monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premii la finalul concursului E.ON

E.ON Energie România a finalizat ieri concursul on-line „Copilăria e mai frumoasă în siguranţă!”. Prin acest proiect, compania a urmărit să promoveze regulile de siguranţă în utilizarea gazelor naturale şi energiei electrice, în vederea prevenirii posibilelor accidente, în special în rândul copiilor. Astfel, consumatorii au fost invitaţi să stabilească un „Top al siguranţei”, ierarhizând 10 reguli de aur ale utilizării energiei în condiţii de siguranţă. La concurs au participat aproximativ 13.650 de consumatori, iar 2.100 de participanţi au câştigat premii constând în rechizite şi biciclete. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la aproximativ 70.000 de lei.