Actualitate
Mere îngheţate sau stricate pentru elevii clujeni
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au descoperit că unele şcoli clujene erau aprovizionate cu mere îngheţate şi lovite, în cadrul programului „Lapte – Corn – Măr”.
În plus, elevii nu primeau mere zilnic în mediul urban şi de două ori pe săptămână, în mediul rural, aşa cum prevede programul, ci o dată la două zile, respectiv la cinci zile. Pentru aceste abateri, dar şi pentru alte nereguli, furnizorul de mere a fost sancţionat cu amendă în valoare de 30.000 lei.Mircea Radu, comisarul şef al CJPC Cluj, a declarat că, în uma controalelor din şcoli, au fost depistate şi alte nereguli precum nerespectarea obligaţiei furnizorului de a înlocui produsele neconforme în maxim patru ore sau nerespectarea procedurii de întocmire a avizelor de expediţie. Mai mult, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor spun că în unele cazuri informaţiile de pe etichetă care nu erau complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor obligatorii ale fructelor.Conducerea CJPC Cluj recomandă părinţilor ca orice deficienţă legată de Programul „Lapte – Corn – Măr” să fie adusă la cunoştinţa direcţiunii, urmând ca reprezentanţii şcolii să facă demersurile necesare în vederea înlăturării neconformităţilor.G.D.