost Blue Air, Nelu Iordache (76%), si de Gheorghe Cruceru (24%). Cifra de afaceri a companiei pe anul 2009, care are 1.300 de angajati, a fost de 268 de milioane de euro.      Firma a carui actionar majoritar este Nelu Iordache a contractat o lucrare pentru realizarea unui tronson de 35 de kilometri de autostrada in Irak. In ceea ce priveste lucrarile pe aeroporturi, Romstrade a efectuat reparatii capitale la pista de decolare-aterizare si calea de rulare Delta a Aeroportului International Baneasa, intre anii 2004-2009, iar intre anii 2007 si 2009 a lucrat la pista decolare-aterizare pentru avioane usoare la Aerodromul Strejnic Ploiesti.      La ora actuala, Romstrade executa lucrari de modernizare a Aeroportului International „George Enescu“ din Bacau, termenul de finalizare a lucrarilor fiind anul 2011.

Judoka medaliati cu bronz la Nationale

    Judetul Alba a fost reprezentat, in intrecerea rezervata sportivilor sub 13 ani, de echipa feminina a CS Unirea Alba Iulia. Aceasta a fost alcatuita din sportivele Vatamaniuc Lorena, Luha Andreea, Mocan Roxana, Ispir Georgiana, Brad Larisa, Negru Luiza, Dragos Tuta, Sava Denisa, si Cutitar Andreea pregatite de catre antrenorii Dinu Cristian si Ioan Todor. Sportivele judoka din Alba Iulia au cistigat grupa de calificare din care au facut parte si astfel si-au asigurat prezenta in semifinalele competitiei si implicit medaliile de broz. Din pacate in lupta pentru accederea in finala competitiei echipa unirista a dat piept echipa campioana nationala, in fapt o adevarata selectionata regionala cu sportivii cei mai valorosi din Cluj si Bistrita. Astfel s-a ajuns, ca o ironie a sortii, ca in posesia medaliilor de argint sa intre selectionata Bucuresti, echipa pe care CS Unirea Alba Iulia a invins-o in grupe cu scorul de 4-3. Tocmai pentru aceasta sportivele albaiulience merita toate felicitarile, cu un plus pentru Ispir Georgiana care a avut evolutii de exceptie demonstrind, o data in plus ca titlul national cucerit in acest an in proba individuala nu a fost unul intimplator. Merita subliniat si sprijinul acordat in pregatirea acestor sportive de catre domnul Corb Ioan, director al Colegiului Tehnic ''Alexandru Domsa'' din Alba Iulia, care sustine activ practicarea acestui minunat sport in institutia pe care o conduce. De asemenea nu trebuie omis sprijinul pe care domnul Nicola Stelian, director al STP Alba Iulia, l-a acordat pentru participarea la aceasta competitie si pe parcursul intregului an competitional 2010 clubului sportiv Unirea Alba Iulia. ''E a doua medalie obtinuta la finalul de campionate nationale pe echipe in acest sfirsit de saptamina, la doua sporturi diferite, ceea ce nu e putin lucru avind in vedere faptul ca toti sportivii sint din Alba. Acestea ne indreptatesc sa speram in continuare ca sportul de performanta are viitor in Alba Iulia", a declarat Marius Anghel, director CS Unirea Alba Iulia.

A inceput vaccinarea antigripala

  Pentru inceput, in cadrul campaniei nationale, vor fi vaccinate persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copiii si batrinii institutionalizati, dar si personalul medical, conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Vaccinarile se vor efectua pina in luna februarie 2011. Campania se desfasoara prin cabinetele medicilor de familie si spitalele din intreaga tara. Pe de alta parte, specialistii atrag atentia ca vaccinul trebuie insotit de respectarea regulilor de igiena personala, in special spalatul pe miini cu apa si sapun. Recomandari Medicii recomanda vaccinarea antigripala si pentru persoanele care nu intra in categoria persoanelor cu risc ridicat de imbolnavire, deoarece se considera ca este singurul mod eficient de prevenire a imbolnavirilor. Autoritatile sanitare din Alba sint pregatite sa deruleze intr-un ritm sustinut campania de vaccinare antigripala, pentru judetul Alba fiind comandate aproximativ 28.000 de doze de vaccin. Necesarul a fost intocmit in functie de solicitarile venite din partea medicilor de familie, a unitatilor sanitare, a caminelor pentru persoane virstnice si a centrelor de plasament. Vaccinul care va fi administrat in cadrul campaniei din aceasta toamna este un tip nou si contine o tulpina de virus pandemic, AH1N1 si inca doua tulpini pentru alte afectiuni gripale. In paralel, autoritatile sanitare vor monitoriza situatia bolilor de sezon, numarul acestora fiind in crestere de cind temperaturile au inceput sa scada.

O noua diploma pentru Teatrul ?Prichindel?

 Teatrul de Papusi “Prichindel” din Alba Iulia a primit o noua recunoastere a calitatii spectacolelor oferite publicului, in urma participarii la cea de-a noua editie a Festivalului Teatrelor de Papusi si Marionete “Puck” desfasurat saptamina trecuta la Cluj Napoca. La invitatia organizatorilor clujeni, teatrul albaiulian a participat cu spectacolul “Universul din lanterna magica”, in regia lui Radu Dinulescu, spectacol care a fost prezentat si in Franta, in cadrul Festivalului international de la Avignon. “În urma deciziei juriului, teatrul albaiulian a fost premiat cu diploma pentru ambianta muzicala live, autorul coloanei sonore a spectacolului fiind muzicianul Levente Szocs, maestru sunet in cadrul institutiei. Aceasta distinctie nu ar fi fost posibila fara jocul intregii echipe prin: actorii - Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorteanu; Ovidiu Tamasan - maestru lumini, Ioan Pitic - scenografie. Consideram ca diploma obtinuta aduce o recunoastere nationala a calitatii artistice a acestui spectacol si implicit a institutiei noastre, fapt care ne motiveaza si ne adauga un plus de valoare culturala”, a precizat secretarul literar al teatrului albaiulian, Silvan Stancel.  

S-a gasit cutia neagra a MiG-ului prabusit linga Cimpia Turzii

Ieri dimineata a fost gasita cutia neagra a avionului MiG-21 Lancer prabusit linga Cimpia TurziiProcurorii militari care investigheaza accidentul aviatic produs luni in apropiere de Cimpia Turzii au gasit ieri dimineata cutia neagra a aparatului de zbor MiG-21 Lancer prabusit, aceasta fiind trimisa la Bucuresti pentru a fi analizata de experti.      Potrivit prim-procurorului Viorel Siserman, de la Parchetul Militar Cluj, cautarile au durat in noaptea precedenta pina la ora 1 si au fost reluate marti dimineata, cind a fost gasita si cutia neagra a aparatului de zbor. Siserman a mai declarat, pentru Agerpres, ca este prea devreme pentru conturarea unor ipoteze, dar ca nu au existat evenimente pe parcursul zborului si ca avionul a avut viteza mica, dupa calculul unghiului de cadere.     Nu se stie cit va dura anchetaProcurorul militar a mai precizat ca ipoteza potrivit careia pilotii au incercat sa evite coliziunea cu un grup de case aflate pe cimpul pe care s-a prabusit avionul este o simpla speculatie. Ideea a fost lansata de presa in urma discutiilor cu localnicii. „Trebuie sa vedem ce zic si cei din turnul de control, trebuie examinata epava. Nu putem spune nimic pina nu se pronunta specialistii“, a mentionat Siserman, care nu a putut sa precizeze cit timp vor dura cercetarile. Totodata, echipa de procurori militari a recompus, ieri, trupurile celor doi piloti morti si le-a trimis la IML Cluj. Ramasitele celor doi piloti au fost identificate si cu ajutorul obiectelor pe care le aveau la ei. Va reamintim ca in cursul zilei de luni, in jurul orei 13, o aeronava militara MiG-21 Lancer cu dubla comanda apartinind Flotilei 71 Aeriene din Cimpia Turzii s-a prabusit in apropierea aerodromului, la 3 kilometri de pista de aterizare, in localitatea Calarasi-Gara. Aeronava militara executa o misiune de cercetare meteo in vederea pregatirii unor zboruri de instructie.    Peste 1.000 de ore de zbor la activCei doi piloti, capitan-comandorul Laurentiu-Nicolae Chirita si capitan-comandorul Sorin-Traian Avram, au murit in urma impactului cu solul. Cei doi aveau, fiecare, peste 1.000 de ore de zbor ziua si noaptea, in toate conditiile meteorologice, si absolvisera mai multe cursuri de specialitate atit in tara, cit si in strainatate, inclusiv in Statele Unite ale Americii. De asemenea, pilotii decedati participasera la exercitii internationale. In aceasta perioada, militarii de la Baza Aeriana de la Cimpia Turzii pregateau un exercitiu comun cu pilotii americani. Ambii comandori erau considerati de catre colegii lor niste piloti exceptionali. Fiecare era casatorit si avea cite un copil.    Ceremonii militare in memoria pilotilorMilitarii Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina“ Cluj-Napoca au participat, ieri, in curtea institutiei, la o ceremonie religioasa in memoria celor doi piloti care au murit in urma prabusirii avionului MiG-21 Lancer si au tinut un moment de reculegere. In cadrul ceremoniei, comandantul Diviziei, generalul de brigada Avram Catanici a evocat activitatea celor doi piloti, a prezentat datele biografice ale acestora si a citit mesajul de condoleante al ministrului Apararii Nationale, Gabriel Oprea. Un preot miliar a tinut o slujba religioasa de pomenire, iar la finalul ceremonialului cei prezenti au tinut un moment de reculegere in memoria pilotilor, manifestarea durind 15 minute. O ceremonie similara a avut loc si la Flotila 71 Aeriana Cimpia Turzii, de unde a decolat avionul de tip MiG-21 Lancer care s-a prabusit.     MapN, prin ordinul ministrului Gabriel Oprea, a constituit o comisie de investigatie tehnica pentru cercetarea imprejurarilor producerii acestei catastrofe aviatice, comisie condusa de generalul de flotila aeriana Stefan Danila. De asemenea, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar si au fost sistate zborurile de instructie cu acest tip de aeronava, pina la finalizarea anchetei.

O noua linie STP, spre Micesti

 Conducerea Societatii de Transport Public Alba Iulia a anuntat ca, incepind de ieri, este functionala o noua linie de transport public. “Linia de autobuz 10 Z a fost infiintata la cererea cetatenilor care locuiesc in cartierul situat intre Alba Iulia si Micesti, precum si a celor din Micesti, zona Stadion si Zavoi”, a precizat directorul societatii, Stelian Nicola. Traseul noii linii este Gara - Romtelecom - Ampoi 3 - Kaufland - Strada Albac, Strada Girda - Strada Dragasani (Zavoi). Autobuzele STP vor circula pe aceasta linie de luni pina vineri, cu plecare din Gara la orele: 6:00, 6:45, 9:10, 11:25, 12:30, 14:30, 16:15, 17:10 si intoarceri din Micesti (Zavoi) de la orele: 5:30, 6:20, 7:10, 9:30, 11:45, 12:50, 14:50, 16:35, 17:30.“Programul de transport poate fi modificat la solicitarea cetatenilor, in functie de nevoile de transport existente. Calatorii transportati la fiecare cursa vor fi numarati zilnic pentru o perioada de 30 de zile urmind ca dupa expirarea acestei perioade sa ramina in circulatie numai cursele care sint rentabile. Va reamintim totodata ca valabilitatea fiecarui bilet de autobuz este de o ora din momentul validarii”, a mai precizat Stelian Nicola.                 

Subventii pentru firmele care angajeaza ucenici

 Firmele din Alba care vor angaja ucenici pe care sa-i califice la locul de munca vor primi subventii de la stat. Este vorba despre o noua lege care potrivit reprezentantilor Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba, permite angajatorilor sa angajeze ucenici, iar ucenicilor le da posibilitatea sa se formeze într-o meserie. Conform actului normativ, tinerii cu virste cuprinse între 16 si 25 de ani vor avea acces mai facil pe piata muncii, iar angajatorii vor primi o subventie lunara în valoare de 300 de lei brut de la agentiile de ocupare a fortei de munca, în scopul formarii ucenicului. Aceasta lege a fost pusa în acord cu Legea educatiei nationale, astfel încit în momentul în care sint absolvite cele 9 clase obligatorii sa se poata opta pentru o directie educationala, una profesionala sau încadrarea în munca prin utilizarea prevederilor legii uceniciei. Potrivit Ministerului Muncii, pentru anul 2011 bugetul alocat pentru formarea profesionala a ucenicilor va fi de aproximativ 460.000 de lei, fiind estimat ca vor beneficia aproximativ 1500-1800 de persoane de prevederile acestei legi. În anul 2010, aproximativ 500 de persoane au fost cuprinse în acest program.                    

Inspiram pulberi periculoase!

Potrivit informatiilor afisate pe site-ul Retelei Nationale de Monitorizare a Calitatii Aerului, la statiile de la Alba Iulia si Sebes sint inregistrate depasiri la pulberile in suspensie PM10 si PM2.5, acestea fiind suficient de mari pentru ca aerul sa fie catalogat drept “rau”. Pulberile in suspensie sint “particule lichide si solide cu diametrul mai mic de 10 um (PM 10), respectiv 2,5 um (PM 2.5)” si pot proveni din surse naturale, dar si din surse antropice, respectiv activitatea industriala, sistemul de incalzire a populatiei si centrale termoelectrice. O “mina de ajutor” este data si de traficul rutier, care contribuie prin pulberile produse de pneurile masinilor la oprirea acestora si datorita arderilor incomplete.“Toxicitatea pulberilor se datoreaza nu numai caracteristicilor fizico-chimice, dar si dimensiunilor acestora. Cele cu diametru de la 5-10 (PM10) la 2,5-5 (PM2,5) prezinta un risc mai mare de a patrunde in alveolele pulmonare provocind inflamatii si intoxicari. Pe de alta parte, vehiculele emit si alte gaze iritante, elemente toxice (Cd, Pb, As, etc.) si substante cancerigene (hidrocarburi aromatice policiclice, aldehide, nitrocompusi, etc.)”, se precizeaza pe site.“Nu e o problema grava”Directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Alba, Vasile Todea, a tinut insa sa linisteasca populatia, aratind ca depasirile nu sint inca suficient de mari pentru a fi periculoase. Todea a precizat ca APM Alba a inceput totusi o monitorizare prin metoda gravimetrica - rezultatele afisate pe panou fiind prin metoda orara - ceea ce inseamna ca se vor face mai multe analize si pe o perioada mai extinsa, pentru a se stabili exact gravitatea poluarii. “In fiecare toamna se intimpla sa avem depasiri la PM10, atunci cind este calm atmosferic si incep oamenii sa dea drumul la sobe, in special pe combustibil solid. Este practic vorba despre praf in atmosfera, care se sedimenteaza pentru ca este cald si nu se disperseaza pentru ca nu sint curenti de aer. Acum, nu este o problema grava. Aceste pulberi pot fi periculoase la depasiri mari, dar la cit avem acum nu este nici un pericol” a declarat Vasile Todea.

Consilierii locali cer echilibru la finantari

Initial, pe ordinea de zi a consiliului local se aflau doua proiecte, consecutive, care prevedeau alocarea unor sume totale de 52.000 de lei pentru un proiect social al bisericii ortodoxe si citeva activitati culturale. Pentru primul punct, alesii votau o suma de 50.000 de lei, iar pentru alte doua proiecte cite 1.000 de lei. Mihai Baco si mai apoi Horea Bardas s-au declarat nemultumiti de felul in care erau impartiti banii, cu atit mai mult cu cit organizarea unei competitii nationale de dansuri sportive, cu un buget estimat de 43.000 de lei era sprijinita cu doar 1.000 de lei de la bugetul local. Dupa mai multe runde de discutii, activitatea sociala a bisericii ortodoxe a primit 20.000 de lei, iar organizatorii competitiei de dans 43.000 de lei. SumeIn ceea ce priveste organizarea unei competitii de dans sportiv de talie nationala, organizatorii au stabilit ca data de desfasurare intervalul dintre 13 si 14 noiembrie. Concursul va fi gazduit de sala de sport a Colegiului ‘’Horea, Closca si Crisan’’ din Alba Iulia. In celalalt caz, a fost vorba despre Centrul Educational Catehetic de pe linga Parohia Maieri I, destinat copiilor cu virsta cuprinsa intre 7 si 14 ani, un fel de proiect de ‘’scoala dupa scoala’’. “Nu vreau sa fiu inteles gresit, dar intreb, avind in vedere cele doua proiecte, de ce trebuie sa alocam 50.000 de lei pentru o activitate a bisericii, dar pentru un concurs de talie nationala nu avem decit 1.000 de lei? In plus, pentru biserici dam in fiecare an sume foarte mari, de fiecare data cind au nevoie. Pentru concursul de dans dam 1.000 de lei in conditiile in care ei au nevoie de 43.000. Este o rusine, o bataie de joc si eu refuz sa votez asa ceva”, a spus Mihai Baco. Colegul sau, Horea Bardas, cunoscut pentru pozitiile sale dure in discutiile despre activitatea si finantarile destinate bisericii ortodoxe a sustinut reducerea alocatiei pentru centrul social si cresterea celei destinate concursului. “Eu propun sa alocam cel putin sume egale. Daca pentru biserica putem da 50.000 sau 20.000, putem da tot atit si pentru concursul de dans”, a fost de parere consilierul. Pina la urma, in baza votului unanim, centrul social a primit 20.000 de lei, iar organizatorilor concursului de dans le-au fost alocati 43.000 de lei.

Gurzau critica discursul lui Marga

„La început, va spun sincer, si eu am avut tentatia sa-l iau în serios pe rectorul Marga. Cu atît mai mult cu cît sîntem din acelasi oras. Urmarind însa luarile de pozitie ale domnului Marga am fost socat de nivelul subcultural, visceral si agresiv al asa-zisei sale argumentatii. Cred ca ati remarcat, ca si mine, faptul ca a adus ca principal argument împotriva Legii Educatiei înfatisarea de «baietas» a ministrului Funeriu sau «nazismul» premierului Boc si notele sale de la scoala“, sustine Gurzau într-o scrisoare deschisa trimisa  presedintelui PNL, Crin Antonescu.     Deputatul clujean i-a reamintit lui Antonescu faptul ca PNL si-a asumat Pactul pentru Educatie prin semnatura fostului ministru Cristian Adomnitei si ca documentul a devenit astfel unul oficial si public.      „Daca astazi alegeti sa urmati interesele si pornirile viscerale ale unor rectori afectati personal de prevederile legii, nu doar ca v-ati lasa o pata în cariera politica, dar ati trada interesele pe termen lung ale natiunii. V-ati trada ca intelectual si coleg de generatie cu Cristian Adomnitei, cu Daniel Funeriu sau cu Mircea Miclea, oameni care au avut contributii la redactarea acestei legi. Sînt convins ca nu o veti face, pentru ca gînditi si doriti o tara pentru viitoarele generatii. Indiferent de ce parte a luptei politice va plaseaza acum istoria“, mai mentioneaza în scrisoare Adrian Gurzau.    Agerpres

Rapid si Pandurii vor rejucarea meciului

 Actionarul majoritar George Copos a declarat, marti, ca împreuna cu presedintele Marin Condescu va face o propunere la LPF si FRF pentru rejucarea partidei Rapid - Pandurii Tirgu Jiu, scor 1-1, din cauza greselilor foarte mari de arbitraj. “Am vorbit în aceasta dimineata cu domnul Condescu (n.r. - presedintele clubului Pandurii) si am ajuns la un acord sa rejucam acest meci. Împreuna vom face o propunere la LPF si FRF pentru a rejuca aceasta partida, pentru ca nu este nici în spiritul gorjenilor si nici al giulestenilor ca un arbitru sa intervina de o asemenea maniera în stabilirea unui rezultat. Au fost greseli foarte mari de arbitraj si de o parte si de cealalta, dar trebuie sa fim de acord ca au fost mai vizibile cele în defavoarea formatiei Pandurii”, a spus Copos.Întrebat daca îi este rusine ca Rapid a cistigat un punct în urma unor greseli de arbitraj, oficialul gruparii giulestene a raspuns: “Nu este vorba de rusine aici. De exemplu în prima repriza arbitrul trebuia sa le arate de doua ori cartonasul galben lui Cardoso si Voiculet. Au fost niste faulturi grosolane care au fost nesanctionate. De aceea spun ca greseli au fost si de o parte si de cealalta”.Copos a recunoscut ca formatia Pandurii Tirgu Jiu a jucat, luni seara, mai bine decit echipa antrenata de Marius Sumudica. “Cei de la Pandurii au facut un joc exceptional aseara. Trebuie sa recunoastem ca au jucat mai bine decit noi, cel putin în prima repriza nici n-am vazut mingea. Au o echipa frumoasa. Tocmai de aceea ma bucur ca domnul Condescu este de acord cu rejucarea, pentru ca este incorect, iar noi nu ne putem bucura de un punct cistigat în acest fel. Noi, rapidistii, preferam o bara frumoasa decit un gol urit”, a explicat George Copos.Echipa Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, luni, pe teren propriu, în compania formatiei Pandurii Tirgu Jiu, în cadrul etapei a XIII-a Ligii I. Meciul a fost arbitrat de o brigada formata din Mugurel Draganescu (central), Bogdan Velicu, Vasile Marinescu (asistenti) si Teodor Craciunescu (rezerva).

O victorie si doua infringeri pentru CS Unirea Alba Iulia in etapa a II-a a Diviziei A la tenis de masa

 La sfirsitul saptaminii trecute s-a desfasurat la Tg. Secuiesc a doua etapa a Campionatului national Divizia A de tenis de masa (seria a IV-a) editia 2010-2011. S-au intilnit echipele C.S. Unirea Alba Iulia, CSS Odorheiu Secuiesc, Liceul Teoretic ‘’Nagy Mozes’’ Tg. Secuiesc si CS Romgaz Medias. In primul meci jucatorii din Cetatea Unirii, antrenati de Emil Gelu Sufletel, au întilnit gazdele, în fata carora au pierdut cu 9-6 dupa partide disputate si foarte echilibrate (6 jocuri s-au terminat 3-2 la seturi). În prima parte Alba a condus cu 4-2, apoi balanta s-a inclinat in favoarea adversarilor chiar daca au fost momente de egalitate la 5-5 si 6-6. Al doilea meci a fost în compania liderului, echipa Mediasului si s-a pierdut cu scorul de 9-3. Au fost partide spectaculoase în care Alba a dat o replica puternica valorosilor jucatori medieseni chiar daca scorul final pare a contrazice acest lucru. Au fost 5 partide ce s-au terminat in numarul maxim de seturi - 5. A fost consemnata si cea mai frumoasa partida a zilei intre Sufletel Radu si numarul 1 advers Suciu pierduta de primul cu 3-2 dupa ce a avut 6 mingi de meci, una in setul 4 si 5 in setul 5 terminat cu scorul de 13-15 ! Ultimul meci impotriva Odorheiului a adus victoria echipei albaiuliene cu scorul de 9-7. Inceputul de meci a fost entuziasmant pentru ca s-a ajuns rapid la 5-1, dupa ce in primul joc Rus Traian a reusit in fata numarului 2 Gyorgy un comeback nesperat de la 0-2 la seturi la victorie cu 3-2. Partida se echilibreaza insa si se consemneaza egalitate la 7, dupa ce Rus Traian in ciuda revenirii (din nou) de la 0-2 la seturi la 2-2 si minge de meci in fata numarului 1 advers Mozes, pierde cu 12-10 in setul decisiv dupa cel mai lung meci al etapei (45 minute). Ultimele doua jocuri le cistigam fara drept de apel: victorie splendida a lui Corburean in fata lui Gyorgy in numar minim de seturi si un joc fara istoric cistigat cu mare siguranta cu 3-0 de Racila Daniel in fata numarului 3. Punctele echipei au fost aduse de Rus Traian - 6 victorii, Corburean Ioan - 6 victorii, Racila Daniel - 4 victorii si Suftetel Radu - 1 victorie, plus un dublu cistigator Rus-Corburean. Echipa a fost condusa de Emil Gelu Sufletel. Dupa doua etape Alba ocupa locul 3, urmatorul turneu fiiind programat pe 28-29 noiembrie la Medias.

Rapid - Steaua si Dinamo - U Craiova in sferturi!

 Echipele Rapid si Steaua se vor întilni în sferturile de finala ale Cupei României Timisoreana, conform tragerii la sorti de luni, de la Casa Fotbalului.Programul partidelor din sferturi este urmatorul:Rapid Bucuresti - Steaua BucurestiCFR Cluj - Gloria BistritaFC Brasov - FC TimisoaraDinamo - Universitatea CraiovaPartidele din sferturile de finala se vor disputa pe 10 - 11 noiembrie 2010.

Cordos, ingrijorat de demisiile asistentilor maternali

Senatorul clujean Alexandru Cordos (PSD) s-a aratat îngrijorat de faptul ca, din cauza reducerii salariilor si a eliminarii sporurilor, zeci de asistenti maternali au ales sa îsi dea demisia si sa renunte la cresterea copiilor primiti în plasament. Din acest motiv, el i-a adresat o întrebare ministrului Muncii, Ioan Botis, dorind sa stie care sînt economiile realizate de Guvern prin taierea salariilor si stimulentelor asistentilor maternali. „Profund indignat de situatia în care se gaseste sistemul românesc de protectie sociala, va întreb, care sînt economiile efective realizate de Guvern prin taierea salariilor si stimulentelor acestor asistenti maternali si ce procent din buget reprezinta fondurile «recuperate» prin aceasta masura «anticriza», care reprezinta un atentat la bunul simt si o dovada flagranta de lipsa de moralitate? Care este, la nivel national si pe zone geografice, numarul real al copiilor care vor avea de suferit de pe urma faptului ca au fost parasiti de catre asistentii maternali, obligati sa-si dea demisia din functie?“, a întrebat indignat Cordos.    M. O.

Infringere usturatoare!

 CSU LPS Alba Iulia a pierdut meciul din etapa a 6-a a Seriei Nord-Vest din cadrul Diviziei A de baschet feminin, contra formatiei BCM Bega Danzio Timisoara. Echipa gazda s-a impus în fata principalelor contracandidate la locul al patrulea, scor 70-39 (18-11, 24-9, 6-12, 22-7). Punctele vizitatoarelor au fost realizate de: Elena Dinca – 13 puncte, Ana Maria Chirila – 5, Silvia Gradinaru, Volha Tarmageanu si Adina Pop – cite 4, Luiza Voinea si Alexandra Uiuiu – cite 3. Înfringerea suferita cu principala contracandidata si diferenta majora de scor în contul albaiuliencelor reprezinta o “bila neagra” care adinceste si mai mult situatia delicata. “Avem probleme la finalizare, acolo s-a facut diferenta. Din pacate nu ne concentram suficient în faza ofensiva”, a declarat George Lancranjan, antrenor principal al CS Universitatea ‘’1 Decembrie 1981’’ LPS Alba Iulia. Cu al patrulea esec consecutiv la activ (din 5 jocuri), CSU LPS Alba Iulia se departeaza tot mai mult de îndeplinirea obiectivului, unul foarte dificil de îndeplinit, dupa dezamagirea înregistrata pe Bega. În ultima etapa a turului, CSU LPS Alba Iulia va juca simbata, 6 noiembrie, acasa, cu CSM U Oradea.

Traian Basescu sustine reducerea CAS-ului

Presedintele Traian Basescu a declarat ca va fi un sustinator al procesului de reducere a CAS, daca se va flexibiliza Codul Muncii, lucru pe care l-a mentionat si în discutiile cu Guvernul si cu Fondul Monetar International.     „Va asigur ca voi fi un mare sustinator al acestui proces (reducerea CAS – n.r.), imediat ce se flexibilizeaza Codul Muncii. Am spus si în discutiile cu Guvernul si cu FMI: flexibilizarea pietei fortei de munca este fundamentala“, a spus seful statului, la postul public de televiziune.     Basescu a subliniat ca, potrivit datelor Institutului National de Statistica, în trimestrul al doilea al acestui an s-au înregistrat peste patru milioane de angajati cu contract de munca si peste un milion de persoane care munceau la negru. „Daca flexibilizam Codul Muncii, cu siguranta si patronii vor fi interesati sa legalizeze situatia oamenilor lor. Eu suspectez ca multe dintre sindicate sînt în buna întelegere cu angajatorii care lucreaza cu forta de munca la negru. Nu le convine flexibilizarea Codului Muncii pentru ca asta ar permite scoaterea la suprafata a unei foarte mari parti din piata muncii la negru“, a explicat presedintele.

?U? traieste!

 “Sepcile rosii” jinduiau de 52 de zile dupa gustul dulce al victoriei, pe care l-au uitat de la duelul din 10 septembrie cistigat in etapa a 7-a cu Bistrita. Inceputul este fad, cu o tatonare prelungita, iar intiiul sut cadrat vine abia la lovitura libera executata de Mihalache, cind Hutan respinge (20). Pana incearca sa repare din mers startul fals, si la jumatatea mitanului schimba sistemul tactic, renuntind la “inchizatorul” Balde, dar deageaba, careul advers ramine teritoriu interzis... Tot “astralii” sint veninosi, Hutan are o alta interventie marcanta, respingind peste transversala la “capul” lui Stratila (26). Clujenii se chinuie, dar au noroc cu inspiratia lui Machado si cu prostia lui Catalin Grigore (42), care il faulteaza aiurea in lateral pe brazilian. Penalty-ul a fost o formalitate eleganta pentru Bostina si “U” a intrat in avantaj la pauza.Machado, eliminatClujenii tremura si la reluare, cind Paulinho (49) trimite milimetric pe linga, acelasi jucator nu ajunge in careul mic (59), dincolo doar voleul lui Pacurar punindu-i probleme lui Grigore (64). Subit, din “inger” Machado se transforma in “demon” (69) cind isi lasa aiurea echipa in inferioritate, cu un gest prostesc, dar reduta rezista dramatic.Tibor Selymes, antrenor Astra,“Am controlat tot meciul si ne-am creat mai multe ocazii decit ei, dar penalty-ul a fost un cadou dat de noi pentru «U». Inca nu a venit Mos Craciun si noi facem cadouri” Marian Pana, antrenor “U” Cluj, “Sint multumit ca am cistigat intr-un moment delicat si pentru mine, si pentru echipa”  ETAPA A 13-A (rezultate)FC Vaslui - Victoria Branesti             1-0Dinamo Bucuresti - Gaz Metan Medias         3-2Otelul Galati - CFR Cluj             1-1FCM Tirgu Mures - Sportul Studentesc         4-1Gloria Bistrita - Steaua Bucuresti         1-0FC Brasov - FC Timisoara             0-0Universitatea Cluj - Astra Ploiesti         1-0Unirea Urziceni - Universitatea Craiova         1-2Rapid Bucuresti - Pandurii Tirgu Jiu         1-1Au evoluat urmatoarele formatii:* U Cluj: 12. Hutan - 18. Ungurusan, 4. Szilagyi, 13. Izvoranu, 3. Mendy - 28. Gheorghe, 8. Reinaldo, 24. Balde (7. Acosta ‘24), 22. Bostina (23. Cvirik ‘90A5), 10. Pacurar (27. Lemnaru ‘90A2) - 11. Machado. Antrenor: Marian Pana.* Astra Ploiesti: 1. C. Grigore - 25. Craciun, 4. Mihalache, 3. Oprsal (11. Bornosuzov ‘80), 16. Florea - 18. Stratila (15. Mihalcea ‘75), 19. Ben Teekloh, 8. Seto Takayuki, 7. Paulinho (20. Tigoianu ‘69) - 23. Miranda, 21. Fatai. Antrenor: Tibor Selymes.

Intreruperi de apa calda in Marasti si Gheorgheni

Furnizarea apei calde va fi întrerupta astazi, timp de 8 ore, pentru locuitorii strazilor din zona Bulevardului Nicolae Titulescu si a cartierului Marasti.     Potrivit Regiei Autonome de Termoficare (RAT), aceasta masura este necesara din pricina programului de modernizare a Centralei Termice de zona de pe strada Plevnei, nr. 70.     Lucrarile sînt programate în cursul zilei de astazi, în intervalul orar 7-15. „R.A. Termoficare a ales acest interval de timp deoarece temperaturile mai mari de 10 grade Celsius din timpul zilei nu necesita furnizarea caldurii si se suprapune cu lucrarile din cartierul Marasti“, au transmis reprezentantii RAT prin intermediul unui comunicat de presa.     Va reamintim ca de ieri si pîna astazi, ora 15, e întrerupta apa calda si caldura pe 15 strazi din cartierul Marasti (21 Decembrie 1989, Bîrsei, Bucuresti, Buftea, Cernavoda, Ciocîrliei, Crinului, Dorobanti, Gheorghe Lazar, Gorunului, Henri Barbusse, Fabricii, Lacul Rosu, Magnolia si Scortarilor), pentru modernizarea conductelor subterane de pe strada Fabricii.    M. O.

Asociatie mestesugareasca la Turda

Turda este partenera alaturi de Baia Mare, dar si localitati din Ungaria, Grecia, Slovenia, Franta, Italia, Spania si Portugalia.     Cu o perioada de derulare de 3 ani si aflat in al doilea an al derul&#462;rii lui, proiectul a  programat pentru anul 2010 un intens schimb de experiente, respectiv realizarea unor vizite de studiu intre parteneri pentru studierea si eventuala preluare a exemplelor de buna practica in ceea ce priveste productia de ceramic&#462;, tehnologiile moderne utilizate, promovarea sectorului si a produselor, vinzarea lor, precum si tehnici si metode eficiente pentru instruirea si perfectionarea fortei de munc&#462; din acest domeniu.     In primavara acestui an, ceramistii turdeni au vizitat Portugalia, alaturi de reprezentanti din Baia Mare, iar in septembrie a fost rindul municipiului Turda sa fie gazda si ghid pentru partenerul sloven si cel baimarean, prilej cu care s-a organizat o expozitie comuna a plasticienilor si ceramistilor locali (Loszlo Suba, Florin Bugnariu, SC Sens Art SRL si SC Athun SRL) si s-au vizitat obiective de interes (Muzeul Etnografic al Transilvaniei, SC Cerasind, Clubul copiilor).     Prin programul organizat, Municipiul Turda si-a pus in valoare traditiile locale privind utilizarea artistica, utilitara ori industriala a argilei.     Viceprimarul Mircea Irimie a declarat ca municipalitatea isi doreste ca acest proiect sa fie de bun augur pentru comunitatea de ceramisti din orasul de pe Aries, care are o veche traditie in domeniu. „Ne dorim sa revigoram activitatea, dar si sa incurajam alte domenii cum sint industria usoara, pictura, striclaria, cam tot ce inseamna manufactura, sa atragem cit mai multe fonduri pentru a sprijini persoanele care inca se mai ocupa de aceste lucruri, proiectul de fata fiind un bun exemplu ca acele fonduri accesate sint bine folosite. Peste tot unde ne-am dus, delegatia turdeana a fost remarcata. Sa nu uitam ca Turda este unul din marii producatori de ceramica la nivel de tara, din fericire pentru noi ceramica inca reprezinta o putere in industrie. Avem trei unitati mari care produc si exporta pe mai multe continente aceste produse, avem parte de oameni deosebiti cu care putem crea si dezvolta o structura de productie care sa fie stimulativa pentru viitoarele generatii“, spune Irimie.     La rindul sau, primarul Tudor Stefanie isi doreste reinfiintarea tirgului mestesugarilor care sa se desfasoare saptaminal, in plus in apropierea Salinei Turda vor fi instalate standuri de prezentare de unde turistii sa poata cumpara suveniruri care poarta amprenta locala a creativitatii artistilor nostri populari. Toate aceste initiative nu vor face altceva decit sa fixeze si mai bine orasul de pe Aries pe harta turistica a tarii si chiar a Europei.

Opozitia ii face in ciuda Guvernului si continua dezbaterile pe Legea Educatiei

„Avind in vedere asumarea raspunderii Guvernului pe proiectul Legii Educatiei Nationale, cit si asteptarea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei, Comisia pentru invatamint a intrerupt orice activitate pe acest proiect. In consecinta, declaratiile din presa prin care sint precizate termene privind finalizarea raportului in Comisia din Senat in perioada imediat urmatoare sint premature, nu se justifica si pot fi incadrate la fantezii politicianiste“, se afirma intr-un comunicat semnat de Mihail Hardau.     Cu toate acestea, democratii si liberalii au reluat ieri parcurgerea proiectului, in Comisia de Invatamint. Practic, senatorii au decis sa se intilneasca in fiecare zi, pentru a dezbate intr-un ritm mai alert legea, astfel incit sa poata intocmi raportul pentru plen pina saptamina viitoare. Reprezentantii PDL si UDMR nu se vor prezenta la discutii, fapt ce nu impiedica, insa, constituirea cvorumului, opozitia avind sase din cei 11 senatori ai comisiei.     „La momentul de fata, activitatea Comisiei pe marginea raportului la proiectul Legii Educatiei Nationale este finalizata in proportie de 30%“, a mai subliniat Hardau in comunicatul de presa. In Comisie au fost dezbatute si amendate un numar de 105 articole din cele 331 ale proiectului de lege in varianta Camerei Deputatilor. Din cele 614 alineate dezbatute, 428 au fost amendate de Comisie, iar 30 au fost amendate de catre Comisie, la propunerea unor senatori.

Tinerii au fost ?vinati? ieri de universitatile straine

Foto Radu PadureanTinerii s-au imbulzit ieri pentru a vedea care sint ofertele de studiu ale universitatilor straine si care sint costurile de scolarizarePrima editie a tirgului RIUF (Romanian International University Fair) desfasurata la Cluj-Napoca a adus in fata tinerilor institutii de invatamint din 13 tari dornice sa ii atraga pe studentii romani in programele lor de studii.     Tinerii au luat cu asalt ieri Casa de Cultura a Studentilor pentru a se interesa de oferta educationala a celor 30 de universitati din Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Suedia, Elvetia, Olanda, Marea Britanie sau SUA. Nu doar clujenii au vizitat tirgul, ci si elevi din alte judete, veniti „cu clasa“ cu ocazia acestui eveniment. La manifestare a fost prezent si Edmundo, un serviciu gratuit de consiliere pentru admitere la universitati din strainatate.     „Au venit pina in jurul amiezii peste 1.500 de tineri, dar sigur vor veni si mai multi mai tirziu, multi dintre liceeni sint inca la scoala, dar pina la final ne asteptam undeva la 3.000-3.500 de vizitatori. Tinerii sint foarte interesati de acest tirg, mai ales ca e o alternativa la ce ofera statul roman in ceea ce priveste studiile universitare si post-universitare. Am decis sa facem in acest an o editie a tirgului si la Cluj-Napoca tocmai pentru ca la editiile precedente din Bucuresti veneau foarte multi tineri din Cluj, Oradea sau Deva si atunci ne-am gindit sa venim noi in intimpinarea lor“, a explicat Andrei Hanganu, PR & Marketing Manager al grupului Educativa, organizatorul evenimentului.    Tinerii din Bucuresti, mai bine informati decit cei din ClujPrintre universitatile care au fost prezente ieri la Cluj-Napoca se numara University of Liège (Belgia), The University of Sheffield (Marea Britanie), Tilburg University (Olanda), Central European University (Ungaria), Hotel and Turism Management Institute (Elvetia) si multe altele.     „Au venit destul de multi tineri sa se informeze despre oferta noastra educationala, dar majoritatea dintre ei nu-si permit sa plateasca taxele de scolarizare si de aceea sint reticenti in a aplica la unul din programele noastre. Tinerii din Bucuresti, comparativ cu cei din Cluj, sint mult mai bine informati, poate si pentru ca acolo se organizeaza in mod frecvent astfel de tirguri si li se prezinta foarte des in scoli oportunitatile de studiu in strainatate, poate si acesta este unul din motivele pentru care cei mai multi care aplica la studii sint din Capitala“, a explicat Dana Danilescu International Officer la City College of The University of Sheffield.    Oferte exista, problema sint banii de buzunarIn timpul tirgului, la Casa de Cultura au avut loc pe parcursul intregii zile prezentari unde vizitatorii au putut afla mai multe detalii despre posibilitatile de finantare a studiilor in SUA si despre studiul in strainatate.     „Ideea tirgului este una foarte buna, dar in majoritatea programelor oferite se pune mult accent pe partea de studiu si mai putin pe partea de burse. Pentru cei fara nici un fel de posibilitati nu prea sint oferte. Cred ca o sa raminem tot la universitatile din tara“, a spus Ghior Nicolae, absolvent de liceu.     Durata tirgului i-a nemultumit pe cei mai multi dintre vizitatori, care au explicat ca ar fi fost mult mai bine daca ar fi fost extins pe mai multe zile. „E bine ca se organizeaza un astfel de tirg, dar ar fi trebuit sa existe mai multe persoane care sa dea informatii si ar fi trebuit sa tina mai mult, ca sa ai timp sa te gindesti, sa ai posibilitatea sa revii daca mai ai intrebari“, a spus Oana Crisan, studenta.     Foarte multi dintre tinerii prezenti ieri la Casa de Cultura au venit din alte orase din Ardeal, special pentru acest tirg. „E bine ca s-a organizat la Cluj, dar ar fi fost bine daca s-ar fi organizat un astfel de tirg si in Oradea, sa nu fim nevoiti sa venim tocmai de acolo pentru aceste informatii. Ne-ar fi placut sa fie prezentate mai multe universitati dintr-o anumita tara. O sa aplicam la o universitate din Danemarca, din ceea ce ne-au explicat cei de la tirg este usor sa fii acceptat, studiile sint gratis, dar va trebui sa ne cautam singuri un loc de munca, ca sa ne putem descurca sa ne platim chiria si cheltuielile“, a spus Cristina Barnut, eleva in clasa a XII-a.

Aparare: Nicolas Sarkozy si David Cameron semneaza doua tratate

Presedintele francez Nicolas Sarkozy si premierul britanic David Cameron au semnat marti la Londra doua tratate de cooperare în sectorul apararii si securitatii, în cadrul unei ceremonii, în prezenta jurnalistilor, cu prilejul unui summit franco-britanic.     Unul dintre tratate prevede crearea unei forte militare comune compusa din câteva mii de persoane si care poate fi mobilizata pentru operatiuni externe bilaterale sau sub drapelul NATO, ONU sau al Uniunii Europene.     Conform celui de-al doilea tratat, cele doua tari vor simula cu începere din 2014 functionarea arsenalului lor nuclear în acelasi laborator, situat în apropiere de Dijon, în Franta. În paralel, un centru de cercetari va fi deschis specialistilor din cele doua tari, în Marea Britanie.

Majoritatea femeilor exploatate sexual in Spania provin din Brazilia si Romania

Majoritatea femeilor care sunt exploatate sexual de mafiile care opereaza în Spania provin din Brazilia si România, a informat marti, la Madrid, ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba.     Acesta a facut bilantul luptei împotriva crimei organizate în Spania pe 2009, an în care a fost detectata prezenta a 17 organizatii dedicate traficului cu fiinte umane în scopul exploatarii sexuale.     Barcelona, Valencia si Madrid sunt orasele în care aceste grupuri actioneaza cu deosebita virulenta.     În afara de exploatarea sexuala, Fortele de Securitate spaniole au detectat în 2009 patru organizatii dedicate exploatarii fortei de munca.     90% din retelele de crima organizata care au fost cercetate anul trecut au fost desfiintate complet sau au suferit dure lovituri ale politiei care le-au subminat capacitatea de refacere

Elicopter militar rusesc prabusit pe insula Sahalin: patru morti

Un elicopter Mi-8 al pazei de frontiere ruse s-a prabusit pe insula Sahalin, din Extremul Orient rus, în apropiere de Iujno-Sahalinsk, în circumstante necunoscute.     Toate cele patru persoane aflate la bord si-au pierdut viata, a declarat un responsabil al fortelor de ordine.     Potrivit informatiile preliminare, elicopterul a explodat la impactul cu solul.     Accidentele de avioane sau elicoptere, civile sau militare, sunt frecvente în Rusia.

Premierul nu exclude ca Executivul sa-si asume raspunderea si pe Legea salarizarii

Premierul Emil Boc nu a exclus, dupa consultarile de la Palatul Cotroceni, ca Executivul sa-si asume raspunderea si pe Legea salarizarii unitare, dar a precizat ca o asemenea decizie se va lua în coalitia de guvernare.     Boc a subliniat ca acest act normativ este o prioritate pentru Guvern, iar, în urma discutiilor avute cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala, Executivul este în masura sa pregateasca forma finala pentru a fi aprobata de Parlament.     O alta prioritate, potrivit premierului Boc, este Legea bugetului de stat pentru 2011, de care, spune el, depinde si iesirea din criza si asigurarea cresterii economice de anul viitor.     Premierul a mai precizat ca, în cadrul elaborarii Legii bugetului de stat, Executivul va acorda o prioritate absorbtiei fondurilor europene, prin asigurarea cofinantarii banilor destinati infrastructurii.

Pambuccian: Accentul trebuie pus pe conditii mai prietenesti pentru mediul de afaceri la negocierea acordului cu FMI

Accentul trebuie pus pe conditii mai prietenesti pentru mediul de afaceri la negocierea unui nou acord cu FMI, a afirmat liderul grupului minoritatilor nationale din Parlament, altele decât cea maghiara, Varujan Pambuccian, dupa consultarile cu seful statului de la Palatul Cotroceni.     El a spus ca, în prezent, locurile de munca sunt ''extrem de scumpe'' pentru angajatori, iar conditiile fiscale sunt mai proaste decât cele oferite de alte state, fapt ce nu constituie o premisa pentru dezvoltare economica.     Pambuccian este de parere ca FMI si UE trebuie sa înteleaga ca România trebuie sa aiba un drum economic ''corect'', nu doar unul "contabilicesco-monetar corect".     Întrebat daca este de acord cu asumarea raspunderii Guvernului pe Legea salarizarii, Varujan Pambuccian a raspuns ca acesta reprezinta un aspect ce va fi discutat în coalitie.

Marian Sarbu: Recalcularea pensiilor militare nu va avea efect negativ

Presedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, ca recorelarea sau recalcularea pensiilor militare nu va avea niciun fel de efect negativ, dimpotriva, un numar substantial dintre acestea ar urma sa creasca, iar pensiile sub 3.000 de lei nu vor fi atinse.     Liderul UNPR a adaugat ca, din discutiile purtate cu presedintele Traian Basescu la Cotroceni, a rezultat ''o soliditate a coalitiei'', Uniunea reafirmându-si dorinta ''de a contribui la stabilitatea politica a tarii într-o perioada extrem de complicata din punct de vedere economic si social''.

Victor Ponta: Retrimiterea in Parlament a legii privind TVA-ul de 5% - o greseala, o incapatanare a lui Basescu

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, pentru AGERPRES, ca retrimiterea legii privind reducerea TVA la alimentele de baza la 5% reprezinta ''o greseala, o încapatânare a lui Traian Basescu''.     Presedintele Traian Basescu a declarat, la Palatul Cotroceni, ca va trimite marti Parlamentului spre reexaminare legile privind reducerea TVA la alimentele de baza la 5% si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

Basescu: As fi dorit sa discut cu opozitia despre deblocarea activitatii parlamentare, dar nu am avut cu cine

Presedintele Traian Basescu a sustinut ca si-ar fi dorit sa discute cu partidele de opozitie deblocarea activitatii de la Camera Deputatilor si Senat, însa nu a avut cu cine, precizând totodata ca va continua sa invite PSD si PNL la consultari, mai ales ca doreste ca astfel de întâlniri sa fie cât mai dese.Traian Basescu a sustinut ca, din punctul sau de vedere, PNL si PSD, prin neparticiparea la discutiile initiate, se izoleaza si "este pacat", întrucât sunt partide mari care pot contribui cu idei si solutii la stabilitatea României si realizarea proiectelor de investitii.     El a declarat ca interesul national trebuie sa domine atitudinea PSD si PNL, adaugând ca "nimeni nu a cerut sa nu existe opozitie", însa subiectele privind angajamentele pe termen mediu si lung asumate de România, dreptul la libera circulatie sau Mecanismul de Cooperare si Verificare pe Justitie vor influenta viata fiecarui român.

Alimente expirate in gradinitele clujene

482 de gradinite din toata tara au fost verificate de inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), fiind gasite nereguli la peste 60% dintre acestea. În Cluj, au fost gasite alimente expirate si fara documente de provenienta.      Cele 482 gradinite controlate sînt atît de stat, cît si private, iar printre principalele nereguli depistate de inspectorii ANPC se numara lipsa autorizatiilor sanitare de functionare, solicitarea platii în avans a taxei de scolarizare, grupe cu un numar mai mare de 20 de copii, mobilier prea mare pentru copii si nereguli legate de hrana oferita.     În toata tara, au fost verificate 26.000 de kilograme de produse alimentare, 730 de kilograme prezentînd nereguli. Potrivit informatiilor ANPC, au fost aplicate 62 de amenzi contraventionale, în valoare de 238.000 de lei si 245 de avertismente. Au fost oprite definitiv de la utilizare 114 kilograme de produse alimentare si alte 550 de kilograme cu probleme de informare-etichetare au fost oprite temporar de la utilizare, pîna la remedierea deficientelor.    Alimente depozitate aiurea sau expirateÎn Cluj, dar si în alte judete din tara, comisarii ANPC au descoperit alimente expirate: paste fainoase expirate de 3 luni, cascaval expirat de 7 zile, piept de pui dezosat expirat de 7 zile, faina alba expirata de aproape o luna. Printre neregulile din Cluj se numara si lipsa documentelor de provenienta a alimentelor si nerespectarea conditiilor de depozitare.      De asemenea, în unele gradinite clujene, alimentele folosite pentru prepararea hranei erau neetichetate, iar meniul cu preparatele care vor fi servite în ziua curenta lipsea sau nu continea toate elementele necesare informarii clare si corecte.

Clujul s-a mai inverzit cu un parc

Foto Radu Padurean"La Butuci" este primul parc rustic ecologic din Cluj-NapocaParcul rustic ecologic botezat „La Butuci“ este situat pe malul Somesului, la 100 de metri de Podul Garibaldi.     Parcul rustic a fost amenajat in cadrul proiectului ,,Fiecare parc are povestea lui“, dezvoltat de Fundatia Comunitara Cluj si finantat de Provident Financial Romania cu suma de 6.500 de lei. De implementarea proiectului s-a ocupat Organizatia Studentilor pentru Turismul Romanesc (OST), ai carei membri au venit cu ideea amenajarii unui parc realizat in stil rustic. De asemenea, la implementare au contribuit ca voluntari si angajatii companiei Provident.     Pe linga mini-amfiteatrul de 20 de locuri, parcul cuprinde un balansoar, jardiniere, mese rotunde si bancute, pentru care au fost necesare 7 tone de lemn de molid. Parcul a fost construit in stil rustic, fiind folosite materiale naturale (lemn, sfoara) in proportie de 98%.      „Cred ca am «scris» cu succes o poveste unica a parcului din zona Podului Garibaldi. Caractere si oameni diferiti am lucrat cot la cot, pentru a transpune in realitate un parc deosebit, care sa ramina comunitatii si de care noi, OST, sa ne putem mindri intotdeauna“, a declarat Ionut Tosa-Abrudan, voluntar in echipa OST.     Pentru OST, Parcul „La Butuci“ a fost al saselea proiect implementat in ultimii 3 ani, acesta fiind selectat in urma concursului de idei lansat in luna iulie de Fundatia Comunitara Cluj (FCC), prin care clujenii au fost invitati sa propuna solutii creative de reamenajare a unui spatiu verde urban.     Voluntari OST si ProvidentNoul parc a fost construit de la zero cu ajutorul a peste 40 de voluntari ai OST si ai companiei Provident. „Acest proiect s-a nascut din initiativa angajatilor si agentilor Provident, care isi doresc sa participe activ la imbunatatirea calitatii vietii in zonele in care traiesc si lucreaza. Prin implicarea acestor colectivitati in selectarea proiectelor pe care le sustinem incercam sa raspundem unor nevoi reale ale comunitatilor pe care le deservim. Numai in acest an, peste 350 de angajati si colaboratori Provident s-au implicat ca voluntari in programele noastre de responsabilitate sociala, adesea chiar in timpul programului“, a declarat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial Romania.     Clujul VerdeDe asemenea, la realizarea proiectului a contribuit si Primaria Cluj-Napoca, punind la dispozitie terenul pe care acesta a fost amplasat. „Salut initiativa Fundatiei Comunitare Cluj, felicit membrii OST pentru propunerea lor si le multumesc tuturor voluntarilor pentru implicare. Parcurile ramin o prioritate pentru administratia locala si ne bucuram ca am putut contribui la realizarea acestui proiect unic in oras“, a declarat Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca. El a mai adaugat ca exista o deschidere a clujenilor, dar si a administratiei pentru „verde“ si ca spera ca sloganul orasului in 2011 sa fie „Clujul verde“.     Clujenii si copiii care au trecut ieri pe linga parc s-au aratat foarte bucurosi de acest nou loc de relaxare si de joaca. „Ne place foarte mult acest parc, mai ales ca am dat si noi o mina de ajutor in realizarea lui. Locuim in apopiere si am vrut sa ne implicam pentru ca ne vom bucura in fiecare zi de el“, a spus Kiss Andreea, clienta Provident.

Alcoolul, mai nociv decit heroina

Cercetatorii britanici au descoperit ca alcoolul este mai nociv decît unele droguri ilegale, cum ar fi heroina. Studiul a fost recent publicat în revista medicala „The Lancet“ si evalueaza 20 de droguri, dupa 16 criterii care fac referire la daunele pe care le aduce consumul de droguri utilizatorilor, dar si societatii. Totusi, expertii care au realizat studiul nu au tinut cont de actualele criterii de evaluare si clasificare a drogurilor, ci si-au stabilit propriile criterii. Printre acestea se afla gradul de dependenta al drogurilor, daunele fizice si mentale si criminalitatea cauzata de consumul de droguri.

30.000 de cazuri grave sesizate la Telefonul Copilului

Aproape 30.000 de apeluri facute la Telefonul Copilului au fost atît de grave încît au necesitat interventia institutiilor abilitate. Potrivit informatiilor Asociatiei Telefonul Copilului, cei care au initiat linia telefonica 116.111, din noiembrie 2001 si pîna la sfîrsitul lunii octombrie 2010 au fost înregistrate 1,5 milioane de apeluri venite din partea copiilor, dar si a parintilor. Printre problemele semnalate de copii se afla consumul de alcool al parintilor, lipsa de comunicare dintre copii si parinti, agresivitatea parintilor sau problemele sentimentale, în cazul adolescentilor. „Buna ziua! Sînt Ioana si am 14 ani. V-am sunat pentru ca parintii mei ma bat, mai ales mama. Desi mai am înca 4 frati, parintii numai pe mine ma lovesc si îmi adreseaza cuvinte jignitoare. Din aceasta cauza am plecat de acasa si locuiesc la rude sau dorm cîteodata afara, pe strada. La scoala nu mai merg din clasa a V-a. Va rog sa ma ajutati!“ – astfel suna doar unul din cele 1,5 milioane de apeluri primite de asociatie pe parcursul celor 9 ani.    G. D.

Un medicament nou pentru cancerul de stomac

Institutiile internationale de specialitate au aprobat un nou medicament care, în combinatie cu chimioterapia, este indicat pentru tratamentul cancerului de stomac sau gastro-esofagian metastatic, HER2-pozitiv, în cazul pacientilor care nu au primit anterior tratament pentru boala metastatica. „Persoanelor diagnosticate cu cancer de stomac metastatic trebuie sa li se determine statusul HER2 al tumorilor, întrucît numai pacientii cu tumori HER2-pozitiv sînt eligibili pentru tratamentul cu noul medicament si chimioterapie“, subliniaza reprezentantii companiei producatoare. Studiile clinice arata ca pacientii care au primit tratament cu acest medicament, în combinatie cu chimioterapie, au trait mai mult decît cei care au primit doar chimioterapie. Cancerul de stomac este a doua cea mai frecventa cauza de deces prin cancer la nivel global si este al patrulea cel mai frecvent cancer diagnosticat, cu peste 1 milion de cazuri de cancer de stomac diagnosticate în fiecare an.    G. D.

?U? Mobitelco BT joaca din nou cu Muresul

Elevii lui Marcel Tenter au pierdut neasteptat in ultima etapa, in deplasare la Energia Rovinari, iar conducerea clubului clujean a anuntat ca ii va amenda pentru indisciplina, deoarece au fost invinsi dupa ce au avut 18 puncte avans la un moment dat. Chetreanu &Co i-ar putea imbuna astazi pe oficialii clubului, daca vor reusi sa invinga clar echipa care i-a eliminat din Cupa Romaniei la inceputul sezonului. Acest lucru nu va fi insa usor, intrucit formatia mureseana este revelatia campionatului si se afla pe locul doi in clasament, la egalitate de puncte cu liderul CSU Ploiesti.      Partida dintre „U“ Mobitelco BT si BC Mures va incepe la ora 18 si va fi transmisa in direct de TVR 3. Arbitrii intilnirii sint Laurentiu Grigoras (Buzau), Marius Ciulin (Constanta) si Alexandru Anica (Tirgoviste).    Clujenii i-au invins pe juniorii mureseniEchipa de juniori nascuti in 1999 de la „U“ Mobitelco a cistigat turneul de minibaschet Cupa „Sighet FM“, de la Sighetul Marmatiei, dupa o finala cu formatia din Tirgu Mures in care a invins cu scorul de 28-16. La competitie au participat 11 echipe, printre care doua ale clubului clujean, cea cistigatoare, precum si „U“ Mobitelco 2, compusa din baschetbalisti nascuti in anul 2000, dar si formatii din Tirgu Mures sau Baia Mare. Echipa a doua a ocupat locul 5.    Meciurile etapei a 8-a„U“ Mobitelco BT Cluj – BC Mures     CSU Ploiesti – CSM Bucuresti     Poli Iasi – CS Otopeni 74-80 (s-a jucat ieri)     Steaua Turabo Bucuresti – BC Timisoara     BCM U Pitesti – CSU Cuadripol Brasov     CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Medias     BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc – Energia Rovinari     SCM CSS Craiova – CSM Oradea

?U? Jolidon joaca returul acasa

Vicecampioana României la handbal feminin, „U“ Jolidon Cluj, va întîlni în turul trei al Cupei EHF formatia germana VfL Oldenburg, cîstigatoarea Cupei Challenge din sezonul 2007-2008. La solicitarea formatiei germane, prima mansa a dublei se va desfasura la Oldenburg, iar mansa decisiva la Cluj-Napoca. „Oldenburg ne-a solicitat sa jucam returul la Cluj, chiar daca ei aveau dreptul sa organizeze pe teren propriu. Ne-au propus sa schimbam turul cu returul. Pusi în fata faptului sa disputam returul pe teren propriu, am raspuns pozitiv. Dorim sa ne calificam mai departe dupa returul de la Cluj Napoca. Echipa germana va fi un adversar dificil, însa în retur, cu ajutorul publicului, pe care-l asteptam în numar cît mai mare la sala, speram sa ne calificam“, a declarat Cosmin Salajan, director sportiv la „U“ Jolidon Cluj.

Augustus arbitreaza pe ?U?, Deaconu pe CFR

Comisia Centrala a Arbitrilor din cadrul Federatiei Române de Fotbal a stabilit ieri delegarile arbitrilor pentru etapa a 14-a a Ligii 1. Partida dintre Sportul Studentesc si Universitatea Cluj va fi condusa de centralul Augustus Constantin din Rîmnicu Vîlcea, care va fi ajutat la tuse de vasluienii Daniel Hulubei si Ovidiu Artene. Observatorii întîlnirii vor fi Tudor Constantinescu din Bucuresti si Eduard Alexandru din Ploiesti, iar arbitru de rezerva Florin Miron, tot din Capitala. Meciul se va juca duminica, de la ora 14, pe Stadionul „Regie“ si va fi transmis în direct de DigiSport. Derbiul dintre CFR si Dinamo va fi arbitrat de Alexandru Deaconu. Bucuresteanul va fi ajutat de tusierii Aurel Onita din Constanta si Dorin Mudura din Oradea, arbitru de rezerva va fi Cristian Sava Gaina din Bacau, iar observatori Cornel Sorescu (Pitesti) si Gheorghe Nedelescu (Craiova). Partida se va juca duminica de la ora 20, pe stadionul din Gruia si va fi transmisa în direct de Antena 1.

Premierul britanic va efectua o vizita in China inaintea summitului G20

Premierul britanic David Cameron va efectua saptamâna viitoare o vizita în China înaintea summitului G20 de la Seul, a anuntat marti Ministerul chinez de Externe. David Cameron se va afla în China în perioada 9-10 noiembrie, a precizat Hong Lei, purtator de cuvânt al diplomatiei chineze. "China acorda o mare importanta vizitei premierului Cameron", a declarat Hong, precizând ca delegatia care îl va însoti pe seful guvernului de la Londra va fi 'cea mai importanta' din istoria vizitelor oficiale britanice în China. Aceasta va fi prima vizita în China a lui David Cameron dupa preluarea functiei de premier în luna mai. El se va avea întâlniri cu presedintele chinez Hu Jintao si cu premierul Wen Jiabao.

Explozia unei bombe la Ambasada Elvetiei din Atena, fara victime

O bomba a explodat marti la Ambasada Elvetiei din Atena, dar fara sa faca victime. Potrivit unor prime elemente, un necunoscut a aruncat un dispozitiv de mica putere, care a explodat în curtea ambasadei, fara sa provoace morti sau raniti. Aceeasi sursa a precizat ca un necunoscut a deschis focul asupra a doi politisti care patrulau cu motocicleta în cartierul Phalere, de la periferia de sud a capitalei elene, fara sa fie semnalate eventuale victime.

Rusia a inceput livrarile de arme catre Afganistan

Rusia a început livrarile gratuite de armament usor si munitii catre Afganistan, destinate armatei si politiei din aceasta tara, în baza întelegerilor dintre Moscova si Kabul.     Un prim avion Il-76 al Ministerului rus de Interne, cu armament usor la bord, venind din Orenburg, a sosit marti pe aeroportul international din capitala afgana. În total, 16 avioane de acest tip urmeaza sa soseasca în Afganistan.     Ministerul afgan de Interne a indicat, potrivit aceleiasi surse, ca 'livrarea unei importante cantitati de arme si munitii pentru politia afgana se realizeaza în cadrul acordurilor convenite între Rusia si Afganistan si tinând cont de relatiile istorice traditionale dintre statele prietene în domeniul colaborarii militare si tehnico-militare'.     Armele vor fi folosite de politia afgana în lupta împotriva criminalitatii în crestere în tara.

Listele de asteptare pentru tratarea hepatitei, criticate de straini

Reprezentantii asociatiilor internationale de pacienti sint nemultumiti de situatia pacientilor cu hepatita din Romania si si-au exprimat punctul de vedere in cadrul unei conferinte nationale a acestor pacienti. „Mi-a facut placere sa particip la evenimentul organizat la nivel national de APAH-RO (Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania – n.r.) Astfel am aflat ca situatia pacientilor cu virus hepatitic din Romania este mai mult decit nemultumitoare. O prevalenta crescuta a celor cu virus hepatitic B si C si accesul limitat la tratament este cel mai rau lucru intr-o tara. Prin urmare, am fost incintat sa gasesc aici o organizatie care ofera speranta pacientilor. APAH-RO informeaza pacientii despre afectiunea lor, le intermediaza accesul la medici specialisti, organizeaza conferinte pentru a construi o legatura intre medici si pacienti, pentru a imbunatati pe cit posibil situatia la nivel national. Sper ca APAH-RO sa fie tot mai mult sprijinita in activitatea ei de pacientii si medicii din tara, precum si de reprezentanti ai Ministerului Sanatatii. Din pozitia mea, ca reprezentant al unei organizatii mondiale a celor afectati de virusului hepatitic, voi sprijini activitatea viitoare a APAH-RO“, a declarat Achim Kautz, responsabilul pe Europa in cadrul Aliantei Mondiale pentru Hepatita. Aceasta alianta este o coalitie globala cu sediul la Geneva, care reuneste pacienti cu afectiuni hepatice din Europa, America de Nord, America de Sud, Australia si Asia.

2.400 de clujeni au facut viroze respiratorii in ultimele zile

Medicii le recomanda mai ales persoanelor in virsta sa se vaccineze impotriva gripei de sezonMedicii de familie au inceput sa preia, ieri, de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Cluj, dozele de vaccin pentru gripa sezoniera, trimise de Ministerul Sanatatii.     In prima etapa, judetul Cluj a primit 32.000 de doze, urmind ca pe parcurs sa mai primeasca inca 55.000 de doze.      Acestea vor fi folosite gratuit pentru imunizarea persoanelor care fac parte din grupele de risc: persoanele cu virsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copiii si batrinii institutionalizati si personalul medico-sanitar. Astfel, incepind de astazi, toate persoanele din aceste categorii se pot prezenta la medicul de familie pentru vaccinarea antigripala.      Clujenii care nu se incadreaza in aceasta categorie pot cumpara vaccinul din farmacii, pretul unei doze fiind de aproximativ 30 de lei.     Ce efecte are vaccinul?Medicii recomanda populatiei, dar mai ales celor care fac parte din grupele de risc, sa nu evite cabinetele medicilor si sa isi faca acest vaccin care este cea mai sigura metoda de protejare impotriva gripei. Chiar daca o persoana a facut vaccinul si totusi se imbolnaveste, trebuie sa stie ca forma bolii va fi una mult mai usoara.     „Prin vaccinare putem si reduce forma de manifestare a gripei, astfel ca putem avea o forma usoara sau moderata de gripa. De asemenea, se reduc foarte mult complicatiile si riscul de deces in caz de complicatii pentru persoanele din grupele de risc“, a precizat doctorul Mihai Moisescu, director adjunct al DSP Cluj.     Efectele adverse nu trebuie sa sperie populatiaMedicii spun ca in cazul aparitiei efectelor secundare ale vaccinului acestea nu trebuie sa sperie populatia, deoarece nu sint grave. Printre efectele secundare se numara roseata in locul intepaturii, durere locala si o usoara stare febrila, dar in ciuda acestora doctorul Mihai Moisescu afirma ca beneficiile vaccinarii sint mult mai importante decit teama de unele efecte secundare.    Nu va automedicati!Specialistii mai spun ca in cazul primelor simptome de raceala si gripa, cum ar fi febra, durere de cap, tuse sau durere in git, pacientul trebuie sa se prezinte la medic si sa evite automedicatia. „Daca vecinul nostru s-a tratat cu un anumit medicament, nu inseamna ca acelasi medicament este bun si pentru noi. Fiecare pacient trebuie sa primeasca un tratament particularizat“, a subliniat Mihai Moisescu.     Pentru a evita bolile respiratorii de sezon, medicii recomanda spalatul pe miini pentru indepartarea microbilor. De asemenea, in cazul in care o persoana stranuta este bine sa faca acest lucru in batista, pentru a evita imprastierea particulelor.    2.400 de viroze intr-o saptaminaPotrivit datelor centralizate de DSP Cluj, in ultima saptamina au fost inregistrate aproximativ 2.400 de viroze respiratorii, numarul acestora fiind aproape similar cu al celor de anul trecut din aceeasi perioada. Tot in ultima saptamina au fost inregistrate 280 de pneumopatii, in timp ce anul trecut au fost 314. Referitor la gripa, in ultima saptamina nici un clujean nu a facut aceasta boala, in timp ce anul trecut era deja contabilizat un caz.

Tirg de mobila la Expo Transilvania

Este vorba de a XIX-a editia a CONMOB – Tîrg National de Mobila si de cea de-a XI-a editia a Expo Casa – Expozitie specializata de design interior, amenajare si dotare case. Cele doua evenimente au loc în perioada 3-7 noiembrie, la acestea fiind asteptati 52 de expozanti, dintre care doi din strainatate, respectiv din Polonia si Spania.     Programul de vizitare a tîrgurilor este între orele 11-19 în zilele de 3-6 noiembrie si între orele 11-16 în data de 7 noiembrie. Printre produsele comercializate în cadrul celor doua evenimente se numara mobila pentru pentru interioare, pentru birouri si pentru spatii comerciale, dar si produse precum covoare, mochete, carpete, usi, ferestre, corpuri de iluminat, produse de amenajari interioare (gresie, faianta, roci ornamentale, tapet, parchet etc.), instalatii de încalzire sau climatizare si literatura de specialitate.

BNR a mentinut dobinda de politica monetara

De asemenea, Consiliul a decis mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei si în valuta ale institutiilor de credit. CA al BNR a decis, totodata, mentinerea tintei de inflatie pentru anul 2012 la nivelul de 3% plus/minus un punct procentual. În acelasi context, CA al BNR a hotarît ca, începînd cu anul 2013, banca centrala sa adopte o tinta stationara de inflatie, situata la nivelul de 2,5% plus/minus un punct procentual. Tintele asumate urmeaza sa fie discutate cu guvernul.     CA al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinta de presa organizata în data de 4 noiembrie 2010.      Aceasta a fost ultima sedinta de politica monetara a CA al BNR anuntata pentru acest an. Prima sedinta de politica monetara din 2011 este programata pentru data de 5 ianuarie.     CA al BNR a decis la precedentele trei sedinte de politica monetara, din iunie, august si septembrie, sa mentina dobînda la nivelul minim istoric de 6,25% si sa tina neschimbate ratele rezervelor minime obligatorii si a întrerupt astfel relaxarea politicii monetare din cauza efectelor majorarii TVA asupra inflatiei.

In sfirsit, preturile scad si la Cluj!

Apartamentele vechi ramin in continuare mai scumpe decit cele noiLuna trecuta s-a inregistrat cea mai mare scadere din acest an pe piata imobiliara clujeana, contrar tendintei din ultimele luni, arata cea mai recenta analiza realizata de portalul imobiliare.ro.     Astfel, indicele imobiliare.ro pentru a zecea luna din an prezinta o valoare medie de 1.004 euro/mp util, care este totodata cea mai mica din ultimele 9 luni. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, valoarea actuala este cu 5,9% mai mica. Scaderea a fost inregistrata atit la apartamentele noi, cit si la cele vechi.    Locuintele vechi ramin mai scumpePe segmentul apartamentelor noi, preturile au scazut luna trecuta cu 5%, metrul patrat ajungind astfel la 987 de euro/mp util, coborind din nou sub pragul psihologic de 1.000 de euro/mp.     In ceea ce priveste apartamentele vechi, aici s-a inregistrat o ieftinire cu 1,9%, pina la valoarea de 1.017 euro/mp util. „Apartamentele au variat diferit, in functie de numarul camerelor. Cea mai mare variatie de pret este intilnita in cazul apartamentelor vechi cu doua camere, unde a fost constatata o scadere importanta de 3,3%. Apartamentele cu una si trei camere s-au ieftinit cu 0,7% in ultimele 30 de zile, Preturile de strigare actuale pentru apartamentele vechi sint cu pina la 8,5% mai mici in comparatie cu octombrie 2009, cea mai mare diferenta fiind inregistrata in cazul garsonierelor“, se arata in analiza imobiliare.ro.    Se asteapta efectele „Primei Case 3“?Si la nivel national s-a inregistrat o scadere a preturilor la locuinte. Astfel, dupa o ieftinre de 3% in luna septembrie, preturile apartamentelor au pierdut alte 3% si in octombrie, un nou prag minim fiind atins pe segmentul rezidential. Astfel, valoarea Indicelui national imobiliare.ro pentru luna octombrie a ajuns la valoarea de 1.070 de euro/mp util, cu 34 de euro/mp (3,1%) mai putin decit in luna precedenta. Fata de aceeasi luna a anului trecut, cand Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.239 de euro/mp, preturile apartamentelor sint in prezent cu 13,6% mai mici.     „Scaderile lunare de pret cu trei puncte procentuale par sa devina o regula. In prezent, nu exista nici un indiciu in piata care sa sugereze ca reducerile de pret s-ar opri aici. Totusi, un factor extern raportului direct dintre cerere si oferta, ca de exemplu o ridicare a plafonului de garantare a unui eventual program guvernamental „Prima Casa 3“, ar putea pune capat acestei tendinte“, a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

CCR discuta joi exceptia ridicata in procesul Patriciu-SRI

Curtea Constitutionala a României (CCR) discuta joi exceptia de neconstitutionalitate în legatura cu prevederi din Legea privind protectia informatiilor clasificate ridicata în procesul dintre Dinu Patriciu si Serviciul Român de Informatii (SRI). Potrivit ordinii de zi a sedintei de joi a CCR, exceptia ridicata în procesul dintre Patriciu si SRI a fost repusa pe rol. Exceptia se refera la dispozitiile art. 2 alin. 2, art. 7, art. 25 alin. 1 si art. 34 lit. j din Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate. Articolele contestate se refera la conditiile si persoanele care pot avea acces la informatiile clasificate ce constituie secret de stat sau de serviciu în cadrul procedurilor judiciare.

Salariul minim va creste in 2011 cel putin cu rata inflatiei

Salariul minim pe economie va creste în 2011 cel putin cu rata inflatiei, iar diminuarea salariala din sectorul public operata în acest an va fi recuperata semnificativ, a declarat marti, Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc.     Daca inflatia va depasi în acest an 8 la suta, asa cum anticipeaza FMI, salariul minim ar urma sa creasca astfel de la 600 de lei la cel putin 650 de lei, nivelul pe care se pare ca îl agreeaza si expertii institutiei financiare internationale. În 2011, tinta de inflatie este de 3 la suta, iar, indexat cu acest nivel, salariul minim ar urma sa ajunga la numai 620 de lei.     Coalitia de guvernare a propus FMI o crestere a salariului minim la 700 de lei.Seful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat luni, într-o conferinta de presa, ca decizia privind nivelul salariului minim va fi luata dupa ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, respectiv patronatele si sindicatele.

CCR dezbate joi exceptia ridicata in procesul de coruptie al lui Ionel Mantog

Curtea Constitutionala a României (CCR) va dezbate, joi, exceptia ridicata în procesul în care este judecat pentru fapte de coruptie fostul director economic al Complexului Energetic (CE) Turceni, Ionel Mantog.     Exceptia de neconstitutionalitate se refera la art.12 litera a din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.     În 31 martie, Tribunalul Sibiu a admis exceptia formulata de Ionel Mantog si de fostul director general la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) Ion Vulpe si a suspendat cauza pâna la solutionarea acesteia de catre Curtea Constitutionala.     Ion Vulpe si Ionel Mantog sunt cercetati pentru savârsirea mai multor infractiuni de coruptie prevazute de Legea nr. 78/2000, dosar înregistrat prin stramutare de la Tribunalul Gorj.     Ionel Mantog a fost trimis în judecata în anul 2006 de catre procurorii anticoruptie pentru fapte petrecute în perioada în care era director economic al SNLO. În acelasi dosar a mai fost trimis în judecata si Ion Vulpe, fost director general al SNLO.

Fotbal: Drogba nu va castiga Balonul de Aur, crede antrenorul lui Chelsea

Antrenorul echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, italianul Carlo Ancelotti, considera ca atacantul sau ivorian, Didier Drogba, nu va câstiga anul acesta Balonul de Aur FIFA, desi a fost inclus pe lista jucatorilor nominalizati pentru acest prestigios trofeu.Chelsea va avea ocazia faca înca un pas catre realizarea obiectivului de a câstiga Liga Campionilor, miercuri seara, în partida cu rusii de la Spartak Moscova, programata pe arena Stamford Bridge. O victorie le va garanta londonezilor prima pozitie în Grupa F si, totodata, calificarea în optimile de finala ale competitiei.

Canotaj: CM de la Karapiro - Echipajul feminin de 8A1, calificat in finala

Echipajul feminin de 8A1 al României s-a calificat marti în finala Campionatelor Mondiale de canotaj academic, care au loc la Karapiro, în Noua Zeelanda, dupa ce a ocupat locul doi în seria a doua. Barca de 8A1 (Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, Maria Diana Bursuc, Ioana Craciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupascu, Eniko Mironcic, Teodora Stoica), campioana mondiala anul trecut la Poznan, a fost cronometrata cu timpul de 6 min 04 sec 05/100, fiind devansata de Canada, 6 min 01 sec 72/100. Noua Zeelanda, clasata pe trei în aceasta serie preliminara, cu timpul de 6 min 11 sec 81/100, va participa la recalificari. Finala este programata duminica 7 noiembrie.

Scrima: Romania participa cu 22 de sportivi la CM de la Paris

România va participa cu un lot de 22 de sportivi la Campionatele Mondiale de scrima de la Paris, care se vor desfasura în perioada 4-13 noiembrie. Din delegatie nu vor lipsi campionul mondial en titre Rares Dumitrescu sau campioana olimpica Ana Maria Brânza. Pe 4 noiembrie sunt programate meciurile din faza preliminara la spada feminin, sabie si floreta masculin, iar competitia va continua vineri 5 noiembrie cu calificarile la spada masculin, sabie si floreta masculin. Sâmbata 6 noiembrie vor avea loc întrecerile la sabie (masculin si feminin), duminica 7 noiembrie fiind programata proba de floreta, iar luni 8 noiembrie cea de spada. În data de 9 noiembrie se va desfasura proba de sabie pe echipe, pe 10 noiembrie va avea loc competitia pe echipe la floreta feminin, pe 11 noiembrie cea feminina, probele de spada pe echipe urmând sa se desfasoare în ultimele doua zile de competitie, pe 12 noiembrie la feminin si 13 noiembrie la masculin.

Victor Ponta: Nu se pune problema sa treaca motiunea de cenzura, dar vrem sa dam mai multe semnale

Presedintele PSD, Victor Ponta, s-a declarat, marti, sceptic în privinta sanselor pe care le are cea de-a doua motiune de cenzura depusa de opozitie la Parlament. Potrivit acestuia, motiunea nu are sanse sa treaca, dar are ca principal scop sa dea mai multe semnale conform carora opozitia se opune "distrugerii sistemului de educatie din România". El a promis ca PSD va schimba Legea educatiei chiar "de a doua zi dupa ce va veni la guvernare".

Roberta Anastase, de acord cu solicitarile opozitiei privind Regulamentul

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat ca liderii de grup vor avea marti o întrunire pe tema modificarii Regulamentului, aratând ca sustine solicitarile opozitiei în acest sens. Ea a spus ca exista o serie de chestiuni importante care vor trebui discutate, de la contradictiile din Regulament, pâna la afirmarea parlamentarilor. Întrebata daca este de acord cu propunerile PNL de eliminare a votului deschis prin ridicare de mâna, Anastase a raspuns afirmativ.

Senatorii si-au adoptat bugetul

Senatorii si-au adoptat, marti, bugetul pe anul 2011, în cuantum total de 127 milioane de lei, cu aproximativ 30% mai mare decât cel pe 2010. Din volumul total al cheltuielilor, cea mai mare parte o reprezinta cheltuielile de personal, aproximativ jumatate din total, adica 68,4 milioane de lei. Cheltuielile cu bunuri si servicii reprezinta 35 milioane de lei, iar cheltuielile de capital - 20,6 milioane de lei. Cheltuielile de personal includ indemnizatiile pentru senatori si suma forfetara, diurnele pentru deplasarile interne, precum si salariile aparatului propriu, stabilite la nivelul actual al acestora, plus o crestere în medie de 14%, fara prime de vacanta sau prima anuala pentru functionari.

Presedintele Basescu: Semnalele plecate din Parlament trebuie sa concorde cu deciziile Consiliului European

Presedintele Traian Basescu a declarat marti ca semnalele pe care partidele politice le vor da din Parlament trebuie sa concorde cu deciziile ultimului Consiliu European pentru ca România sa nu fie etichetata ca o tara care "ori nu întelege ori nu vrea sa se aseze" în deciziile acestui for comunitar. Basescu a precizat ca întrevederea de marti era necesara pentru ca, ceea ce s-a decis la ultimul Consiliu European, va trebui sa schimbe fundamental comportamentul tuturor statelor UE, iar în ceea ce priveste România "activitatea interna devine extrem de strâns legata de obligatia de stat membru".

PC ii cere sefului statului sa nu mai amane inzestrarea armatei cu avioane moderne

Partidul Conservator (PC) îi solicita presedintelui Traian Basescu sa nu mai amâne înzestrarea armatei cu avioane moderne, a declarat marti vicepresedintele formatiunii, Catalin Bologa. El a sustinut ca, în cadrul întâlnirilor anterioare ale CSAT, "presedintele Traian Basescu a agreat achizitionarea de avioane second-hand F-16 de productie americana în detrimentul avioanelor noi Eurofighter de productie europeana". O aeronava militara MiG-21 LanceR cu dubla comanda, apartinând Flotilei 71 Aeriene din Câmpia Turzii, s-a prabusit luni în zona localitatii Calarasi din judetul Cluj, în timp ce efectua manevrele de aterizare pe aerodromul de la unitatea militara din Câmpia Turzii.

Preturile productiei industriale au crescut in septembrie cu 1,4%

Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au înregistrat, în septembrie, o crestere cu 1,4 % comparativ cu luna precedenta si o crestere cu 7,9 % fata de luna corespunzatoare din anul 2009, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica. Dupa destinatie, preturile productiei industriale pentru piata interna cât si preturile productiei industriale pentru piata externa au înregistrat în septembrie cresteri cu 1,2%, respectiv cu 1,8%, comparativ cu luna august.

Turismul romanesc va fi promovat pe Facebook

România va fi promovata ca destinatie turistica sub brandul turistic national prin utilizarea platformei sociale Facebook, a declarat ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, marti, la o conferinta de presa. 'Am discutat cu reprezentantii Facebook despre promovarea României, a destinatiilor românesti, sub brandul turistic national, la recomandarea specialistilor spanioli care au realizat brand-ul. Brandul turistic va fi astfel promovat prin new-media, în contextul în care aceste canale au devenit din ce în ce mai accesate decât canalele media traditionale', a afirmat Elena Udrea.

Cardurile emise de Raiffeisen Bank nu vor fi functionale in noaptea de marti spre miercuri

Raiffeisen Bank va efectua, în noaptea de marti spre miercuri, între orele 23:15 si 3:00, un upgrade al sistemului de carduri, ceea ce va face ca, în perioada mentionata, sa nu poate fi efectuate tranzactii cu cardurile emise de Raiffeisen Bank. De asemenea, nu vor putea fi acceptate carduri emise de alte banci la terminalele ATM si EPOS ale Raiffeissen, informeaza banca. La sfârsitul lunii iunie 2010, banca avea peste 1.000 de ATM-uri si aproximativ 9.000 de terminale E-POS.

UNPR: Acordul cu FMI - o garantie ca mecanismele economice se vor raporta la un arbitru impartial

Uniunea Nationala pentru Progresul României (UNPR) considera ca încheierea acordului cu FMI este importanta mai ales din perspectiva consultantei de care România are nevoie. Potrivit unui comunicat transmis, marti, AGERPRES, liderii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu si Cristian Diaconescu vor participa, la Palatul Cotroceni, la discutia propusa de presedintele Traian Basescu si vor prezenta, în cadrul întâlnirii, concluziile discutiilor purtate de progresisti cu delegatia FMI condusa de Jeffrey Franks.

Biroul permanent al Camerei suspendat din nou; opozitia a participat doar pentru discutii pe procedura

Sedinta Biroului permanent al Camerei Deputatilor a fost suspendata marti dupa ce reprezentantii opozitiei au participat doar pentru a avea discutii pe procedura, acestia anuntând ca ar putea renunta la boicotarea întrunirilor forului daca Regulamentul va fi modificat. Liberalul Mihai Voicu a precizat ca PNL solicita eliminarea din Regulament a posibilitatii votului deschis cu mâna si pastrarea votului electronic sau a celui prin apel nominal. De asemenea, Voicu a aratat ca liberalii avanseaza si ideea realizarii unui Cod de conduita a raporturilor dintre putere si opozitie.

Traian Basescu despre o asumare a Guvernului pentru legea salarizarii: Nu va avea ce sa faca!

Presedintele Traian Basescu a afirmat, luni seara, ca Executivul nu va avea ce altceva sa faca decât sa-si asume raspunderea pentru legea salarizarii unitare, în contextul în care adoptarea ei este una dintre conditionalitatile acordului cu FMI si UE. El a subliniat faptul ca sunt trei lucruri pe care România trebuie sa le îndeplineasca drept conditionalitati pentru încasarea urmatoarei transe de împrumut: legea pensiilor, legea salarizarii si aprobarea bugetului de stat pe 2011.

Traian Basescu a invitat partidele parlamentare la Cotroceni; opozitia nu participa

Presedintele Traian Basescu a invitat marti, de la ora 12,00, partidele parlamentare la consultari, temele de discutie vizând concluziile Consiliului European de toamna, perspectiva relatiei cu FMI si aderarea României la Spatiul Schengen. Traian Basescu a trimis, vinerea trecuta, o scrisoare în acest sens presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate în Parlament. PNL, PSD si PC au anuntat ca nu vor participa la consultari, la întâlnirea cu seful statului urmând sa ia parte reprezentantii partidelor din arcul guvernamental - PDL, UDMR si UNPR, dar si cei ai minoritatilor altele decât cea maghiara.

Traian Basescu: Nu voi promulga legile privind reducerea TVA si neimpozitarea pensiilor

Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, ca nu va promulga cele doua legi privind scaderea TVA la alimentele de baza la 5% si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. El a precizat ca va îndrepta greseala facuta în Parlament cu privire la adoptarea celor doua legi. Una dintre observatiile delegatiei FMI s-a referit si la modificarea arbitrara a unor legi, sefului statului punctând în context, ca mentiunea se refera si la cele doua legi votate, "chipurile, din greseala". Presedintele a mai precizat ca el nu lucreaza cu majoritati, ci cu interesul national care, în acest moment, înseamna garantarea stabilitatii sistemului fiscal românesc.