monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Entități de stat au cheltuit, în trei ani, 33 de mil. € pe avocaţi

Instituţiile publice şi companiile de stat au cheltuit în perioada 2009-31 mai 2012, în mandatul fostului Guvern, peste 150 milioane lei (33 de milioane de euro) pentru servicii contractate de la casele de avocatură, cei mai mai mulţi bani fiind cheltuiţi de Loteria Română, Electrica, Hidroelectrica şi AVAS.

Concluzia relevă dintr-un raport al Corpului de Control al primului-ministru, obţinut de Mediafax, privind situaţia contractelor de asistenţă, consiliere şi reprezentare juridică încheiate între entităţi publice şi case de avocatură.La începutul lunii iunie, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai contracteze servicii de consultanţă şi asistenţă juridică dacă dispun deja de personal propriu de specialitate.Tot atunci, şeful Corpului de control al premierului a cerut instituţiilor şi companiilor de stat să raporteze contractele încheiate cu firmele de avocatură, demersul fiind argumentat de Guvern ca făcând parte din acţiunile de audit solicitate de premierul Victor Ponta la preluarea mandatului şi având ca scop informarea cetăţenilor în legatură cu cheltuirea banului public.Ancheta a fost finalizată săptămâna trecută şi relevă că instituţiile publice şi companiile de stat au cheltuit, în perioada 2009-31 mai 2012, peste 150 milioane lei pentru servicii contractate de la casele de avocatură.Conform notei de control obţinute de Mediafax, cei mai mai mulţi bani au fost cheltuiţi de Loteria Română (20,6 milioane lei), Electrica (14,5 milioane lei), Hidroelectrica (11,5 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, 11,2 milioane lei).Alte entităţi de stat care au mai cheltuit sume importante pentru astfel de contracte juridice sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (5,9 milioane lei), Imprimeria Naţională (5,5 milioane lei), Metrorex (5,2 milioane lei), Tarom (4,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (4,8 milioane lei), Nuclearelectrica (4,3 milioane lei), Oltchim (4,1 milioane lei), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (2,9 milioane lei), Electrica Serv (2,6 milioane lei), Termoelectrica (2,6 milioane lei).Ponta a câștigat și el din aceste contracteDecizia de interzicere a încheierii de contracte cu casele de avocatură vine după ce inspectorii ANAF au descoperit, în urma unor controale efectuate la instituţii ale statului, că senatorul de Olt Dan Şova (foto), prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene şi responsabil cu respectarea statutului partidului, a încasat ilegal de la firma sa de avocatură, de pe urma contractelor încheiate cu statul, 4,4 milioane lei, din cei 7,1 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea solicitată pentru serviciile prestate de avocaţii angajaţi la firma sa, ca urmare a două contracte încheiate cu Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni. Inspectorii au mai stabilit că şeful lui Dan Şova, președintele PSD Victor Ponta, a încasat la rândul său de la firma lui Şova 181.439 lei.