monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a prelungit STAREA de ALERTĂ pentru 30 de zile! Vezi restricțiile care rămân în vigoare

Starea de alertă s-a prelungit pentru încă 30 de zile. Toate restricțiile adoptate în 25 octombrie rămân în vigoare. Masca de protecție este obligatorie în toate spațiile deschise/închise, accesul în mall-uri și în mai multe instituții doar pe baza certificatului verde.

S-a prelungit STAREA de ALERTĂ pentru 30 de zile! Vezi restricțiile care rămân în vigoare

 

 


Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat prelungirea stării de alertă în România. Măsura intră în vigoare de marți, 9 noiembrie, pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform acestei hotărâri , rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în data de 25 octombrie, masca rămâne obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele, restaurantele, sălile de fitness pot funcționa doar până la ora 21:00,  iar circulaţia persoanelor nevaccinate în afara locuinţei în intervalul orar 22:00-05:00, este INTERZISĂ.


Cei nevaccinați pot circula noaptea doar în anumite situații (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pe baza unei declarații pe proprie răspundere.

Sunt INTERZISE evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive), concertele şi spectacolele cu public, precum și accesul spectatorilor la competiţiile sportive.


Accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale (alimentare sau farmacii) va fi permis accesul şi nevaccinaților, DAR doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

Activitatea restaurantelor, cafenelelor în interiorul clădirilor şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.


Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă rămân deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile.


Vezi AICI hotărârea CNSU.

CITEȘTE ȘI

Focar la Penitenciarul Gherla! Zeci de deținuți s-au infectat cu Covid-19 și au fost trimiși la spital