monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sofia înoată pentru pacienţii bolnavi de cancer

Sofia Roberts, o adolescentă din SUA înoată pentru a doua oară în cadrul proiectului caritabil Swimathon pentru a ajuta bolnavii de cancer. Anul acesta, Sofia a făcut echipă cu două adolescente din Cluj-Napoca.

Tânăra americancă a fost premiată pentru voluntariat în cadrul Galei Celebrităţilor Româno-Americane care a avut loc la Hollywood, luna trecută. Sofia Roberts, o adolescentă de 17 ani din SUA, a cărei mamă este originară din Cluj-Napoca s-a implicat pentru a doua oară în proiectul caritabil Swimathon prin care va ajuta la strângerea de fonduri pentru crearea de camere sterile în spitale, necesare pentru bolnavii de cancere ale sângelui, în şase oraşe din România, printre care şi Cluj. Anul trecut, Sofia Roberts s-a înscris în proiectul Swimathon şi a înotat pentru crearea unui centru de excelenţă în diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii la Clinica de oncopediatrie din Timişoara. Dacă anul trecut, Sofia a înotat singură, anul acesta va înota în echipă. Ea a reuşit să le convingă pe Dorothea Crainic, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu şi pe Ecaterina Lazăr, elevă în clasa a IX-a la Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca să participe la Swimathon alături de ea. Sofia Roberts spune că i-a plăcut foarte mult proiectul şi ceea ce a reuşit să facă anul trecut la Swimathon, astfel că a decis să participe din nou. Tânăra a înotat la ediţia precedentă a Swimathon 52 de bazine, timp de o oră şi a adunat 11.000 lei.  Cele trei fete nu sunt străine de acţiuni de voluntariat

Anul acesta, echipa celor trei liceene şi-a propus să strângă cel puţin 10.000 lei şi să înoate 45 de bazine, într-o oră, pentru cauza pentru care luptă. Fetele se antrenează de o săptămână şi mai au la dispoziţie câteva zile până sâmbătă când va avea loc Swimathon.  Dorothea Crainic afirmă că s-a înscris în proiect la sugestia tatălui ei care i-a povestit despre acţiunea în care este implicată Sofia. Atât Dorothea cât şi Ecaterina au mai participat la acţiuni de voluntariat începând din clasa a V-a. „Am mai făcut cu şcoala acţiuni de voluntariat, de când am început gimnaziul. Am dat jucării copiiilor săraci, am adunat gunoaie din oraş şi am strâns fonduri pentru copii săraci”, povesteşte Dorothea Crainic. Premiată pentru voluntariat la Gala Celebrităţilor Româno-Americane

Sofia Roberts a participat la acţiuni de voluntariat de când avea 11 ani şi spune că în SUA voluntariatul este foarte important, fiind o condiţie pentru terminarea unui an şcolar. „La noi este nevoie de acţiuni de voluntariat pentru şcoală şi pentru înscrierea la universitate. De exemplu, la şcoală e nevoie de 40 de ore de voluntariat pentru a termina şcoala. Eu am făcut 156 de ore”, afirmă Sofia. Una dintre cele mai recente acţiuni ale tinerei americance este un proiect prin care a reuşit să adune, singură, în doar două săptămâni, 2.000 de conserve cu alimente pentru persoanele fără adăpost.   Pentru acţiunile în care s-a implicat, Sofia Roberts a obţinut „Premiul pentru Caritate” la Gala Celebrităţilor Româno-Americane de la Hollywood, care a avut loc în 24 iunie 2012. Cum puteţi ajuta cauza susţinută de cele trei fete

Competiţia de înot Swimathon este organizată de Fundaţia Comunitară Cluj şi va avea loc sâmbătă, între orele 10.00 – 18.00, la Complexul de Natație Universitas din Parcul Babeş. Cei care vor să le susţină pe cele trei adolescente pot să se înscrie ca susţinători pe site-ul fundaţiei, www.fundatiacomunitaracluj.ro şi pot dona 1 leu pentru fiecare lungime de bazin înotată în timp de o oră. De asemenea, banii pot fi donaţi şi în timpul competiţiei de sâmbătă. 2 milioane de euro pentru camere sterile în spitale

Sofia Roberts, Dorothea Crainic şi Ecaterina Lazăr înoată pentru proiectul „Cifrele înseamnă viaţă” al fundaţiei Salvează Vieţi prin care se urmăreşte strângerea a 2 milioane de euro pentru realizarea de 40 de camere sterile în spitalele din şase oraşe din ţară, printre care şi Cluj-Napoca. Costul unei camere se ridică la aproximativ 50.000 euro.Potrivit iniţiatorilor proiectului, aceste camere sterile sunt necesare pentru izolarea pacienţilor cu leucemii si alte cancere ale sângelui, aflaţi în tratament chimioterapic, pentru a reduce rata infecţiilor. Cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire şi deces la pacienţii cu cancer este infecţia. „Pacienţii cu cancer care sunt trataţi cu chimioterapie, radioterapie, şi/sau intervenţii chirurgicale au un risc crescut de a dezvolta infecţii datorită scăderii imunităţii. Infecţiile bacteriene şi cele fungice le pot fi fatale”, spun reprezentanţii Salvează Vieţi. Camerele sterile presupun filtrarea aerului pentru îndepărtarea bacteriilor, flux laminar, presiune pozitivă, un standard european în tratarea acestor pacienţi.