monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A murit de grija subordonaților cercetați de procurori

Şeful Serviciului pentru Evidenţa Persoanelor Sector 1, Adrian Toma, a decedat joi dimineaţă după ce a aflat că doi dintre subalternii săi sunt audiaţi de procurorii Parchetului General în cadrul unei anchete ce vizează nereguli în acordarea cetăţeniei române unor persoane din Republica Moldova.

Parchetul General a informat printr-un comunicat că Toma nu avea nicio calitate procesuală în anchetă, nu se afla între persoanele conduse sau care urmau să fie aduse la audieri şi nu au fost efectuate percheziţii la domiciliul lui.Procurorii au efectuat joi dimineaţa percheziţii domiciliare la 32 de adrese din Bucureşti şi împrejurimi - oraşele Chitila, Otopeni - şi din judeţul Teleorman, fiind ridicate diferite sume de bani în lei şi valută (mii de euro, documente de stare civilă).În anchetă sunt suspectaţi doi lucrători de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (instituţie în subordinea Ministerului Justiţiei), două persoane angajate pe bază de contract la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bucureşti - Biroul de evidenţă a persoanelor nr. 5 şi doi lucrători de la Serviciul de Stare Civilă Sector 1 (la transcriere de acte de stare civilă).Funcţionarii sunt acuzaţi că au primit mită pentru a elibera paşapoarte româneşti pentru cetăţeni din Republica Moldova.Până în prezent, opt persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore iar aproximativ 50 de persoane vor fi aduse la audieri.