Actualitate
„Ultimul corupt din România” are vineri premiera de gală
Regizorul Sergiu Nicolaescu revine pe marile ecrane cu cea mai recentă producţie a sa, „Ultimul corupt din România”, care va fi prezentată în premieră de gală vineri, la CinemaPro din Capitală.
Sergiu Nicolaescu şi echipa alături de care a lucrat pentru realizarea noului film vor putea fi salutaţi de fani vineri seara, de la ora 19,30, când vor păşi pe covorul roşu la premiera comediei.La premieră vor fi prezenţi, printre alţii, Horaţiu Mălăele, care interpretează în film rolul lui Titel Pangică, Vladimir Găitan - Horia Vrabete, Valentin Teodosiu - Claudiu Viţelaru, Vasile Muraru - Episcopul Caisie, George Mihăiţă - Hristu Belciug, Cătălina Grama (Jojo) - Monica Lăcustă.„În filmul «Ultimul corupt din România», o continuare a peliculei de mare succes «Poker», care a avut premiera în aprilie 2010, Titel Pangică nu mai e mafiot, ci a devenit doctor în ştiinţe. El vrea să construiască un muzeu care să-i glorifice viaţa, în care a fost vânzător în Piaţa Obor şi a ajuns senator. Cel care se ocupă de muzeul lui Titel e bunul prieten, Claudiu Viţelaru, de la care Titel a furat locul de senator. Chiar şi după ce a fost umilit în politică, Viţelaru tot nu a renunţat la ambiţiile sale. Titel Pangică continuă să joace poker cu chirurgul estetician Horia Vrabete, care e specializat în operaţiile de mărire a sânilor cu silicoane şi cu Hristu Belciug, secundul său în partid. Monica Lăcustă, iubita grupului, are o funcţie politică şi ea, a ajuns «doamna ministră». După toate aventurile pe care le au împreună, în ciuda intrigilor pe care le ţes şi a capcanelor pe care şi le întind de-a lungul poveştii, ei rămân prieteni uniţi de o complicitate subînţeleasă şi profitabilă pentru toţi. Venit de la Bruxelles în sfârşit, amicul Marcel, general din serviciile secrete, a primit sarcina să aresteze un corupt din România. Nimic mai uşor decât să-şi aresteze unul dintre prieteni, dar pe care?”, se arată într-o scurtă descriere a filmului prezentată de producătorul peliculei, MediaPro Pictures.Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, „Ultimul corupt din România” este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic, îl descrie regizorul Sergiu Nicolaescu.