Actualitate
Baroul Cluj îşi deschide porţile pentru 400 de studenţi UBB
Tinerii vor avea posibilitatea „să fure” meserie şi, în acelaşi timp, să fie şi plătiţi pentru asta, în cadrul unui proiect finanţat din bani europeni.
Studenţii vor putea afla tainele meseriei de la avocaţi reputaţi din cadrul a 40 de cabinete şi societăţi de avocatură care fac parte din Baroul Cluj, prin „Programul de Practică Profesională Ab ACADEMIA ad ADVOCATUM”.Proiectul este implementat de Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Baroul Cluj şi cu sprijinul organizatiei ELSA.Colaborarea este benefică atât pentru stagiari, cât şi pentru tutori, potrivit decanului Baroului Cluj, Stanca Gidro.„Avocaţii îşi vor putea alege colaboratorii dintre cei mai buni studenţi, ajutaţi de faptul că prin intermediul stagiului de practică ajung să îi cunoască pe cei care îi vor accepta ca stagiari după promovarea examenului de intrare în profesia de avocat. De asemenea, la finalul facultăţii, absolvenţii îşi vor alege profesia ţinând cont şi de vocaţia profesională”, a precizat avocata la conferinţa de presă de prezentare a proiectului de ieri.De ce vor beneficia studenţii?„Programul va dura doi ani, câte două luni pentru fiecare student. Ei vor fi şi remuneraţi cu 430 de lei pe stagiu, în timp ce tutorele avocat va primi 1.000 de lei. Pe lângă aspectele financiare, cel mai important, proiectul le va oferi tinerilor şedinţe individuale de consiliere şi orientare profesională, iar la sfârşitul stagiului de practică îşi vor putea demonstra abilităţile în cadrul unor procese simulate care se vor finaliza cu o excursie la o organizaţie din domeniul avocaturii din străinătate”, a detaliat prof. univ. dr. Paul Vasilescu, directorul departamentului de practică. Primul proiect de practică dezvoltat de UBB în colaborare cu Baroul ClujProgramul este primul dedicat pregătirii practice a studenţilor din domeniul ştiinţelor juridice, implementat de Universitatea Babes-Bolyai, prin Facultatea de Drept, în parteneriat cu Baroul Cluj.„Până acum au fost proiecte mai mult informale”, a mărturisit Paul Vasilescu, decanul Facultăţii de Drept. „Acum şase ani am semnat un protocol cu Facultatea de Drept în care se prevedea că avem obligaţia de a primi studenţi în practică, însă niciun student nu a venit pe baza acestui protocol”, a explicat Stanca Gidro.