Actualitate
Sat ecologic cu case din cauciuc şi fân
20 de voluntari ai Centrului de Voluntariat Ion Raţiu din Turda împreună cu membrii asociaţiei Apusenii Verzi vor participa, în perioada 15-19 iulie, la construirea unui sat ecologic, format din case realizate din cauciucuri de maşini umplute cu argilă şi fân.
Satul va fi ridicat în cadrul unei tabere de lucru lângă Almaşu Mare, judeţul Alba. Voluntarii participanţi vor ajuta la construcţia Casei Rotunde şi a sistemului de încălzire princompostare. Structura din grinzi a clădirii a fost deja ridicată. Fundaţia Casei Rotunde va fi construită din cauciucuri de maşini umplute cu argilă pe care se vor ridica zidurile din baloţi de fân. „Conceptul de sat ecologic recunoaşte ca prioritate reducerea impactului negativ pe care omenirea îl exercită asupra mediului. Acest concept încurajează fiecare membru să aibă o atitudine altruistă, atât asupra naturii ca mediu de viaţă cât şi faţă de ceilalţi oameni. Susţinem iniţiativa Fundaţiei Apusenii Verzi şi, prin participarea la tabăra de lucru, responsabilizăm voluntarii să adopte un stil de viaţă sănătos şi să descopere o alternativă la viaţa tipic urbană”, au declarat voluntarii Centrului Ion Raţiu. G.D.sursa foto: http://edenapuseniiverzi.blogspot.ro/