monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Unu din zece copii raportează conţinut inadecvat pe internet

Doar unu din zece copii care au fost supăraţi de ceva pe internet au raportat aceasta printr-un mecanism online.

În România, doar 7% utilizează un astfel de instrument, ceea ce scoate în evidenţă faptul că industria trebuie să ofere soluţii mai bune. Aceasta este una dintre cele mai puternice concluzii ale noului raport al proiectului EU Kids Online ce va fi prezentat miercuri de reprezentanţi ai industriei internaţionale (internet provideri, companii de telefonie mobilă, şi alţii), potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES. Proiectul este coordonat în România de dr. Monica Barbovschi, cercetător asociat Institutului de Sociologie al Academiei Române şi îşi propune investigarea riscurilor întâmpinate de copii în utilizarea internetului. Raportul „Spre un internet mai bun pentru copii“ investighează strategiile utilizate de industria legată de internet pentru protejarea utilizatorilor tineri de riscurile online şi examinează eficienţa acestor strategii în reducerea riscurilor şi a experienţelor negative ale copiilor, pe baza unei anchete cu 25.000 de copii şi părinţi din 25 de ţări europene. Raportul precizează şi că unul din cinci copii au văzut conţinut potenţial periculos pe internet, cum ar fi site-uri care promovează anorexia sau tehnici de sinucidere. „Copiii români se situează peste media europeană în ce priveşte expunerea la materiale online periculoase, cum ar fi site-uri care promovează rasismul sau metode de suicid. Dar, spre deosebire de alte ţări în care gradul de conştientizare al pericolului este mai apropiat de dimensiunile problemei, părinţii români sunt încă prea puţin şi superficial implicaţi în activităţile pe internet ale copiilor lor“, spune Monica Barbovschi, responsabilă de ancheta EU Kids Online în România, în comunicatul citat. Întrebaţi ce îi îngrijorează în legătură cu activităţile copiilor lor pe internet, părinţii europeni au arătat că pe primele cinci locuri se situează performanţa şcolară, accidentele rutiere, hărţuirea copiilor de către alţi copii pe internet (cyber-bullying) şi în viaţa de zi cu zi şi criminalitatea. Riscurile online - contactarea de către străini sau expunerea la conţinuturi nepotrivite - sunt pe locul patru şi cinci pe lista celor nouă îngrijorări: unul din trei părinţi spun ca sunt foarte îngrijoraţi de aceste riscuri. Mai puţini sunt îngrijoraţi în legătură cu consumul de alcool sau droguri, de probleme cu poliţia sau de activităţi sexuale. În acelaşi timp, copiii care raportează probleme legate de alte persoane de pe internet sunt în general nesatisfăcuţi de ajutorul primit din partea serviciilor online. O treime dintre copiii care au raportat riscuri de contact sau conduită au considerat că răspunsul nu i-a ajutat. Copiii care au raportat imagini sexuale au fost mai mulţumiţi de sfaturile primite decât cei care au raportat riscuri de conduită (sexting, cyber-bullying). 19% dintre copiii români de 9-16 ani au văzut mesaje sexuale pe internet. Acest procent include 6% dintre copiii de 11-16 ani care au văzut imagini cu persoane făcând sex şi 2% care au văzut imagini sexuale violente. Aproape jumătate (44%) dintre copiii de 9-16 ani care au văzut imagini sexuale au declarat că au fost deranjaţi de ele. Dintre copiii de 11-16 supăraţi de imagini sexuale online, 16% au sperat că problema va trece de la sine, 7% au încercat să o rezolve, 37% au şters mesajul, iar 27% au blocat pe cel care le-a trimis. Doar 3% au raportat problema online, iar mulţi dintre ei au considerat că aceasta le-a fost de ajutor. 27% dintre copiii români de 11-16 ani au văzut conţinut potenţial dăunător, cum ar fi site-uri rasiste (15%), pro-anorexie (11% din totalul copiilor investigaţi, procentul ridicându-se la 20% pentru fete de 14-16 ani) şi site-uri de auto-mutilare (9%). Proiectul EU Kids Online doreşte să sporească gradul de cunoaştere a activităţilor pe internet ale copiilor europeni, în special cele legate de riscuri şi utilizare în siguranţă a internetului şi, prin aceasta, să ofere informaţii pentru promovarea unui internet mai sigur pentru copii. Proiectul este finanţat de EC Safer Internet Programme (SI-2010-TN-4201001). Ţările incluse în EU Kids Online sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Marea Britanie. Coaliţia pentru un internet mai bun pentru copii este o intervenţie voluntară cooperativă lansată în decembrie 2011, promovată de European Commission.

Agerpres