monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Actorul Emil Hossu a murit

Actorul Emil Hossu a suferit, miercuri seară, un stop cardiac, echipajul SMURD care sosit la faţa locului nu a mai putut să îl resusciteze, eforturile fiind fără succes, a declarat, pentru Agerpres, dr. Bogdan Opriţa, medic şef al SMURD Bucureşti - Ilfov.

Actorul Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului (judeţul Sibiu), mutându-se împreună cu familia la Cluj-Napoca, când Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei. Copilăria i-a fost marcată de frământările politice din acea perioadă. La 23 august 1945, deoarece tatăl său era diplomat, toată familia a fost deportată într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors în România. Este membru în Asociaţia foştilor deţinuţi politici. A absolvit al IATC în 1965, la clasa profesorilor George Dem Loghin, Dem Rădulescu şi Adriana Piteşteanu. Din 1992 este profesor la Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”, unde preda actorie alături de soţia sa, actriţa Catrinel Dumitrescu. A debutat pe scenă în 1965 la Teatrul de Stat din Galaţi, cu rolul lui Romeo din „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare. Din 1966 joacă pe scena Teatrului „C.I. Nottara”, unde a interpretat numeroase roluri: „Aceşti nebuni făţarnici”, „Barbarii”, „Scenariul”, „Opt femei”, „De trei ori dragoste” (2005), „Operele complete ale lui WLM ŞXPR” (2007),„ Bătrânul' (2007, în regia lui Catrinel Dumitrescu, „Special, sânge”, (2007), „Doi pe o bancă” (2008), „În Piaţa Vladimir” (2009), „Aniversarea” (2009), „Clipe de viaţă” (2010). A jucat şi în filme: „Cerul începe la etajul III” (1967),„ Simpaticul domn R”(1969), „Decolarea” (1971), „Aventurile lui Babuşcă” (1973), „Toamna bobocilor” (1975), „Pentru patrie”, „Regăsire' (1977) ,„Bună seara, Irina' (1980), „Secretul lui Bachus” (1984), „Noi cei din linia întâi” (1985), „Harababura” (1990), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999). În 1991, a jucat alături de Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu în filmul „Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie, iar în 1992 în adaptarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda, alături de Gheorghe Dinică şi de Victor Rebengiuc. Un rol deosebit l-a avut şi în producţia France 2, „Une mere comme on n'en fait plus” (1997), în care rolurile principale au fost jucate de Medeea Marinescu şi Mihai Bisericanu. Actorul a recunoscut într-un interviu că printre rolurile preferate se numără: Octav din spectacolul de televiziune „Ciuta” (r. Geo Saizescu), ziaristul Mirea din „Secretul lui Bachus” şi „Secretul lui Nemesis” (r. Geo Saizescu), dar şi Paul Bentu din „Decolarea” în regia lui Timi Ursu. Emil Hossu a putut fi văzut în producţia „Chiquititas”, difuzată pe postul de televiziune Kanal D şi într-un rol episodic (Juan) în telenovela „Fetele marinarului” (2009).