10 persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România.
În calendarul creștin ortodox, Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, ocupă un loc central în Săptămâna Mare, prevestind apropierea Paștelui. Este o zi cu o profundă încărcătură spirituală, dar și un prilej pentru punerea în practică a numeroaselor tradiții și obiceiuri strămoșești care se păstrează cu sfințenie în multe zone ale țării.