monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clasa pregătitoare, obligatorie din toamnă

Începând de astăzi va funcţiona telefonul ABC pentru explicații privind clasa pregătitoare.

Dacă până acum mai toată lumea, de la părinţi, educatori şi profesori nu ştiau ce să creadă în legătură cu înfiinţarea clasei pregătitoare (clasa „zero”) din anul şcolar 2012-2013, acum lucrurile par să se fi tranşat mai clar.Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a ieşit la rampă şi a spus clar că aceasta este obligatorie, explicând totodată în ce va consta aceasta şi în ce condiţii se va face. De asemenea, părinţii vor avea la dispoziţie o linie telefonică gratuită unde se vor putea informa despre ce au de făcut pentru a-şi înscrie copilul în controversata clasă pregătitoare.Fiecare judeţ are, începând de azi, o linie gratuită Telverde 0 800 816 ABC pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013.Clasa zero, obligatorieMinisterul Educaţiei (MECTS) introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, în care prezenţa este obligatorie. În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august 2012 vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012.Măsura, prevăzută de Legea Educaţiei, este „necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa şi prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Prima consecinţă a acestor măsuri este că peste 20.000 de copii care pe vechea legislaţie nu ar fi fost cuprinşi în nici o formă de învăţământ se vor regăsi printre cei care merg la clasa pregătitoare în 2012. Cum se fac înscrierileÎnscrierile se vor face conform unui calendar clar stabilit. La fel ca şi în anii trecuţi, înscrierile oficiale vor începe în martie. Cum finanţarea urmează elevul, va exista competiţie între şcoli, ceea ce va duce inevitabil la creşterea calităţii.Ca şi în anii precedenţi, fiecare stradă din România va fi arondată unei şcoli. Procedurile de înscriere sunt astfel făcute încât, dacă părintele îşi exprimă opţiunea pentru şcoala la care este arondat, aceasta are obligaţia să înscrie elevul. Dacă părintele doreşte înscrierea la altă şcoală decât şcoala de arondare, acest lucru este perfect posibil, iar elevul va fi înscris în limita numărului de locuri disponibile. Părinţii vor avea atât libertate pentru alegerea şcolii, cât şi transparenţă privind modul de înscriere în clasa pregătitoare.Programele şcolare, aproape gataConform declaraţiilor făcute de Funeriu, programele şcolare pentru copiii care vor intra la clasa pregătitoare sunt în ultima etapă de finalizare, iar părinţii vor fi informaţi cu multă atenţie asupra elementelor de programă importante în momentul înscrierii. „În clasa pregătitoare copilul va învăţa prin metode adecvate vârstei tot ceea ce îi este necesar pentru a face faţă cu succes clasei I. De exemplu, copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică. Învăţământul fiind obligatoriu, copiii vor fi obligaţi să mergă la cursuri, fiind astfel prevenit abandonul şcolar”, a adăugat Daniel Funeriu.În clasa pregătitoare elevii nu vor da niciun fel de testări, cadrul didactic putând însă să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei.Sala de clasă din şcoală va fi adaptată vârstei copiilor, în aşa fel încât să permită învăţarea prin joc şi pregătirea pentru clasa I, utilizând resurse de învăţare adecvate. Ministerul Educaţiei a alocat în acest an un buget semnificativ pentru dotarea sălilor de clasă şi achiziţionarea materialelor, deşi responsabilitatea legală pentru aceasta revenea primăriilor.Cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare vor fi formate începând cu luna mai.În legătură cu şcolile care vor prelua clasa pregătitoare, Funeriu a declarat că acestea au vor fi perfect pregătite. „MECTS organizează foarte minuţios această clasă pregătitoare. Sunt convins că lucrurile vor fi organizate impecabil şi pentru clasa pregătitoare, am aceste date şi asigurări şi de la inspectorii generali şcolari, de la directori şi primari cu care sunt într-un continuu dialog”, a mai spus ministrul Educaţiei.Mai mult, clasa pregătitoare va descongestiona grădiniţele, mai mulţi copii de trei ani vor avea şansa unui loc la grădiniţă.