monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parada Ştrumfilor, cea mai albastră paradă din România, are loc la Cluj

Sâmbătă, 26 mai, ora 12:00 copiii clujeni sunt invitaţi pe platoul Sălii Sporturilor pentru a participa la Parada Ştrumfilor.

Evenimentul este organizat în cinstea oraşului belgian Namur, invitat oficial al celei de a doua ediţii a Zilelor municipiului Cluj-Napoca, de către Primăria Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, şi echipa de voluntari „Step Up” a Facultăţii de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării. Reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei au precizat că pentru a participa la paradă, copiii interesaţi trebuie să se costumeze în ştrumfi, fie cu costume de carnaval, fie cu costumaţii create chiar de ei, urmând ca cele mai originale costume să fie premiate. Programul paradei este următorul: ora 12.00 – întâlnire pe platoul Sălii Sporturilor, ora 12.20 – începerea paradei pe Promenada Oraşelor Înfrâţite de pe malul Someşului, ora 12.30 – oprire la monumentul oferit de Namur – oraş înfrăţit cu Cluj-Napoca şi întâlnire cu delegaţia oficială a acestuia, ora 13.00 – concurs de ştrumfo-desene pe asfalt în Parcul Rozelor şi decernarea premiilor pentru „cei mai cei” ştrumfi clujeni şi a diplomelor de ştrumf pentru toţi copiii participanţi. Evenimentul este organizat cu sprijinul voluntarilor din echipa „Step Up” a Facultăţii de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării, în cadrul campaniei publice realizate de aceasta pentru proiectul „Pentru strumfi sănătoşi”. G.D.