Actualitate
Doctor Mihaela Bilic: „Am ajuns să trăim o paranoia din punct de vedere alimentar”
În vizita sa la Cluj-Napoca, specialista a adus argumente pentru distrugerea unor mituri referitoare la nutriţie.
Clujenii au beneficiat, la sfârşitul săptămânii trecute, de sfaturile medicului, supranumit nutriţionistul vedetelor, Mihaela Bilic, prezentă la Cluj-Napoca, la hipermarket-ul cora, în cadrul evenimentului intitulat „Sărbătoarea Pâinii”.
Potrivit specialistei în nutriţie noul trend de excludere a pâinii din alimentaţia zilnică este o mare greşeală. „Nu putem şi nu trebuie să concepem viaţa de zi cu zi fără o bucată de pâine, pentru că organismul nostru funcţioneză pe bază de glucoză iar pâinea este cea mai banală şi mai accesibilă sursă de glucide. Şi creierul şi muşchii consumă exclusiv glucoză, prin urmare, în alimentaţia noastră zilnică trebuie să existe produse care conţin glucide (carbohidraţi): pâine, cereale, mălai, paste făinoase, orez, cartofi, fasole, mazăre. Amidonul din aceste alimente este format din lanţuri lungi de glucoză care se absorb lent în sânge şi furnizează organismului “combustibilul” de care are nevoie timp de 2-3 ore după masă”, explică Mihaela Bilic.
Punerea kilogramelor în plus pe seama consumului de pâine este o altă idee nefondată din puctul de vedere al doctorului nutriţionist. „Nu pâinea în sine îngraşă, ci cantitatea în care o consumăm. Cu un aport mediu de 230 cal/ 100 gr., nu putem spune că pâinea e vinovată de kilogramele în plus atât timp cât mezelurile conţin in medie 350 cal/ 100 gr., iar caşcavalul 380 cal/ 100gr. O banală felie de pâine are 80 cal, ceea ce, raportat la o raţie calorică obişnuită de 2000 cal/zi, nu reprezintă un pericol”, atrage atenţia specialista.
Nu mezelurilor sau caşcavalului fără pâine!
Dietele alimentare disociate, care susţin eliminarea anumitor produse din alimentaţie provoacă îmbolnăvirea celor care aleg să le urmeze, adaugă nutriţionista vedetelor. „Este sănătos să mâncăm din toate. Pâinea este «garnitura» banală pentru proteine şi lipide, adică pentru carne, brânză, ouă, unt. Orice mâncare este mai gustoasă cu pâine şi acest lucru are o justificare ştiinţifică solidă. Nu există în natură un aliment complet, de aceea trebuie să asociem produsele între ele pentru a obţine o masă echilibrată. Carnea, peştele, brânza, ouăle, untul, nu conţin glucide, prin urmare se combină armonios cu pâine, orez, paste, mamaligă sau cartofi”, spune ea.
Pe de altă parte, alimentele care conţin glucide, respectiv orezul, mămăliga sau cartofii nu trebuie consumate cu pâine, completează Bilic.
„E-urile nu sunt periculoase pentru sănătate”
Potrivit medicului nutriţionist, nici prejudecăţile referitoare la E-uri nu sunt fondate. „E-urile sunt substanţe aprobate de Uniunea Europeană, de acolo şi numele. Nu sunt periculoase pentru sănătate pentru că se găsesc în cantităţi infime în alimente. Acestea nu fac altceva decât să ajute la conservarea mâncării, astfel încât să reziste mai multe zile, tot în beneficiul consumatorului. Autorităţile împiedică punerea pe piaţă a produselor care să depăşească limitele acceptate. Să nu trăim într-o teorie a conspiraţiei! Am ajuns să trăim o paranoia din punct de vedere alimentar!”, atrage atenţia specialista.
Clujenii au putut degusta la Sărbătoare peste 100 de tipuri de pâine
Brutarii cora Cluj-Napoca au copt pentru Sărbătoarea locală a pâinii, derulată între 28 mai şi 3 iunie, 100 de tipuri de pâine, de la simpla franzelă până la pâini speciale din făini şi ingrediente deosebite, cum ar fi pâinea cu bere, cu secară, seminţe de floarea soarelui sau fulgi de cartofi, urmând ca în funcţie de preferinţele şi cerinţele clienţilor aceste sortimente, dar şi cele propuse de cumpărători să fie incluse în oferta zilnică a magazinului.
Doar în cadrul hipermarket-ului din Cluj-Napoca se vând aproximativ 3,5 tone de pâine, adică 5.400 de pâini în fiecare săptămână, înregistrându-se peste 660.000 de lei cifră de afaceri pe acest segment în cinci luni.