monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti: Cathedral Plaza - o construcţie protejată politic

Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti deplânge dispunerea neînceperii urmării penale (NUP) în cazul beneficiarului autorizaţiei pentru Millenium Building Development (Cathedral Plaza) şi a constructorului Bog' Art în plângerile penale formulate de Primăria Municipiului Bucureşti, ARCB, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de persoane fizice. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de pr. Ieronim Iacob, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, 'autointitulata 'Cathedral Plaza'' reprezintă 'o clădire protejată politic', în condiţiile în care, 'în ciuda declaraţiilor politice, corupţia din România devine mai puternică la toate nivelurile, iar atunci când sunt în joc zeci de milioane de euro sunt folosite toate subterfugiile murdare pentru muşamalizarea actelor ilegale'. 'Chiar dacă instanţele de judecată au constatat nelegalitatea autorizaţiei de construire, procurorii s-au străduit exclusiv să valideze numai depoziţiile conducerii firmelor implicate în realizarea clădirii. Ei au îndepărtat toate probele care acuză desfăşurarea lucrărilor ilegale, continuate în baza unei autorizaţii de construire expirată şi nelegală, astfel cum a stabilit irevocabil Curtea de Apel Suceava şi, prin urmare, săvârşirea infracţiunii', afirmă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, citat de Agerpres.