Actualitate
Spectacol de Ziua Unirii la „Tudor Jarda”
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” va susţine marți, de la ora 18, la Cinematograful Mărăşti, un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, intitulat „Hai să dăm mână cu mână!”.
În scenă se poate urmări un recital deosebit de muzică populară şi corală realizat de cursanţii şcolii de la clasele de canto popular, coordonaţi de experţii Ana Strîmturean, Marius Moldovan şi Claudiu Ciotleuş, precum şi de corul Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” – „Young voices”, sub bagheta Doinei Miclea. Spectacolul conţine de asemenea şi momente de canto popular, cântece de folclor cu temă patriotică, precum „Hora Unirii“, „Măi române să fii mândru”, urmat de un moment coral, cu repertoriu format din piese cu aceeaşi temă, „Aşa-i românul”, „A sosit ziua dreptăţii“.În scena acestui spectacol se pot asculta voci binecunoscute iubitorilor de folclor, voci formate în cadrul Şcolii de Arte Cluj, precum Radu Lazăr, Cristina Beldean Moşuţan, Alexandru Potra, Denisa Balaş, Iosif Rusu, cursanţi ai claselor de canto popular.