monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vlădan e confuz încă. El ar fi întrebat de mai multe ori dacă soţia lui trăieşte

Autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, nu este deocamdată conştient de ceea ce a făcut, a declarat, marţi, avocatul care-l apără din oficiu, Eugenia Rădoi, aceasta precizând că a fost de mai multe ori întrebată de clientul ei dacă soţia lui trăieşte.

„M-a întrebat de mai multe ori dacă soţia lui trăieşte, nu realizează încă ce s-a întâmplat. Încă nu este conştient”, a declarat avocatul din oficiu al lui Vlădan, Eugenia Rădoi, după ce a participat la percheziţia din locuinţa bărbatului.Rădoi a declarat că la percheziţie au fost găsite 60 de cartuşe pentru pistolul Glock pe care bărbatul l-a folosit în atac, zece într-o cutie şi 50 într-o altă cutie.Limita legală de deţinere este de 50 de cartuşe, astfel că, având în vedere că Gheorghe Vlădan avea, pe lângă cele 60 de cartuşe găsite în locuinţa sa, şi cele 11 pe care le-a tras în timpul atacului, se pregifurează încălcări ale Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, potrivit unor surse judiciare.Gheorghe Vlădan se afla sub tratament psihiatric pentru o depresie severă la momentul la care a comis asasinatele, el fiind, din ianuarie şi până în februarie, chiar internat pentru problema psihiatrică, a declarat avocatul acestuia.„A fost internat cu o depresie severă, din ianuarie până la jumătatea lui februarie, la Ana Aslan. A avut nişte probleme grave, în 12 zile nu a dormit decât 20 de minute. Ieri (luni, n.r.), în ziua atacului, îşi luase medicamentele prescrise, se afla încă sub tratament”, a declarat avocatul Eugenia Rădoi.Întrebată dacă, în contextul afecţiunilor de ordin psihiatric, Vlădan a realizat că nu mai are dreptul să deţină arma, avocatul Rădoi a răspuns că bărbatul a dus arma „într-un loc, pentru a o preda”, însă lipsa banilor l-a făcut să meargă să o ia înapoi. Avocatul Eugenia Rădoi a precizat că nu ştie exact unde a încercat bărbatul să lase arma spre păstrare, precizând că, cel mai probabil, acesta ar aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).Anterior, surse judiciare declarau pentru Mediafax că Gheorghe Vlădan, şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu-Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor,s-a aflat în luna ianuarie în concediu medical, doctorul prescriindu-i antidepresive.Locuinţa lui Gheorghe Vlădan a fost percheziţionată marţi de anchetatori, în prezenţa acestuia.Cercetarea la locul unde au avut loc crimele s-a încheiat, Gheorghe Vlădan urmând să fie dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. La cercetare au participat procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.Agentul Gheorghe Vlădan a tras 11 cartuşe, dintre care trei în casiera coaforului şi unul în soţia sa, potrivit unor surse judicare.Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a precizat că agentul Gheorghe Vlădean a tras un glonţ în soţie, care i-a lezat inima şi un plămân, în timp ce casiera a fost împuşcată de trei ori, fiindu-i lezat unul dintre plămâni. Concluziile provizorii ale autopsiilor relevă faptul că cele două victime au decedat ca urmare a plăgilor produse prin împuşcare.Luni, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan a intrat înarmat în coaforul unde lucra soţia sa. El a împuşcat-o mortal pe aceasta şi pe casiera unităţii, rănind apoi alte şase persoane.Prima etapă a cercetărilor la faţa locului a fost finalizată în timpul nopţii de 5 spre 6 martie 2012, fiind ridicate atât sisteme de supraveghere video ce vor fi supuse unor verificări de specialitate, cât şi cartuşe ce urmează a fi expertizate balistic.De asemenea, marţi a avut loc o altă etapă a cercetării la faţa locului, care a vizat aspecte de ordin traseologic, respectiv traseul gloanţelor trase de Gheorghe Vlădan, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).Gheorghe Vlădan a fost audiat, fiind de acord şi dând o declaraţie olografă amplă. Acesta a fost reţinut în cursul nopţii de 5 spre 6 martie 2012, pentru 24 de ore, începând cu ora 1.30.În cauză va fi dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică, conform procedurii standard în astfel de cazuri, a precizat sursa citată. (Mediafax)