monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Medicament revoluţionar în tratarea cancerului de piele

Un nou medicament pentru tratarea melanomului, cea mai agresivă formă de cancer, a fost autorizat de Comisia Europeană, produsul fiind realizat de grupul farmaceutic elveţian Roche.

Autorităţile europene au aprobat folosirea medicamentului Zelboraf ca monoterapie în cazul adulţilor suferinzi de melanom metastatic cu gena Braf mutantă. Până în prezent, doar o persoană din patru supravieţuia mai mult de un an după diagnosticarea maladiei. Potrivit Agerpres, Zelboraf a fost omologat de Agenţia Americană a Medicamentului în august 2011, precum şi în Elveţia, Brazilia, Canada, Israel şi Noua Zeelandă, urmând să fie aprobat şi în India şi Australia. Vânzările iniţiale ale medicamentului au fost considerate „foarte încurajatoare” de grupul elveţian.

Zelboraf prelungeşte viaţa pacientului şi reduce cu 63% riscul unui deces rapid al pacientului, au indicat analişti ai Băncii centrale din Zurich care vorbesc despre un tratament revoluţionar al melanomului.