„Cinema-ul meu e o declarație de dragoste făcută vieții și contradicțiilor din ea”

 

Regizorul francez a vorbit despre cel mai cunoscut film al său, „Un bărbat și o femeie”, care l-a propulsat printre cele mai influente nume ale cinematografiei europene, fiind distins cu Palme d’Or şi cu două Oscaruri, în 1966.

“Pentru mine acest film este ca și tatăl meu și mama mea și-l iubesc tot mai mult o dată cu trecerea timpului. Am încercat în acest film să eliberez actorii și camera de filmat și mă bucur foarte tare când văd că tot mai mulți regizori folosesc acest procedeu, iar pentru mine acest lucru reprezintă o recunoaștere”, a spus regizorul.

„Dragostea e drogul cel mai greu de găsit și cel mai scump”

Cineastul a vorbit apoi despre dragoste, tema pe care o abordează cel mai des în filmele sale. „Dragostea e drogul cel mai greu de găsit și cel mai scump, și are și efecte colaterale absolut incredibile, și cred că de aceea este genul cel mai des întâlnit în cinema. Există patru mari subiecte: dragostea, munca, familia și prietenia, și toate filmele mele au vorbit despre asta. Viața este o mare călătorie în singurătate și s-au inventat mii de jocuri pentru a sparge  singurătatea, dar dintre toate, dragostea are cel mai mult succes. Povestea de dragoste este de fapt  istoria lumii. Dragostea e un film de groază, de comedie, un film măreț care reunește toate genurile. Cinema-ul meu e o declarație de dragoste făcută vieții și contradicțiilor din ea”, a spus regizorul francez. El a mai adăugat că pentru el inima spectatorului e mult mai importantă decît inteligența.

„Fac film pentru a vorbi inimii mai mult decât inteligenței spectatorului. Prin filmele mele încerc să fac inimile lor să bată mai mult decât să le vibreze inteligența și asta deoarece există o latură infantilă, pură în inima oamenilor și cred că de aici vine și succesul la critică”.

Despre România, regizorul francez a spus că are doar cuvinte de laudă. “Am venit în România pentru filmările la “Ces Amours La” , unde aveam un buget  destul de limitat și deși am venit cu oarecare rețineri, când am ajuns aici am descoperit niște tehnicieni și cineaști profesioniști, niște oameni minunați, și m-am îndrăgostit de această țară. Probabil de aceea sunt din nou azi aici”, a spus el.

„Cred că marile filme vor veni în curând”

Cineastul a vorbit apoi despre viitorul cinematografiei și schimbările prin care trece ea. „Cinematografică este într-o evoluție permanentă, iar cineaștii se adaptează. Acum 50 de ani problema mea era tehnica, care era greoaie și era dificil să captezi emoția actorului. Astăzi suntem cu toții cineaști, suntem 7 miliarde de oameni pe pământ care filmează. Cinematografia a devenit o artă populară și din ce în ce mai mulți oameni fac filme. Cu timpul cinematografia devine tot mai complexă, iar standardele devin mai înalte. Cinematografia va fi nevoită să filmeze povești în care actorii nu se vor mai mulțumi „să se prefacă” și se va încerca filmarea vieții adevărate. Toti cineaștii sunt obligați să meargă în această direcție, sunt obligați să aibă lucruri importante de spus. Cred că marile filme vor veni în curând”. Regizorul a mai spus că a fost extrem de impresionat de ultimul film a lui Cristian Mungiu, „După Dealuri”. „Acest cinema care se naște acum este extrem de intersant. Am văzut la Cannes ultimul film al lui Mungiu și am toată admirația pentru el. Ultimele 20 de minute din film sunt de-a dreptul răvășitoare. Uiți că ești într-o sală de cinema. Și filmul care a câștigat Palme D`or merge tot în acestă direcție, nu mai sunt actori, sunt oameni în viață. Azi trecem printr-o nouă etapă iar actorii redevin ființe umane. Cred că suntem la o cotitură, care va mai dura vreo 5-6 ani, dar următorii 10 ani vor fi cruciali pentru istoria cinematografiei”, a spus Lelouch.

„Camera e actorul principal”

Renumitul cineast a povestit apoi despre cum și-a început cariera, filmând în Uniunea Sovietică, în 1957. „Pe atunci nu aveai cum să intri în URSS, așa că m-am înscris în partidul comunist și am fost într-o excursie organizată de comuniști. Am luat o cameră cu mine pe care am desfăcut-o bucăți și am remontat-o după ce am ajuns acolo. Pe acolo umblam cu aparatul legat la gât si acoperit cu un pardesiu. Pe vremea aceea aparatele de filmat erau foarte grele și umblam mai mult cocoșat, și pe lângă aceasta, din două în două minute aparatul trebuia reîncărcat, iar pentru a ascunde zgomotul, trebuia să tușesc. A fost o nebunie din partea mea, aveam 19 ani pe-atunci, dacă mă prindeau ar fi fost foarte grav. Dar așa a ieșit primul meu film, intitulat „Când se ridică cortina” și a avut succes deoarece au fost primele imagini filmate în Rusia care au ajuns în Franța și în lume. Am primit bani pentru acest film, cu care am continuat să fac filme”, a spus el, explicând motivul pentru care a ales să facă regie de film. „La început îmi doream să fiu cameraman, să fac știri, dar tot cu ocazia excursiei la Moscova, la studiorile “MosFilm” l-am văzut pe Mikhail Kalatozov care turna filmul „Zboară cocorii”. Atunci mi-am dat seama că asta e meseria pe care vreau să o fac. Am realizat ce treabă extraordinară face aparatul de filmat și că de fapt camera e actorul principal. Este în toate planurile, cadrele, este un actor invizibil, dar cel mai important”, a explicat cineastul.

„Nu îmi place să fiu un dirijor de actori”

Despre lucrul cu actorii, regizorul consideră că trebuie să profiți la maxim de sinceritatea lor. „Viața e ca o prognoză meteo. Avem zile cu bună dipoziție și zile cu proastă dispoziție, iar în cazul actorilor asta contează foarte mult. Cand lucrez cu actorii acord o foarte mare importanță stării lor reale, deoarece atunci când vin la filmări, vin de-acasa cu «valiza lor» de bună sau proastă dispoziție, iar eu mă folosesc de acest lucru pentru că nimic nu e mai fotogenic decât dispoziția lor. Mă adaptez mereu după starea lor. Furia trebuie folosită, la fel ca și buna dispoziție. Nu îmi place să fiu un dirijor de actori, îmi place să-i las pe ei să se defășoare, să le amplific dispoziția. Desigur că pentru a putea face asta am spionii mei,  machiorii și coafezii care îmi spun fiecare în ce stare e și care sunt de fapt marii regizori”, a explicat Lelouch.

„Succesul meu îl datorez filmelor care au ieșit prost”

Cineastul francez a mai vorbit și despre critica de film pe care o consideră dăunătoare pentru spectatori. „Prefer să nu știu nimic despre un film înainte să-l văd deoarece critica e o armă cu două tăișuri, poți să ajungi să fii dezamăgit de un film foarte lăudat și invers. Prefer un succes de public decât un succes de critică, desigur dacă există amândouă este extraordinar. Am trecut cu cele 45 de filme ale mele prin toate situațiile. Un film e ca o poveste de dragoste, iar dacă nu există public e ca o întâlnire la care unul dintre parteneri nu apare. Succesul de public este ceva magic, iar să fii în sincronicitatate cu cât mai mulți oameni înseamnă că ai vorbit despre un lucru real. Criticul cel mai important al oricărui film este timpul care trece, care nu se înseală niciodată. Din cele 45 de filme pe care le-am făcut jumătate au avut mare succes, cealaltă jumătate au avut probleme. Dar asta nu m-a descurajat și am observat că cele mai bune filme le-am făcut după un eșec și mi-am dat seama ca asta este cea mai bună școală de cinema. Succesul meu îl datorez filmelor care au ieșit prost și sunt convins că eșecul este un lucru pozitiv. Un regizor este total responsabil de filmul său și numai greșind reușești să faci progrese. Cinematografia este o artă extraordinară și sunt trist că mă apropiu de linia de sosire și n-o să apuc să fac toate filmele pe care vreau să le fac”, a conchis cineastul.