monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Secţie de poliţie locală în Someşeni

După deschiderea secţiilor de poliţie locală din cartierele Mărăşti, Gheorgheni, Grigorescu şi Zorilor, Primăria a deschis ieri, oficial şi secţia de poliţie locală din Someşeni.

Secţia de poliţie locală nr. 7 din Someşeni funcţionează într-un imobil situat pe strada Traian Vuia nr. 41, în aceeaşi clădire în care se află şi primăria de cartier din Someşeni, spaţiul destinat poliţiei locale fiind format din două încăperi. Lucrările au presupus reparaţii interioare la elementele de construcţii şi instalaţii de încălzire. „Astfel, s-a realizat desfacerea tencuielilor interioare şi placarea pereţilor cu rigips, modificarea şi extinderea copertinei exterioare, pardoseli parchet laminat montat pe folie, zugrăveli lavabile interioare antimucegai, înlocuire calorifere. Valoarea lucrărilor de reparaţii la elementele de construcţii se ridică la suma de 12.203 lei, inclusiv TVA, iar pentru cele aferente instalaţiei de încălzire  la suma de 2.236 lei, inclusiv TVA, acestea fiind efectuate de către  SC Andoconstruct  SRL“, precizează reprezentanţii municipalităţii.Potrivit acestora, primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat anul trecut un proiect privind amenajarea de secţii de Poliţie locală pentru locuitorii din cartiere, primul proiect de acest gen „în încercarea de a descentraliza Poliţia locală şi de a o aduce mai aproape de cetăţean şi de problemele cu care se confruntă, Primăria având un plan de extindere a unor astfel de secţii în toate cartierele oraşului“.