Actualitate
Spectacol de muzică, dans şi teatru la cinema Mărăşti
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” invită publicul clujean în data de 16 şi 17 martie, în sala de spectacole a Cinematografului Mărăşti la Festivalul Şcolii de Arte Cluj – „Pentru că e primăvară”.
În cadrul spectacolului de muzică vocal-instrumentală, dans şi teatru, se pot urmări reprezentanţii ale cursanţilor Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej şi Huedin. Aceştia vor prezenta în program atât momente solistice individuale cât şi de grup. Invitaţii acestui festival sunt cursanţii Şcolii de Arte Sălaj, instituţie care funcţionează în cadrul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj. De asemenea, în holul expoziţional de la Cinema Mărăşti se poate viziona expoziţia de artă plastică a Şcolii de Artă Sălaj.