monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dl. Șoica, cine strigă, ăla e!

De obicei nu mă las prins in polemici, dar, de aceasta data (ultima data, sper, pe acest subiect), am sa fac putina lumina in „ancheta” dl Mihai Soica.

1. Cotidianul Monitorul de Cluj nu este editat de Curier Pres SRL, ci de SC Monitorul de Cluj SRL, lucru care îl poate afla orice știutor de carte din căsuța redacțională și de pe pagina de internet.2. Cotidianul Monitorul de Cluj a făcut (și încă mai face) parte dintr-un pachet de media cu care agenția Trend Communication (ai cărei acționari nu sunt aceiași cu cei ai SC Monitorul de Cluj SRL - fac aceasta subliniere pentru cei mai puțin familiarizați cu media din Cluj) a câștigat licitația pentru pachetul de comunicare al Companiei de Apă Someș SA. Nu știu dacă suma de 8.300 de lei pe care o vehiculează dl. Șoica este exactă, dacă este de anul trecut sau de acum trei ani, nici nu este important. Aș vrea să transform aceasta sumă în euro, ca să vedeți cât de ridicol este dl. Șoica. La un curs de 4,35 lei, această sumă reprezintă circa 1.900 €. Nu mi se pare o sumă exagerată pentru un contract pe un an de zile.3. Nu cunosc „cine” este Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială, dar suma de 7.200 de lei despre care vorbește dl. Șoica este chiar mai mică decât cea de la Compania de Apă, ea reprezentând circa 1.650 €. Aflu de pe internet (vezi aici!) că CDM a fost „constituită ca fundație în 1994, membrii fondatori ai CSDM sunt: Know How Fund, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, C.C.I.A. Cluj, Consiliul Județean și Banca Transilvania. CDM este afiliată la Roffey Park , Marea Britanie”. Mi se pare chiar onorant să avem drept client această fundație. Iar în anul 1994 nu era PDL la guvernare, nici dl. Alin Tișe la Consiliul Județean. Era peuneristul Victor Romulus Constantinescu. Mai observ că în această fundație sunt membri și UBB (condusă de liberalul Andrei Marga), Camera de Comerț (Ștefan Dimitriu, membru PSD până nu demult) și Banca Transilvania (cunoscut fief al PNL).4. Dacă prin aceste sume credeți ca un ziar de talia Monitorului de Cluj poate funcționa, vă înșelați. Pentru o simplă comparație, factura lunară pentru tipar depășește cu mult aceste sume.5. În mod cert, sumele încasate de Știri de Cluj de la Coral, Construdava și, mai ales, Rosal (firme care au contracte substanțiale cu administrația locală) sunt cu mult mai „grase”. Dar astea i se par dl. Soica corecte și nici prin cap nu îi trece să pomenească despre ele, deși reprezintă aproape singura publicitate de pe site.6. Subliniez, special pentru dl. Soica, că Monitorul de Cluj nu este finanțat nici direct, nici indirect de niciun politician, nici din Cluj, nici din alta parte. Singura sursă de finanțare a publicației o reprezintă publicitatea comercială, extrem de vizibilă în paginile ediției tipărite, publicitate care, spre deosebire de cea din siteul Știri de Cluj, vine transparent, prin agenții de publicitate cunoscute, a căror reputatie nu poate fi pusă la îndoială.7. Faptul că atacurile la adresa cotidianului Monitorul de Cluj vin în contextul framântărilor politice din țară și din partea dl. Șoica, care și-a manifestat în repetate rânduri poziția ani-PDL (susținut de dl. Alexa, fost patron de presă și actualmente bloger), mă fac să trag o concluzie amară: cei care au încercat să cumpere Monitorul acum câțiva ani, deși nu era de vânzare, lăudând în toate zările notorietatea pozitivă și prestanța brandului (dl. Alexa știe ce spun), încearcă acum să îl discrediteze, sperând că îl vor scoate din joc înaintea luptei politice din primăvară.8. Am o veste proastă pentru acești domni, care tricotează scenarii despre „alinierea” mass-media din Cluj: Monitorul de Cluj nu este de vânzare, nu este în pragul falimentului și nu se va poziționa politic în 2012. Nici de o parte, nici de cealaltă.9. Știu că nu este corect sa mă dau „rotund” cu ce știu eu, dar îl asigur pe dl. Șoica că (alăturarea este intenționată) nu își dorește să fac eu analiza finanțării presei „independente” din Cluj.Cu respect pentru cititorii cotidianului Monitorul de Cluj, cărora le cer anticipat scuze pentru aceasta spălare de rufe în public,

Paul NiculescuP.S.: Am aflat ulterior că Fundația Centrul pentru Dezvoltare Managerială a organizat în 2010 o licitație pentru a alege publicația cu care să lucreze pe un proiect, iar Monitorul de Cluj a câștigat. Încă o dovadă de transparență. Aș fi curios să aflu dacă dl. Șoica a participat vreodată la o licitație în domeniul media sau dacă siteul www.stiridecluj.ro pe care îl folosește drept tribună/tribunal pentru a ataca Monitorul de Cluj poate demonstra transparent de unde se finanțează.