monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Măsuri împotriva etnobotanicelor

Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii autorităţilor implicate în realizarea planului de măsuri în scopul combaterii comercializării şi consumului de etnobotanice. „Am decis ca împreună cu lucrătorii Agenţiei Naţionale Antidrog, Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, să avem pregătit un plan de măsuri concrete, pe care să îl aplicăm atunci când situaţia o va cere. La nivelul judeţului, magazinele de vise sunt închise, dar, în opinia mea, fenomenul este alarmant chiar dacă s-ar confirma numai două persoane victime ale consumului acestor substanţe”, a declarat Stamatian.

Prefectul s-a arătat îngrijorat de faptul că 49 de tineri sub 18 ani au ajuns la spital după ce au consumat etnobotanice. „Este îngrijorător faptul că din totalul de 137 de persoane internate în urma consumului de etnobotanice în Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii, 49 au fost tineri sub 18 ani”, a subliniat Stamatian. El a mai precizat că acţiunile de control vor fi extinse la nivelul întregului judeţ.

Potrivit informaţiilor transmise de Direcţia de Sănătate Publică, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj s-au semnalat anul trecut 81 de cazuri de persoane internate în urma consumului de etnobotanice, dintre care două sub 18 ani, iar la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copiii au fost înregistrate 52 de astfel de cazuri, dintre care 45 au fost tineri sub 18 ani. De asemenea, pe parcursul anului trecut, la Spitalul Municipal Câmpia Turzii au fost internate, după ce au consumat etnobotanice, patru persoane, două dintre acestea având sub 18 ani.

Până la sfârşitul acestei săptămâni, Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog Cluj va elabora o strategie de intervenţie în cazul depistării persoanelor care comercializează plante etnobotanice, precum şi pentru blocarea acestora.