monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viaţa lui Andrei depinde de încă 5.000 de euro

Andrei Oneţiu, băiatul de 12 ani din satul Giurgiuţ, judeţul Alba care suferă de anemie aplastică idiopatică, formă foarte severă mai are nevoie de doar 5000 de euro pentru operaţia de transplant de măduvă care îi va salva viaţa.

Consătenii lui Andrei, rudele acestuia, dar şi clujenii care au fost impresionaţi de povestea băiatului prezentantă de monitorulcj.ro luna trecută au reuşit să adune până acum 15.000 de euro.Andrei Oneţiu a fost diagnosticat cu anemie aplastică idiopatică, formă foarte severă în urmă cu doi ani şi de atunci viaţa lui s-a derulat mai mult prin spitalele din Cluj şi Timişoara (VEZI AICI!). După multe investigaţii şi tratamente care nu au dat rezultatul aşteptat, vestea cea mare a venit de la medicii Spitalului de Copii Louis Turcanu din Timişoara care îl pot salva printr-o operaţie de transplant de măduvă. A fost găsit chiar şi donatorul potrivit, tocmai în Germania şi a fost stabilită şi data operaţiei: 19 aprilie. Însă, această dată ar putea fi amânată din cauză că medicii au descoperit că Andrei are transaminazele mărite. „S-ar putea să ne amâne operaţia de transplant din cauză că are transaminazele mărite şi e suspect de hepatită. Mâine (astăzi – n.red.) o să ne spună exact medicul dacă se amână operaţia şi pentru ce dată”, spune Marinela Oneţiu, mama lui Andrei.

 

Două hopuri: transaminazele mărite şi 5.000 de euro

De două luni, băiatul este internat la Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timişoara unde aşteaptă operaţia care îi va salva viaţa, dar până când nu se va rezolva această complicaţie, medicii nu pot să facă operaţia de transplant. Andrei nu se confruntă doar cu această complicaţie care ar putea să îi cauzeze hepatită ci şi cu problema financiară. Mai e nevoie de încă 5.000 de euro. „Medicii de aici ne-au spus că ne trebuie între 15.000 şi 20.000 de euro şi să avem pregătiţi banii aştia. 15.000 am reuşit să adunăm, dar ne mai trebuie 5.000. Nici nu mai ştiu ce să facem dacă ne-au spus că s-ar putea amâna operaţia. Pur şi simplu nu mai pot”, povesteşte cu lacrimi în glas mama lui Andrei.

Rudele, consătenii şi clujenii l-au ajutat pe Andrei

Povestea lui Andrei i-a impresionat pe toţi consătenii lui care au adunat sume importante de bani pentru băiat. Marinela Oneţiu afirmă că rudele le-au fost de mare ajutor şi au donat mulţi bani pentru Andrei. De asemenea, părinţii au vândut cam tot ce s-a putut: pădurea, animalele, etc. Nici clujenii nu au rămas indiferenţi la drama pe care o trăieşte Andrei şi au donat bani pentru a-i veni în ajutor.