monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Televiziunea Disney Junior, lansată în România pe 1 martie

Disney Junior, o televiziune dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani şi familiilor acestora, va fi lansată în România şi va fi disponibilă abonaţilor RCS & RDS începând cu 1 martie, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Disney Junior va emite zilnic şi va difuza seriale cunoscute precum „Clubul lui Mickey Mouse”, „Moto-animăluţele din junglă”, „Manny Iscusitul”, „Agent Special Oso”, dar şi seriale noi, precum „Jake şi Piraţii din Ţara de Nicăieri” şi „Aventurile Zânelor Disney”.Brandul Disney Junior a intrat pe piaţa audiovizualului românesc pe 1 iunie 2011, ca un bloc de programe difuzate pe Disney Channel, televiziunea principală a The Walt Disney Company. Televiziunea Disney Junior este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani, în timp ce targetul Disney Channel este reprezentat de copiii cu vârste cuprinse între 7-12 ani (până la 14 ani - target extins).Acum, Disney Junior va fi lansată în România ca televiziune de sine stătătoare, într-o variantă localizată. Lansarea Disney Junior este următorul pas din strategia globală a Disney pentru preşcolari.