Actualitate
Burse pentru copiii săraci, finanţate de înotătorii Swimathon
Fundaţia Comunitară Cluj va acorda burse de 230 de lei pe lună pentru ca 10 copii din familii cu probleme să poată să meargă la liceu.
Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) lansează cea de-a treia ediţie a Programului de Burse, adresat elevilor care urmează să fie admişi în primul an de liceu, cu rezultate şcolare bune dar cu dificultăţi materiale în continuarea studiilor.În total, sunt disponibile 10 burse, în valoare de 230 de lei fiecare pe lună, acestea urmând să fie acordate în anul şcolar 2012-2013, potrivit unui comunicat al FCC.Bursele vor fi acoperite din Fondul de Burse al Fundaţiei, construit în 2010 cu sprijinul donatorului Fred C. Robey şi consolidat în urma ediţiilor 2010 şi 2011 ale concursului caritabil de înot Swimathon, o platformă de atragere de resurse pentru cauzele comunităţii clujene.„Pentru a produce o schimbare cu impact pe termen lung în viaţa acestor tineri, le urmărim îndeaproape evoluţia şcolară şi situaţia familială, încercând să ne asigurăm că vor absolvi cu succes liceul şi că pot privi, la rândul lor, în perspectivă, spre facultate şi o viitoare profesie sau carieră. Iar pentru cei care au nevoi suplimentare - şi acestea nu sunt puţine - atragem noi resurse prin mecanisme şi campanii precum cea susţinută de Swimathon, invitând şi alţi donatori şi finanţatori să vină în completarea fondului, fapt ce permite şi creşterea numărului de bursieri din această categorie. Alte tipuri de burse pe care le oferim sunt cele de merit, pentru elevii cu rezultate deosebite sau cu abilităţi speciale, respectiv bursele de studiu externe, pentru tinerii aflaţi la studii în străinătate”, a precizat în comunicat Mariana Sălăgean, manager de granturi în cadrul Fundației Comunitare Cluj.Criterii de selecţie Printre criteriile de selecţie se află media şcolară anuală a elevilor care aplică (minim 8,75), motivaţia lor şi venitul lunar pe membru de familie (maxim 500 lei). Aplicaţiile pot fi depuse până în data de 27 aprilie 2012, iar instrumentele de aplicare şi detalii suplimentare sunt disponibile pe www.fundatiacomunitaracluj.ro.Fundaţia Comunitară Cluj pune în legătură nevoile şi resursele Clujului, pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor. FCC stimulează implicarea şi iniţiativa companiilor cu interes local şi a clujenilor, pentru un oraş în care oamenilor să le facă plăcere să locuiască.În perioada 2008-2011, am acordat finanţări în valoare totală de 753.919 lei, din care 479.883 lei pentru 116 granturi, direcţionate spre proiecte dintr-o diversitate de domenii, respectiv 274.036 lei pentru 91 de burse, oferite elevilor şi studenţilor.