monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zeci de mii de britanici vor fi ucişi de alcool

Zeci de mii de britanici ar putea muri în următorii 20 de ani din cauza excesului de alcool dacă guvernul nu va întări controlul asupra consumului acestuia, atenţionează experţii. În anii '80, rata deceselor în urma bolilor de ficat, cauzate în principal de consumul de alcool, a fost de aproximativ 4,9 morţi la 100.000 de persoane în Marea Britanie, similară cu cea din ţări precum Australia, Franţa, Norvegia sau Suedia. Însă, dacă din 1986 încoace în aceste din urmă ţări numărul persoanelor care au murit de boli de ficat fie a scăzut, fie s-a stabilizat, rata deceselor din Marea Britanie cauzate de astfel de afecţiuni a crescut de peste două ori până în 2008, ajungând la 11,4 decese la 100.000 de locuitori, confom cifrelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Chiar dacă guvernul va lua măsuri de reducere a consumului de alcool, studiul prevede că vor fi în continuare 2.500 de morţi din această cauză în fiecare an până în 2019.