Actualitate
De ce este bine să consumăm lapte
Orice persoană, indiferent de sex, vârstă sau activitatea desfăşurată are nevoie zilnic de 1 gram de calciu, iar o sursă ideală este laptele şi produsele lactate, după cum a recomandat la Cluj, doctorul nutriţionist Mihaela Bilic.
Campania „Doza Zilnică de Lactate”, un proiect susținut de nutriţionistul Mihaela Bilic, alături de o companie de lactate a fost lansat şi la Cluj, iar scopul campaniei este încurajarea consumului de lactate. Ţara noastră se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte consumul de lapte industrializat. Tocmai din acest motiv, la nivel naţional se desfăşoară, până la sfârşitul anului, campania „Doza Zilnică de Lactate”, menită să atragă atenţia asupra importanţei consumului de lapte pentru sănătate. Conform studiului Euromonitor International 2011, românii se află pe penultimul loc în privința consumului de lapte industrializat din Europa, cu 12,6 kg/an de persoană, doar bulgarii consumând mai puțin (9,2kg/an), pe când media Europei de Est este de 33,5 kg/an, iar consumul mediu în Europa Occidentală este de 67,5 kg/an de persoană. Și în ceea ce privește iaurtul și laptele bătut românii se află pe acelaşi penultim loc, cu 8,1 kg/an, în timp ce media Europei de Est este de 12,1 kg/an pe cap de locuitor, iar cea a Europei Occidentale este de 19 kg/an.
Avem nevoie de 1 gram de calciu pe zi
Doctorul Mihaela Bilic, medic nutriţionist, prezentă la Cluj pentru lansarea campaniei „Doza Zilnică de Lactate” a declarat că organismul uman are nevoie de 1 gram de calciu în fiecare zi. „Pentru sănătatea noastră avem nevoie, zilnic, de 1 gram de calciu, indiferent de sex, vârstă sau activitatea desfășurată. Calciul din lapte reprezintă standardul de referință pentru solubilitatea, absorbția și disponibilitatea acestuia în organismul uman. O porție de calciu înseamnă 300 mg indiferent dacă provine dintr-un pahar de lapte dulce, două iaurturi mici, o cutie de brânză proaspătă, un triunghi de cașcaval sau două linguri de parmezan ras. În fiecare zi trebuie să consumăm trei porții de calciu, adică Doza Zilnică de Lactate. Având în vedere diversitatea de produse în care poate fi transformat laptele, este imposibil să nu putem găsi un lapte pe gustul nostru, mai ales că miza este sănătatea”, a explicat Mihaela Bilic.
Se poate slăbi cu 30% mai repede cu ajutorul laptelui
În cadrul evenimentului de lansare a campaniei de la Cluj, nutriţionistul Mihaela Bilic a prezentat câteva informaţii despre lapte pe care mulţi nu le cunosc. Astfel, putem slăbi cu 30% mai repede dacă includem în dietă lapte și produse lactate precum iaurt, lapte bătut, brânză proaspătă, urdă. „Calciul din lapte se leagă de grăsimile alimentare din intestin și le blochează absorbția prin procesul de saponificare. Adică le transformă în săpun, care va fi eliminat din organism, în loc să se depună pe șoldurile noastre”, a subliniat Mihaela Bilic.
Copiii care beau lapte cresc mai mult
Adolescenții care consumă lapte și produse lactate în cantitate crescută, adică 3-4 porții pe zi, au șanse să crească în înălțime cu 0,45% mai mult, independent de factorii genetici. Cu alte cuvinte, laptele face oamenii mai înalți, cu un plus de 0,5-1 cm pentru fiecare an bogat în lapte.Laptele este benefic şi pentru adulţi deoarece reduce hipertensiunea arterială și scade cu 50% riscul de accidente vasculare cerebrale.De asemenea, laptele este un factor de protecţie extrem de eficient împotriva cariilor deoarece neutralizează pH-ul acid din gură, împiedică aderarea bacteriilor la smalțul dinților și favorizează remineralizarea smalțului, acolo unde acesta a fost deja afectat de carii sau tartru.