monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 300 de sortimente de vin sunt prezentate la Festivalul Provino

Primul Festival de vin, artă şi gastronomie din Transilvania, Provino, care se desfăşoară la Grand Hotel Napoca, până duminică, prezintă publicului peste 300 de sortimente de vin din România, Spania, Austria şi Franţa.

În regalul de la Cluj-Napoca al vinului sunt sărbătoriţi, în cadrul celor zece sesiuni de degustări colective, la care sunt aşteptate peste 300 de persoane, producători de renume, precum Jidvei, care se mândreşte cu mărcile Clasic Fetească Regală-sec, Premiat Sauvignon Blanc-demisec şi Grigorescu Gewurztraminer-demisec, ori Cramele Recaş, care au venit cu Cocoşul dintre Vii Muscat şi Cocoşul dintre Vii Pinot Noir.Degustările de la Provino se desfăşoară în sesiuni de 60 de minute, conduse de somelieri şi degustători autorizaţi, membri ai Organizaţiei Somelierilor din România, în frunte cu preşedintele ei, Marian Timofti, şi ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România. Clujenii pot descoperi vinul preferat din opt până la zece tipuri de vin prezentate într-o sesiune de degustare.La serile HoReCa şi Art, Wine & Gastronomy, vedetele sunt vinurile Castel Starmina şi Sauvignon Blanc 2011 produse de Vinarte, dar şi Aligote, Fetească Regală şi Cuvee Vişan, aparţinând producătorului Gramma, precum şi Feteasca Neagră 2009, Tămâioasă 2011 şi Fetească Albă 2011, care sunt creaţii ale specialiştilor de la Nomibo.La festival, sunt prezentate şi vinuri din Spania - Crama Borha, Austria - Vital Activ şi Franţa - Vin de Vie.În prima seară a evenimentului, bucătarii de la Grand Hotel Napoca s-au întrecut în demonstraţii gastronomice. Până duminică, vor găti pentru clujeni bucătari de la Good Food, Restaurantul Tokio - specializat în celebrul sushi, de la Şcoala Bella Italia, precum şi maestrul bucătar Dan Boerescu.Sâmbătă, publicul interesat de arta degustării poate participa la „Şcoala Vinului”, unde profesioniştii le vor arăta care sunt criteriile de apreciere a unui vin bun, se vor face degustări, iar la finalul acestui program educativ se vor acorda diplome ce atestă participarea la cursul festivalului.Preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România, Marian Timofti, a afirmat, pentru AGERPRES, că proverbul latin „In vino veritas/În vin este adevărul” - care face referire la faptul că o persoană care a consumat mai mult vin decât se obişnuieşte poate dezvălui cu uşurinţă lucruri pe care nu le-ar fi spus înainte de a se desfăta cu licoarea zeului Bachus - este inversat la Festivalul de la Cluj-Napoca în 'In vero vinitas/În adevăr este vinul', care este, de altfel, şi titlul unui volum publicat de Umberto Lucio Amore, ce prezintă o istorie a vinului, vorbeşte despre îngrijirea viţei de vie, enumeră calităţile pe care trebuie să le aibă această licoare şi îl învaţă pe cititor să deguste vinul.La Festivalul Provino îşi prezintă produsele tradiţionale şi o cunoscută societate familială din Dej. Doamna Angela Handabuţ de la standul cu aceste produse spune că atât cârnaţii de casă, costiţa, cotletul, căruia i se spune şi „carne lungă”, ori muşchiuleţul numit şi „peştişor” sunt ţinute întâi în saramură şi apoi „afumate zdravăn cu fum tare”.„Se consumă numai cu un vin de soi, expresiv”, precizează Angela Handabuţ.