Actualitate
Apariţia cardului de sănătate va duce la dispariţia cozilor la CAS
Cardul naţional de sănătate va ţine locul adeverinţei de asigurat care se eliberează în prezent pentru cei care trebuie să dovedească că sunt asiguraţi.
Obişnuitele cozi de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) ar putea să dispară odată cu introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Producerea cardului naţional de sănătate va începe în luna august, potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi, lunar, Imprimeria Naţională va putea produce 1 milion de exemplare. Pe cardul naţional de sănătate vor fi stocate informaţii precum datele de identitate ale asiguratului, codul numeric personal, date despre medicul de familie, diagnostice medicale, grupa sanguină, acceptul exprimat pentru prelevarea de organe. De asemenea, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Ministerului Sănătăţii, cardul naţional de sănătate va ţine locul adeverinţei de asigurat care se eliberează în prezent de către CAS astfel încât asiguratul să facă dovada, în anumite situaţii, că este asigurat. „Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverinţa de asigurat eliberată prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul sau documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS”, este menţionat în ordonanţa de urgenţă. Conform aceluiaşi document, după implementarea cardului naţional de sănătate, aceste documente justificative se înlocuiesc cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.
Cozi la eliberarea adeverinţelor
În momentul de faţă, asiguraţii sunt deja obişnuiţi să aştepte la cozi la ghişeele CAS pentru a obţine o adeverinţă care să ateste calitatea de asigurat, însă acest obicei ar putea să fie doar o amintire o dată cu introducerea cardului de sănătate.Pentru a gestiona aglomeraţia zilnică de la CAS, angajaţii instituţiei au introdus bilete de ordine pentru asiguraţi. Însă, după cum a menţionat în mai multe rânduri conducerea CAS Cluj, există prea puţini angajaţi în instituţie raportat la numărul mare de asiguraţi care se prezintă din toate localităţile judeţului cu diverse probleme.
Asiguraţii nu vor plăti nimic pentru card
Ministerul Sănătăţii inteţionează să susţină de la bugetul de stat cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi scutirea cetăţenilor de la plata acestui document. „Vrem ca toată populaţia să primească şi să utilizeze cardul de sănătate pentru că acesta, împreună cu reţeta electronică şi dosarul electronic fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemului de asigurări de sănătate. Era puţin probabil că toţi asiguraţii ar fi fost de acord să plătească producerea cardului. Din această cauză am discutat cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi am găsit o soluţie financiară prin care să suportăm de la bugetul de stat cheltuielile pentru producerea cardului, astfel încât să ne asigurăm că toţi cetăţenii vor primii acest card”, a declarat recent Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.Costul unui card se estimează la aproximativ 2 euro.