monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Circuite de vizitare, organizate în premieră la Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor se va desfăşura în acest an pe 19 mai, iar în premieră în judeţul Cluj publicul va fi invitat să efectueze circuite de vizitare a instituţiilor de profil din Dej, Turda şi Ciucea, pentru deplasări fiind asigurate mijloace de transport de către autorităţile locale.

Proiectul Noaptea Muzeelor va beneficia de o finanţare asigurată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, secţiunea activităţi muzeale, şi prevede tipărirea şi distribuirea de hărţi cu muzeele din judeţul Cluj, programul fiecăruia dintre ele, promovarea evenimentului prin afişe de impact, derularea unei campanii de presă şi implicarea unor parteneri şi sponsori care să contribuie la atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori. Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, fiind celebrată de peste 3.000 de muzee din Europa.