Actualitate
Angela Gheorghiu cântă în premieră pe scena Teatrului Colon din Buenos Aires
Angela Gheorghiu va cânta pentru prima dată pe scena Teatrului Colon din Buenos Aires, într-un concert special, alături de soţul ei, Roberto Alagna.
Cei doi vor fi acompaniaţi de Orchestra Estable del Teatro Colon, dirijor fiind Ramon Tebar. Evenimentul este sold out.
Alături de Teatrul Bolshoi, Teatrul Colon este una din bijuteriile arhitecturale ale lumii, beneficiind de prezenţa celor mai mari interpreţi de operă de-a lungul timpului atât în spectacole de operă cât şi în recitaluri extraordinare.
Teatrul Colon este cunoscut în special datorită Mariei Callas care a cântat aici mai ales în prima parte a carierei sale. Sala are o capacitate de 3487 de locuri şi este considerată una din primele cinci cele mai bune săli de concert din lume, cu „o acustică perfectă”, conform spuselor tenorului Luciano Pavarotti. După o perioadă de cinci ani în care au avut loc lucrări de renovare, ce au costat peste 100 de milioane de dolari, teatrul s-a redeschis pe 24 mai 2010. La renovare au participat peste 1.500 de muncitori şi 130 de arhitecţi şi ingineri.
Aceasta este prima apariţie oficială după o perioadă lungă de timp a cuplului format din soprana Angela Gheorghiu şi tenorul Roberto Alagna, ce marchează revenirea lor împreună pe scenă. Următoarea apariţie a celor doi va avea loc la Covent Garden, în opera „La Boheme” de Giacomo Puccini, într-o serie de două spectacole aniversare, ce marchează 20 de ani de la debutul sopranei pe această scenă, în acelaşi rol.
Programul spectacolului de la Buenos Aires cuprinde arii din „Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea, dar şi din „Tosca” de Giacomo Puccini şi „La Wally” de Alfredo Catalani.
Următoarele apariţii ale sopranei Angela Gheorghiu includ recitaluri în Oman (cu Filarmonica „George Enescu”) şi Paris, avându-l ca invitat pe tenorul român Ştefan Pop, câştigător al concursului internaţional Operalia (fondat de Placido Domingo), dar şi reprezentaţii cu opera „La Boheme”, de Puccini, la Opera Regală Covent Garden, Opera din Munchen şi Teatrul alla Scala din Milano.
Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică.