monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine să îl mai creadă pe Ponta?

Premierul Victor Ponta a declarat la Bruxelles că referendumul din 29 iulie se va desfăşura după regula CCR.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu critică, însă declaraţiile lui Ponta de la Bruxelles şi mai ales faptul că acestea au venit doar după o reacţie vehementă din partea comunităţii internaţionale.„Văd că premierul este nevoit să ia în considerare evidenţa unei reacţii internaţionale şi, spre surprinderea mea, nu evidenţa unei reacţii interne, vizibil îndreptată contra deciziilor pe care Guvernul le-a luat. Nu era nevoie să se ajungă la o reacţie atât de vehementă a comunităţii internaţionale petru ca primul ministru să înţeleagă că modul în care sunt tratate Constituţia şi legislaţia care derivă din legea fundamentala a statului nu trece neobservat într-o lume civilizată din care şi noi pretindem că facem parte”, a declarat joi fostul premier.MRU nu îl mai crede pe PontaUngureanu a subliniat totodată că nu are încredere că referendemul va fi organizat conform deciziei CCR, deşi Ponta promite acest lucru, arată site-ul Ziare.com. „Eu continuu să spun că în clipa în care înţelegem că acest referendum nu este unul de persoană ci un referendum asupra valorii democratice a instituţiilor statului de drept şi a modului în care aceste instituţii pot fi păstrate în limitele constituţionale, răspunsul cetăţenesc la referendum este limpede şi sper că şi implicarea va fi pe măsură”, a spus preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta. Nu în ultimul rând, fostul premier a subliniat că actualului guvern îi lipseşte „maturitatea pe care românii i-o cer, dar nu sunt luaţi în calcul. În schimb, i-o cere şi Occidentul şi abia atunci se înţelege”. Gurzău: „Ponta să îşi dea demisia!“Nici democrat liberalii clujeni nu îl mai cred pe Ponta. Deputaţii PDL de Cluj atrag însă atenţia asupra faptului că deciziile CCR trebuie respectate. De altfel, şi fostul lider al PDL, Emil Boc a subliniat încă de miercuri că deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate de toate instituţiile, iar „cei care refuză publicarea deciziei Curţii în Monitorul Oficial se fac vinovaţi de abuz în serviciu“.Deputatul PDL Adrian Gurzău merge chiar mai departe şi cere demisia premierului Victor Ponta. „Una declară în ţară, alta la Bruxelles. Dar nu e crezut nici dincolo, liderii europeni nu îl mai cred. Nu consider că vrea să fie consecvent în declaraţii… Eu cred că Ponta trebuie să îşi dea demisia. De la început au fost doar scandaluri, mă refer la povestea plagiatului, în primul rând. Cred că va merge pe acelaşi sistem, asemenea mentorului său, Adrian Năstase care acum este la închisoare… Pe de altă parte, face rău chiar şi partidului său, pentru că PSD pierde teren şi în plan extern“, a declarat pentru Monitorul de Cluj, parlamentarul clujean. „Eu nici nu mai ştiu când minte, când nu minte. Ponta a dat extemporal, a luat patru, cine îl mai crede. Dar va fi obligatoriu să respecte aceasta decizie, nu va avea de ales“, a spus, la rândul său, deputatul Petru Călian.Una spune CCR, alta spune USLMarţi Curtea Constitutionala a decis că modificările la Legea Referendumului sunt constituţionale, dar că pentru ca scrutinul să fie valid, trebuie să se prezinte la vot jumătate plus unu din numărul de alegători. USL şi Ministerul de Interne au susţinut însă că referendumul se va defăşura conform ordonanţei de guvern şi nu pe baza deciziei CCR de marţi. Comisia Europeană, cu ochii pe noi

Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi monitorizat de către Comisia Europeană, a anunţat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta. Acesta a precizat că există suspiciuni legate de faptul că procedura de organizare a referendumului nu ar fi constituţional. Astfel, oficialii europeni se vor asigura că normele UE sunt respectate. Viviane Reding, comisarul UE a declarat, la rândul său că situaţia politică din România reprezintă „un mare pericol" şi ar putea afecta progresele ţării spre o „integrare deplină" în Uniunea Europeană. Reding nu a exclus posibilitatea ca Executivul UE să continue supravegherea statului de drept în România, „cu consecinţele pe care acest lucru le-ar avea" asupra integrării ţării în Spaţiul Schengen. Pe de altă parte, potrivit liderului Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, consideră este „inadecvat" ca un comisar european să condiţioneze o procedură administrativă - Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea României la Schengen - de o dezbatere politică. Preşedintele suspendat Traian Băsescu a replicat însă nu crede că România are nevoie de monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce priveşte referendumul din 29 iulie. „Cred că nu avem nevoie de monitorizare, România este un stat stabil din punct de vedere al funcţionării instituţiilor implicate în referendum", a spus Traian Băsescu.