Actualitate
Conferinţe despre comunicare la Biblioteca Judeţeană
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează un program complex de conferinţe susţinute de specialişti în diverse domenii.
Conferinţele au rolul de a asigura egalitatea accesului la lectură şi la sursele documentare, de a permite independenţa intelectuală a fiecărui individ şi de a contribui la progresul societăţii, în acord cu misiunea bibliotecii publice. Astăzi, de la ora 13.00, va avea loc prima conferinţă din cadrul cursului interactiv „Este comunicarea inevitabilă?” susţinută de lectorul Violeta Firescu, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. A doua conferinţă va avea loc miercuri, 14 martie, de la ora 13.00. Conferinţa cu tema „Interpretarea textelor şi jocul semnificaţiilor” va fi susţinută de Vasile Cătălin Bobb, bursier postdoctoral al Academiei Române, Filiala Iaşi.