monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Actorul Iurie Darie, în stare foarte gravă

Iurie Darie este în stare foarte gravă la Spitalul Universitar Bucureşti, actorul fiind supus, în noaptea de sâmbără spre duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru a i se elimina lichidul de la creier, însă a suferit un accident vascular cerebral.

La solicitarea presei, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florian Bica, a declarat că starea actorului este gravă după ce a suferit accidentul vascular cerebral, pacientului fiind-i pus un dren exterior pentru eliminarea lichidului de la creier.Actorul a fost transferat, sâmbătă seară, la Spitalul Universitar Bucureşti la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, unde în 21 mai actorul a fost operat pentru eliminarea lichidului de la creier.Medicii de la Spitalul Universitar au luat decizia de a-l transfera pe actor în condiţiile în care problemele medicale pe care le are Iurie Darie sunt consecinţa afecţiunii mai vechi, pentru care a fost operat, de altfel, la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”.Actorul Iurie Darie a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Universitar, cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie.Potrivit medicilor, actorul a suferit o complicaţie post-operatorie, acumulând în continuare lichid la creier.Actorul Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, a fost dus, în 10 mai, la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală, iar în 21 mai a fost operat pentru a-i fi scos lichidul acumulat în zona creierului.