monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ADRIAN NĂSTASE, condamnat definitiv la DOI ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în "Trofeul calităţii"

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD, informează Mediafax.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis în parte recursurile făcute de Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Trofeul calităţii".
Astfel, instanţa a casat senţina din ianuarie prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei de care este acuzat.
Pentru noua infracţiune reţinută în cazul lui Năstase, judecătorii au hotărât ca fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare.
Decizia în dosarul Trofeul Calităţii este definitivă şi urmează să fie pusă în executare.
În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanţei supreme, în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an, informează Mediafax.