monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Majorarea salarială de 15%, o păcăleală?

Angajaţii din spitalele clujene au aflat, în momentul în care au primit fluturaşii de salarii, că mult aşteptata majorare a salariilor cu 15% este de fapt doar de 12-13% pentru cei mai mulţi dintre ei. Cadrele medicale sunt nemulţumite că salariile nu au crescut cu 15%, aşa cum li s-a promis, iar sindicaliştii urmează să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a pune la cale un plan prin care să se rezolve această situaţie. Medicii, asistentele şi infirmierele au aşteptat degeaba majorarea salarială cu 15% promisă de Guvern, prin care se urmăreşte revenirea treptată la salariile din iunie 2010. Iar asta deoarece salariile lor au crescut cu 12-13%, în unele cazuri cu 14,5%. Conducerea SANITAS Cluj spune că s-a ajuns la această situaţie din cauză că a scăzut salariul de încadrare, iar majorarea s-a făcut raportat la acest salariu şi nu la întreg venitul care include şi sporurile.

Maria Bizo, vicepreşedintele SANITAS Cluj, afirmă că toţi angajaţii din spitale, începând cu medicii şi terminând cu infirmierele, sunt revoltaţi de acest lucru şi nu înţeleg de ce le-a scăzut salariul de bază. Ei au început să adune la sediul sindicatului fluturaşii de salarii ca dovadă că salariile nu au crescut cu cât li s-a promis.

Sindicatele nu vor sta cu mâinile în sân

Liderii SANITAS Cluj spun că săptămâna viitoare se vor întâlni toţi reprezentanţii de sindicat din ţară şi urmează să stabilească ce vor face pentru remedierea situaţiei.

Situaţia din Cluj nu este unică, aceleaşi probleme fiind semnalate în toată ţara. Preşedintele sindicatului Federaţia Solidaritatea Sanitară, Viorel Rotilă, susţine că în majoritatea cazurilor creşterea salariilor a fost de doar 11,25% raportat la salariul din iunie 2010, rămânând astfel cu un salariu mai mic cu 13,75% faţă de iunie 2010.

Cei din Solidaritatea Sanitară au anunţat deja că vor iniţia acţiuni în instanţă împotriva reducerii veniturilor de care sunt afectaţi salariaţii şi în 2011 şi vor demara procedurile pentru a participa la acţiuni de protest în perioada următoare.

Se preconizează salarii şi mai mici în sănătate

Potrivit liderului Federaţiei Solidaritatea Sanitară, în sectorul sanitar salariile riscă să fie reduse şi mai mult odată cu plafonarea cheltuielilor salariale la 75% din valoarea contractelor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condițiile în care valoarea acestor contracte este stabilită de la „centru”, deseori în mod arbitrar.

Mai mult, potrivit unui proiect de lege privind acordarea sporurilor salariale pentru angajaţii din sănătate, acestea vor scădea. Astfel, cei care aveau spor de 100% vor avea doar 85%, iar cei care beneficiau de sporuri de 75% vor avea numai 70% odată cu intrarea în vigoare a noii legi.