monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum arăta Clujul în timpul republicii populare?

O expoziţie foto deosebită care prezintă Clujul în timpul Republicii Populare Române va putea fi văzută începând de marţi, 10 iulie, ora 11 şi până în 22 iulie, la Casinoul din Parcul Central.

Expoziţia va putea fi vizitată gratuit de luni până vineri, între orele 8 – 20 şi sâmbăta şi duminica, între orele 10 – 18. Evenimentul este organizat de Ucu Bodiceanu şi Ancuţa-Lăcrămioara Chiş. Fotografiile prezintă avântul construcţiei socialismului pornind de la ridicarea unor obiective de mare amploare cum ar fi blocul cu cinematograful Republica, orăşelul studenţesc, Casa de Cultură a Studenţilor, parade impresinante de 1 Mai, dar şi popularea Clujului cu oameni proveniţi din mediul rural.„Un amalgam pestriţ care încerca din toate puterile să fie o unitate, iar uneori reuşea în ciuda diferenţelor, căci alături de monumentul soldaţilor ruşi sau a tancului ca simboluri ale luptei proletariatului pentru eliberare apăreau în prim plan Palatul Cultural sau marea efervescenţă universitară, dar şi bufetul Cireşoaia sau mahalaua de pe Cetăţuie”, au declarat organizatorii. Ei au mai spus despre Clujul muncitoresc şi pitoresc de după război şi până în anul 1965 că era un amestec de vechi şi nou, în care amprenta bolşevică era totuşi foarte pregnantă, în ciuda timpului scurt de când proletariatul era la putere în România. G.D.