Actualitate
Bolnave la stat, sănătoase la privat
Clujul a atras în ultimul an investiţii de zeci de milioane de euro în spitale și clinici.
Un spital de stat închis, două clinici private deschise
Anul trecut, în judeţul Cluj, a fost închis spitalul din Mociu, intenţia Ministerului Sănătăţii fiind aceea de a-l transforma în azil de bătrâni. Însă, la un an de la închidere, spitalul se află în paragină, cu lacătul pe uşă.Dacă sistemul public de sănătate a rămas fără un spital, în domeniul privat au fost deschise anul trecut două clinici în care s-au investit sume importante. Prima este Centrul Medical Transilvania, deschis în cartierul Zorilor, o investiție daneză care se ridică la 3 milioane de euro. Centrul oferă pacienţilor servicii de imagistică medicală modernă, de înaltă performanţă, ecografie, mamografie, CT, RMN, dar şi recoltarea de analize de laborator.O a doua clinică deschisă anul trecut în Cluj-Napoca aparţine Reţelei Private de Sănătate Regina Maria şi este vorba despre un centru de recuperare, oftalmologie şi neurologie care însumează şapte cabinete medicale. Valoarea investiţiei a fost de 300.000 de euro şi a adus 14 noi specialităţi medicale pentru pacienţi.
Spital universitar de 50 milioane de euro, din toamnă
Din toamna acestui an, Clujul va avea primul spital universitar privat din judeţ. Investiţia aparţine proprietarilor Spitalului Pelican din Oradea, iar spitalul cu acelaşi nume din Cluj-Napoca va funcţiona pe Calea Turzii. Va avea o suprafaţă de 23.000 de mp, o capacitate totală de 330 de paturi şi va oferi 500 de locuri de muncă.Investiţia, în valoare de 50 milioane de euro, a fost anunţată anul trecut, termenul iniţial de finalizare a fost mai 2012, însă a fost amânat pentru toamna acestui an.„Lucrările sunt în grafic. Ne-am gândit să îl inaugurăm la începerea anului universitar, dar vom vedea dacă reuşim să ne încadrăm în grafic”, a declarat doctorul Ovidiu Cacuci, managerul Spitalului Pelican din Oradea.Potrivit anunţului de anul trecut, spitalul va avea 10 săli de operaţie multifuncţionale, dotate cu cele mai noi tehnologii chirurgicale existente pe piaţă, două săli de naştere naturală, o sală de naştere cu bazin cu apă, două săli cezariene, centru de imagistică dotat cu aparatură de ultimă generaţie, centru de radioterapie ultramodern, laborator de analize şi laborator anatomo-patologic, peste 90 de rezerve cu unul sau două paturi.
Clujul va avea pe viitor şi spital oftalmologic privat
Spitalul Pelican nu este singurul spital privat care se va deschide în Cluj-Napoca. Astfel, proprietarii Europe Eye Hospital, cel mai mare spital privat de oftalmologie din România și din Europa de Sud-Est care funcţionează acum doar în Bucureşti, au în plan să se extindă şi să deschidă spitale şi în alte judeţe din ţară, printre care şi Cluj.Alexandra Patache, director de marketing la Europe Eye Hospital a declarat că pe viitor se vor deschide spitale în mai multe judeţe din ţară, printre care se numără Cluj şi Constanţa.Spitalul oftalmologic privat din Bucureşti s-a deschis anul trecut, are o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi este o investiție de 20 de milioane de dolari.Pe lângă spitalul oftalmologic, Cluj-Napoca va avea şi o maternitate privată, Centrul Medical Life care va fi deschis de Fundaţia Clinica Pro Vita. Doctorul David Ille, directorul fundaţiei a declarat că investiţia va fi de 8 milioane de dolari, iar în acest moment se află în faza de atragere de fonduri pentru proiect.