monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Focar la Penitenciarul Gherla! Zeci de deținuți s-au infectat cu Covid-19 și au fost trimiși la spital

Un focar de Covid-19 a izbucnit la Penitenciarul Gherla săptămâna trecută. Aproape 50 de deținuți s-au infectat cu virusul.

Focar la Penitenciarul Gherla! Zeci de deținuți s-au infectat cu Covid-19 și au fost trimiși la spital

 

 


28 de deținuți din Penitenciarul Gherla au fost depistați pozitivi cu Covid-19 săptămâna trecută, relatează gherlainfo.ro. Ulterior, alți 17 deținuți au fost descoperiți cu Covid-19 după ce s-au mai făcut testări rapide.

 


Focarul a fost descoperit când doi deținuți ce făceau muncă în regim închis la un beneficiar exterior au prezentat simptome. Aceștia au mers la cabinetul medical și au fost testați de Covid-19. 

Testele au ieșit pozitive și s-a deschis o anchetă epidemiologică în care deținuții au fost verificați cu teste rapide antigen. 


Deținuții, transferați la Spitalul Penitenciar Jilava

În primă fază au fost depistați cu Covid-19 28 de deținuți care au fost trimiși ulterior la Spitalul Penitenciar Jilava de la București, conform protocolului. În 8 noiembrie, luni, Penitenciarul Gherla a început o nouă campanie de testare.

De această dată s-au mai depistat 17 deținuți pozitivi de Covid-19 care urmează să fie transferați și ei la spitalul din București. În ceea ce-i privește pe deținuții care au fost testați negativ, aceștia au fost izolați și vor fi monitorizați pentru o perioadă. 


Cei care erau bolnavi de Covid-19 aveau simptome ușoare sau erau asimptomatice, potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Gherla Marina Oltean.

Atât în rândul deținuților, cât și în rândul angajaților din Penitenciarul Gherla, procentul de vaccinare anti-Covid-19 este de aproximativ 70%.


CITEȘTE ȘI:

Locuitorii din Gherla, TERORIZAȚI de urși. Mai multe oi au fost găsite SFÂȘIATE

 

Adolescentul ce a înjunghiat o femeie într-un magazin din Cluj a lovit-o pe alta cu o cărămidă