monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Program de educare a şomerilor care nu au şcoala primară

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) , Rodica Andronescu, a anunţat că agenţia va semna, împreună cu Ministerul Educaţiei, un protocol de colaborare care presupune educarea şomerilor care nu şi-au finalizat şcoala primară, precizând că au fost identificate sute de astfel de cazuri.

ANOFM şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului vor încheia un parteneriat care să faciliteze dobândirea de către aceste persoane a certificatului de absolvire a învăţământului primar.„MECT şi ANOFM construiesc împreună creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Concret, am identificat la nivelul ANOFM persoane înregistrate în căutarea unui loc de muncă, dar care nu au absolvit educaţia de bază, nu au absolvit ciclul primar. Împreună cu Ministerul Educaţiei încheiem un parteneriat prin care cele două instituţii să faciliteze acestor persoane dobândirea certificatului de absolvire a învăţământului primar prin programul «A doua şansă»”, a explicat Andronescu.„La ora actuală avem de-a face cu ordinul sutelor de persoane aflate în această situaţie, dar noi continuăm să-i înregistrăm. Nu dorim să rezolvăm o situaţie de moment, dorim pe termen lung ca aceste persoane, care din motive obiective nu au putut să-şi termine educaţia de bază, să fie cuprinse în formare şi să dobândească aceste competenţe. În felul acesta vor putea să se şi califice ulterior fie prin legea uceniciei, fie printr-o formă de şcoală profesională, deci vor putea să dobândească o calificare şi să fie persoane active pe piaţa muncii”, a afirmat Andronescu.Pregătirea acestor persoane se va face fie în centrele locale sau regionale de formare ale ANOFM, fie în instituţii de învăţământ în funcţie de locul în care persoanele care sunt în această situaţie, viitori beneficiari ai programului „A doua şansă”, îşi au domiciliul. Potrivit preşedintelui ANOFM, parteneriatul pe care agenţia vrea să îl încheie cu MECT vizează şi zona universitară astfel încât studenţii de la secţiile de asistenţă socială să poată face practica în structurile din ţară ale agenţiei.