monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Dr. Nicolae Crișan de la Spitalul Municipal, chirurgul care operează din dragoste față de oameni

La 38 de ani, dr. Nicolae Crişan, medic primar urologie este probabil cel mai tânăr şef de secţie din Cluj.

dr. Nicolae Crişan

Anul trecut, profesorul Ioan Coman a predat ștafeta mult mai tânărului său coleg, Nicolae Crișan care, din toamna anului trecut, conduce Secția de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca. Tânărul clujean știe chirurgie robotică, chirurgie laparoscopică tridimensională și operează cazuri complicate oncologice. Toate acestea le face pentru că îi sunt dragi oamenii.

Dr. Nicolae Crișan a știut din copilărie că vrea să facă Medicină. După ce a absolvit Colegiul Național Emil Racoviță, a intrat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. În perioada studenției, a avut șansa să ajungă în echipa profesorului Ioan Coman, iar de atunci a fost mereu alături de mentorul său.


Nicolae Crișan a prins momentul în care profesorul său a înființat Secția de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal, cea mai tânără secție de urologie din România. “Eu am avut şansa să mă dezvolt în echipa domnului profesor Coman care în 2002 a venit aici, la Spitalul Municipal şi a înfiinţat Secţia de Urologie, care cred că este cea mai tânără secţie de urologie din România. Domnul profesor a ştiut întodeauna să se înconjoare de tineri şi pentru multă vreme, media de vârstă din această secţie a fost de 30 de ani. Dânsul a pariat pe tineri şi cred că a câştigat acest pariu. În primul rând, a făcut o şcoală de urologie, sunt foarte mulţi elevi de-ai dânsului care au ajuns în poziţii importante, de responsabilitate, în diferite oraşe din România”, afirmă tânărul specialist.

După ce secția a fost condusă timp de 13 ani de profesorul Ioan Coman, din toamna anului trecut a predat ștafeta elevului său, Nicolae Crișan. Astfel, cea mai tânără secție de urologie din țară este condusă acum de un medic tânăr de doar 38 de ani.


Unul dintre puținii specialiști în chirurgie robotică

În secția pe care o conduce tânărul specialist clujean, se fac operații complicate și moderne (chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică pe care au început-o în 2009, chirurgie laparoscopică tridimensională) , cu aparatură de ultimă generație cum ar fi robotul Da Vinci. “Practic, tot ceea ce se întâmplă la Paris, Londra şi Berlin acum, se poate întâmpla şi la Spitalul Municipal. Orice variantă de tratament, orice tehnologie putem să o folosim şi noi aici”, subliniază dr. Crișan.

Despre chirurgia robotică precizează că presupune o intervenţie cu robotul Da Vinci care este un instrument chirurgical de mare fineţe. “Este cel mai înalt nivel de chirurgie din momentul de faţă. E o chirurgie care implică costuri mari şi sunt mulţi care spun că nu este pentru România, dar nu cred că sănătatea poate să fie defalcată ce e pentru unii şi ce e pentru alţii”, este de părere chirurgul.


“Trebuie să îți fie drag de oameni”

Este unul dintre acei medici care știu că este foarte importantă comunicarea cu pacientul. Iar despre pacienți spune că “nu ai cum să interacţionezi cu pacientul dacă nu ai drag de oameni. Trebuie să îţi fie drag de oameni ca să te poţi apropia de pacient”. Tocmai acest drag de oameni l-a determinat să se axeze mai mult pe patologia oncologică. “În studenţie, am stat o perioadă lângă domnul conferenţiar Dan Eniu, de la Institutul Oncologic astfel încât în formarea mea ca student am avut preocuparea şi înclinaţia spre patologia oncologică. Ulterior, când am ajuns în echipa domnului profesor Coman am descoperit că patologia chirurgicală urologică care domină este cea oncologică, atât la femei cât şi la bărbaţi. Atunci, am continuat şi m-am dezvoltat în această direcţie unde sunt nevoile cele mai mari. Actualmente, cred că 80% din ceea ce operăm noi în secţia de urologie este patologie oncologică”, declară Nicolae Crișan.

I-a învățat pe oameni să meargă la medic de bunăvoie

Tot dragul de oameni, l-a făcut să pună pe picioare, în perioada rezidențiatului, o campanie de screening a cancerului de prostată. “Acel drag de oameni m-a împins încă din anul I de rezidenţiat spre patologia oncologică. Am fost impresionat puternic de pacienţii cu cancer de prostată. E cel mai frecvent cancer care apare la bărbat şi eram extrem de dezamăgit de faptul că în absenţa unor metode depistare precoce, toţi pacienţii care ajungeau la noi în secţie cu acest cancer prostatic erau într-un stadiu avansat. Singurul lucru pe care puteam să îl facem era o intervenţie minimă paleativă care prelungea viaţa pacienţilor. Atunci, prin 2004-2005, mi-am exprimat disponibilitatea de a începe un program/screening de depistare precoce. Am fost mai mulţi colegi (Bogdan Feciche, Mihai Zoltan, Daniel Pora) entuziaşti, rezidenţi, care am iniţiat o campanie de screening. Campania s-a desfăşurat în 2004, 2005 şi 2006 şi a continuat. Am fost foarte încântat ca după cinci ani de muncă grea (am avut peste 10.000 de oameni evaluaţi), să observăm că dacă 95% dintre pacienţi erau diagnosticaţi cu neoplasm prostatic în fază metastatică sau avansată local, după acest program de screening numărul de 95% s-a redus la 45%, iar acum s-a redus spre 20%”, își amintește tânărul specialist.


Acum nu mai este o campanie oficială, deja a reuşit să facă acea educaţie în populaţie astfel încât oamenii se prezintă singuri pentru screening sau sunt trimiși de medicii de familie care au învățat și ei despre importanța depistării precoce a acestei boli. “E o normalitate acest screening, exact aşa cum ne-am dorit. Peste 50-60% din cazuri le depistăm acum în fază localizată, iar atunci la început doar 5%”, mai spune dr. Crișan.

Știe că trebuie să învețe de la alții mai buni

Așa cum ar trebui să fie toți medicii, dr. Nicolae Crișan împreună cu ceilalți colegi din secție au învățat și învață în continuare de la specialiștii din Europa care sunt cu un pas înaintea lor. Cu mintea deschisă spre nou, urologii de la Spitalul Municipal au ajuns să fie la fel de buni ca și colegii lor din alte țări europene. “O astfel de colaborare a fost cu Institutul European de Oncologie din Milano”, afirmă Crișan. La institutul din Milano profesează unul dintre foștii elevi ai profesorului Coman, profesorul Matei Deliu Victor, el fiind cel care i-a învățat pe colegii lui din Cluj chirurgie robotică, în 2008-2009.


Medicii nu mai au timp să vorbească cu pacientul

Dr. Crișan subliniază că este foarte importantă comunicare cu pacientul, relația medic-pacient trebuind să se bazeze pe încredere, afecțiune și comunicare. “Când vine vorba de comunicare, profesorii mei îmi spuneau că dacă asculţi pacientul, el îţi spune singur diagnosticul. Din păcate, presiunea care există asupra medicilor este destul de mare astfel încât uneori, din păcate, medicii nu mai au aşa de mult timp. Şi acesta este un mare defect al medicilor, sunt presaţi, trebuie să facă foarte multe lucruri, multe fiind administrative. Este un lucru care ar trebui corectat pentru că dacă ai răbdare să asculţi pacientul, el îţi spune singur diagnosticul”, adaugă Nicolae Crișan.