Actualitate
Proiectul Mocăniţei nu poate fi realizat decât prin efortul comun al celor interesați
Primarul din Turda, Tudor Ştefănie, a declarat că de doi ani s-au început demersurile pentru reabilitarea traseului Mocăniţei din Munţii Apuseni.
El a explicat că numai printr-o colaborare a Consiliilor Judeţene din Cluj şi Alba, la care să se adauge primăriile localităţilor de pe traseu, ar putea exista o şansă de reabilitarea a acestui circuit feroviar, pentru ca apoi să fie inclus într-o ofertă turistică.„Nu am noutăţi acum. Vom relua discuţiile pentru că este un parteneriat între Consiliul judeţean Cluj, Consiliul judeţean Alba, primarii din localităţile de pe traseul «Mocăniţei» şi bineînţeles noi pentru a realiza acea formă asociativă pe care noi am început-o, în vederea preluării în patrimoniu spre administrare a traseului căii ferate înguste, după care înaintarea documentaţiei necesare pentru obţinerea finanţării. Să vedem după ce ne «aşezăm» puţin în aceste zile pe administraţia publică locală, apoi pe formele de asociere pe care le avem, Asociaţia Văii Arieşului (AVA), Comunitatea Urbană «Arieş» (CUA), Asociaţia Pădurilor pentru că şi aici va trebui să producem modificările după alegerile care au avut loc, iar apoi ne vom extinde activitatea”, a declarat Tudor Ştefănie.Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj a început demersurile pentru declararea liniei ferate înguste Turda - Vidolm monument istoric. Este vorba de porţiunea din judeţul Cluj, pentru că cei din judeţul Alba deja au declarat traseul lor monument istoric.foto: Daniel Secarescu, www.mocanita.ro .