Actualitate
Suport pentru lacătele iubirii la Podul Elisabeta
Reprezentanţii Primăriei clujene au anunţat că anul acesta au venit în sprijinul cuplurilor care îşi oferă lacăte ale iubirii la Podul Elisabeta.
„Cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis să vină în întâmpinarea tinerilor clujeni care agaţă lacăte ale iubirii pe podul Elisabeta. Astfel, pentru a contribui la menţinerea acestui obicei, municipalitatea a amplasat două suporturi speciale pentru agăţarea lacătelor la cele două capete ale podului Elisabeta”, au declarat reprezentanţii Biroului Mass-Media.Obiceiul îndrăgostiţilor de a-şi oferi lacăte ale iubirii a fost importat din străinătate şi semnifică un legământ pe vecie al iubirii. Lacătul este prins pe un suport, iar cheia este aruncată.Primăria a mai anunţat că patru cupluri din Cluj-Napoca se vor căsători astăzi, de Ziua Îndrăgostiţilor. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, ceremonia va avea loc începând cu ora 12.20, la Serviciul Stare Civilă unde au fost programate cele patru căsătorii civile ale cuplurilor care au decis să-şi unească destinele de Ziua Îndrăgostiţilor. Căsătoriile vor fi oficiate de către viceprimarul cu atribuţii delegate de primar, Radu Moisin şi vor avea loc la sediul Primăriei din Piaţa Unirii nr. 1-2.Primăria Cluj-Napoca a oficiat şi anul trecut căsătorii civile cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. În 2011, trei cupluri clujene au decis să îşi unească destinele în 14 februarie.