monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj: 257.000 de ţigări şi 15 tone de legume confiscate de poliţişti

Poliţiştii clujeni cercetează cinci persoane pentru fraude economice depistate în această lună, în cadrul acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Gina Pop, a declarat, luni, într-un comunicat de presă, că, în cadrul acţiunilor lor, poliţiştii clujeni au depistat şi confiscat de la începutul lunii februarie 256.880 de ţigări, 14.850 de kilograme de cereale şi legume-fructe, precum şi 411 litri de alcool. Prejudiciul estimat se ridică la peste 166.000 de lei, conform Agerpres.