Actualitate
Concurs de informatică organizat de Liceul Teoretic „Avram Iancu”
Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, organizează Concursul „IT Innovation – Solutions of tomorrow”, vineri, 25 mai 2012. Concursul interjudeţean este la a patra ediuţie, fiind cuprins în Calendarul Activităţilor educative Interjudeţene şi Regionale, avizat de MECST.
Scopul concursului este acela de a stimula creativitatea elevilor, de a valorifica cunoştinţele dobândite la clasă, de a promova performanţa în domeniul informaticii. Concursul este structurat pe două secţiuni, Pagini web şi Soft, fiind înscrise în total 30 de proiecte. La ambele secţiuni participă elevi din clasele 9-12 care au realizat proiecte, indiferent de filiera, profilul sau specializarea la care studiază. Proiectele sunt realizate de unul sau doi elevi, în orice mediu de programare. Cei 35 de participanţi sunt elevi la licee din Cluj-Napoca, Dej, Alba-Iulia şi Blaj. Partener în cadrul proiectului este UBB Cluj-Napoca, preşedintele juriului fiind Lector dr. Radu Lupşa de la Facultatea de Matematică şi Informatică, absolvent al liceului nostru, medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională din Argentina în anul 1993. Membrii juriului şi o parte dintre sponsori sunt absolvenţi ai liceului, premiaţi cu ani în urmă la concursuri similare. Sponsorii principali sunt SC TSE Development SRL, Editura Albastră şi Smart Tech 2000. Premiile constau în bani şi obiecte: tablete şi cărţi de specialitate.