Tradiția din mers

Aici introducem în primul rând romano-catolicismul, care dispune de un ziar central al Bisericii, dar cu precădere protestantismul și neoprotestantismul, care folosesc din plin aceste mijloace de informare și comunicare în masă. Este extraordinar zelul pe care-l depun, în special, neoprotestanții în a-și expune învățătura de credință prin posturile de radio și televiziune. De aceea, să nu îmbrățișăm mentalitatea conservatoare a spusei: „Nu-i treaba noastră” și să nu acceptăm ideea că mass-media creștină este o chestiune ce aparține numai „celorlalți”. Ceea ce nu înseamnă însă că trebuie să ne părăsim propria mentalitate, propriile tradiții, cu atât mai puțin propria credință. Mai degrabă am merge către acel spirit pe care l-a încercat și l-a inaugurat – în bună măsură – Papa Ioan al XXIII-lea, prin celebrul „Aggiornamento”. Adică, Biserica, păstrându-și integral valorile dogmatice, tradițiile, cultul, să se deschidă mersului înainte al umanității, care nu poate fi oprit, și să iasă în întâmpinarea noilor generații, care nu vin neapărat cu mentalități noi, dar cu un alt mod de a percepe fenomenul și experiența religioasă. În privința aceasta, va trebui să ne aducem aminte de dimensiunea dinamică a Evangheliei și să părăsim – dacă am avut cumva – acel concept de „Evanghelie statică”. Se poate arăta aceasta pe baza câtorva texte din Noul Testament. Unul dintre acestea este cel din Matei: „mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Acest „mergeți” face ca fraza să înceapă dinamic, motiv pentru care unele versiuni folosesc gerunziul „mergând”. Problema pe care o ridică exegeza este dacă termenul se referă la răspândirea de către Apostoli a Evangheliei în lume sau la predicarea din mers. Ucenicii nu trebuiau să plece imediat din Cetate, ci să propovăduiască mai întâi acolo învățătura lui Hristos și după aceea să iasă în lume. Așa încât, participialul „mergând” se referă la modalitatea de a predica din mers, din cetate în cetate, ceea ce Apostolii au făcut. Mărturia cea mai sigură în acest sens este cea a lui Pavel care, prin predică, întemeia comunități creștine, dar nu stătea prea mult locului, ci revenea, când avea timp în localitățile vizitate. Tocmai acest Apostol ne-a lăsat, foarte precis exprimată, gândirea dinamică, nu numai asupra vestirii Cuvântului, dar și asupra vieții creștine. El s-a considerat un luptător în arenă și făcea foarte des apel la modelul sportiv și militar, încât – spre sfârșitul vieții – îi scria ucenicului său Timotei: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am împlinit-o” (Tim 4, 7). Într-o altă nunață: alergarea am împlinit-o, am dus-o la capăt, am încununat-o.    Este și viziunea pe care o are, tot spațial, dar și valoric, Sfântul Apostol Ioan când reproduce cuvintele pline de încărcătură teologică ale Înaintemergătorului: „După mine vine un bărbat Care înaintea mea S'a plinit, fiindcă mai înainte de mine era” (In 1, 30). Vedem doi alergători care înaintează pe aceeași pistă, unul fiind înaintea celuilalt. Ioan este primul deoarece era mai în vârstă și a apărut înaintea lui Iisus, iar Acesta, în timp, vine după el. Dar cu toate acestea expresia „mai înainte de mine era”, subliniază faptul că m-a întrecut, a ajuns la capătul drumului. Și a săvârșit alergarea, și aceasta pentru că, în fapt, Hristos este înaintemergătorul lui Ioan și nu invers. În calitate de Dumnezeu, El a fost de la început, iar Ioan n-ar fi existat fără El, căci El reprezintă începutul fiecărei creaturi. Astfel, totul se rotunjește spațial și valoric. Mai important este un text din Epistola către Evrei, pasaj care încununează capitolul 11, unde sunt menționați drepții Vechiului Testament, care au avut credință în Dumnezeu, dar care nu au ajuns să guste din roadele făgăduinței. Aceștia, după logica omenească sunt înșelați și ar trebui să fie dezamăgiți: au crezut în împliniri care nu li s-au oferit. „Astfel că şi noi, având împrejuru-ne atâta nor de martori ... cu stăruinţă să alergăm la întrecerea ce ne stă'nainte, cu ochii ţintă la Cel ce începe credinţa şi o desăvârşeşte, la Iisus” (Evr 12, 1-2) Parafrazat, acesta este miezul care interesează. Iarăși avem de-a face cu viziunea nu doar spațială, ci și dinamică a lui Pavel. Exegetic vorbind, avem imaginea unor alergători în stadioane, unde pistele sun rotunde, iar tribunele pe margine. Prin martori înțelegem mărturisitorii, martirii, care - ținând seama de spusele capitolului anterior (11) - sunt cei care au alergat pe pistă, cei care și-au împlinit alergarea și cei care, după aceasta, s-au retras în tribune pentru a asista la alergarea celorlalți. Acesta este norul de martori pe care-l avem în tribune, cât timp ne antrenăm pentru a ne lansa în alergare, pe care o vom săvârși privind cu ochii țintă la Hristos. Niciodată omul nu împlinește singur alergarea, așa cum toți cei eunmerați în capitolul 11 n-au ajuns să culeagă roadele credinței. Nici noi nu suntem sortiți să ajungem la această desăvârșire, pentru că, după cum ei nu puteau să se desăvârșească fără noi, nici nouă nu ne este dat aceasta fără ei. Îndemnul este de a ne remodela și reconsidera mentalitatea noastră despre Tradiție. Dacă ne confruntăm astăzi cu puternice asalturi, în special neoprotestante, care vin să ne „evanghelizeze”, constatăm că toate aceste valuri ignoră în mod deliberat și cu desăvârșire Tradiția, căutând să ne insufle un complex de inferioritate, sub învinuirea că noi, ortodocșii, am fi anchilozați, statici, că nu am fi deschiși viitorului, că nu suntem dinamici. Suntem acuzați de acestea pentru că prin Tradiție se înțelege trecutul și solidaritatea cu un trecut înghețat. Dar noi avem și o altă formulă: Tradiția în mers. Apostolul Pavel deschide o perspectivă nouă, a solidarității fiecărei persoane cu întreaga omenire. Cei din prezent sunt solidari nu numai cu trecutul, ci și cu viitorul. Prin Sfânta Tradiția, Ortodoxia rămâne în această solidaritate. A fi și a rămâne solidar cu viitorul tău este adevărata și noua dimensiune pe care trebuie să o descoperim în gândirea noastră teologică. În niciun caz când folosim Tradiția să nu ne gândim doar la trecut. Ne-o spune Sfântul Pavel: așa cum cei din trecut nu s-au desăvârșit fără noi, nici noi nu vom desăvârși fără cei care vin după noi! Părintele Stăniloae, în aceeași idee, spune – când tratează eshatologia în tratatul său de Dogmatică – că la Judecata de Apoi fiecare va răspunde nu numai pentru viața sa proprie, ci o va face în solidaritate cu viețile celor care au trăit înainte de el, dar și a celor care vin după el. Este o viziune organică asupra lumii ca și creație a lui Dumnezeu, și asupra trăirii religioase, care trebuie să fie făcută întotdeauna în plenitudine. Că nimeni nu se mântuiește singur o știm, dar de cele mai multe ori o limităm la ordinea morală. Este vorba însă aici de o gândire ontologică creștin-ortodoxă pe care trebuie să o redescoperim. În virtutea celor spune anterior, ar fi bine să se dezbată – nu nou, dar înnoit – de a gândi și a regăsi noțiunea de Tradiție în Biserica și trăirea ortodoxă. Problematica mass-media creștină este o execelentă ocazie pentru aceasta. Revenind la imaginea din Epistola către Evrei, să luăm aminte la faptul că martorii din tribune, care privesc la cei care aleargă urmăresc dacă alergătorii respectă aceleași reguli după care au alergat și ei, după cum și noi, când vom face parte din „norul de martori”, vom observa dacă cei ce aleargă după noi respectă criteriile. Nimeni nu se încununează – o spune tot Apostolul Pavel – dacă nu respectă regulile jocului; căci jocul este același. Regula jocului nu este neapărat unitatea de vederi, ci, înainte de toate, unitatea criteriilor după care ne călăuzim. Colectă pentru construirea unei noi biserici în parohia Dealu NegruÎn urma nefericitului eveniment care a lăsat comunitatea ortodoxă din Dealu Negru fără biserică și ca o expresie a iubirii frățești și a solidarității umane cu credincioșii aflați în suferință, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a lansat preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului un Apel pastoral de a sprijini, printr-o colectă în bani, construcția unei noi biserici în parohia afectată. Colectă în bani, va fi organizată, în toate bisericile și mănăstirile din Arhiepiscopie la Liturghia de Duminică 22 iulie 2012, iar suma rezultată în urma acestei colecte va fi depusă în Contul Centrului Eparhial până la data de 20 august 2012, urmând ca suma finală să fie virată în contul parohiei ortodoxe Dealu Negru. De aceea, toți care doresc să sprijine construcția unei noi biserici în comunitatea din Dealu Negru, o pot face în duminica din 22 iulie la oricare din bisericile sau mănăstirile din județele Cluj și Bistrița Năsăud. Biserica din Dealu Negru a fost construita  in anul 1764-1765 din bârne de molid și stejar în formă de navă având hramul „Înălțarea Domnului”.  Ea a stat în parohia Finciu pana în anul 1935 când a fost mutată in actualul loc în care a ars, aproape în întregime, în ziua de marţi 26 iunie 2012, în urma unui scurtcircuit la instalația electrică. Sfințirea noului sediu al protopopiatului ortodox Huedin Sâmbătă, 7 iulie 2012, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia slujba de sfințire a paraclisului cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din noul sediu al Protopopiatului ortodox Huedin. Slujba de sfințire, care va începe la ora 9.00 va fi urmată de Sfânta liturghie arhierească pe care Înaltpreasfințitul Andrei o va săvârși în paraclisul protopopiatului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Momentul va marca inaugurarea noului sediu al protopopiatului început cu mai bine de 18 ani în urmă, când vrednicul de pomenire Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Anania a sfințit piatra de temelie pentru noul sediu ridicat în amintirea protopopului Aurel Muntenu, care a fost martirizat în data de 10 septembrie 1940.      Construcţia sediului Protopopiatului ortodox Huedin a început în toamna anului și datorită faptului că vechiul sediu, care funcționa în casa parohială încă din vremea vrednicului de pomenire Protopop Martir Aurel Munteanu (1892-1940), era iremediabil degradat, dar și faptul că noul context social impunea ca Biserica să-și amplifice misiunea în societate.     Inițiativa acestui proiect ambițios i-a aparținut părintelui Dorel Pușcaș, protopop al Huedinului între anii 1990-2010 și care a dus-o la bun sfârșit, depășind inerentele dificultăți financiare cu sprijinul parohiilor și al preoților din protopopiat, dar și al unor sponsori și donatori. Proiectul a fost început de arhitectul Pavel Iosif, lucrarea fiind apoi preluată de cunoscutul arhitect clujean Radu Spânu, astfel încât sediul protopopiatului Huedin este unul dintre cele mai moderne din țară, având pe lângă paraclis, o sală de conferință, spații de cazare, locuri pentru activități catehetice și cu tinerii, dar și o cantină socială, fiind astfel una din cele mai reprezentative clădiri ale orașului Huedin. Paraclisul din incintă cu hramul „Sfinții Trei Ierahi”, situat la ultimul etaj și care înnobilează întreaga clădire a fost pictat de către echipa Pr. Damian Tuluc, iar iconostasul din lemn de stejar a fost împodobit cu icoanele realizate de către pictorul Lucian Văilean din Alba Iulia.   Petru a sublina faptul că întreaga construcție este ridicată în memoria Prărintelui Protopop Martir Aurel Munteanu, în anul 2000, în curtea protopopiatului a fost ridicată statuia protopopului, după un proiect al arhitecților Dumitru Cosma şi Alexandru Păsat. Lucrările la noul sediu, precum și ridicarea unui altar de vară au fost finalizate în primăvara acestui an sub coordonarea Părintelui Protopop Ciprian Taloş.     Pentru a răsplăti strădania și vrednicia părintelui Dorel Pușcaș, cel care a inițiat și a gestionat în mare măsură construirea noului sediu al protopopiatului Huedin, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei îi va acorda distincția „Crucea Transilvană” pentru clerici.